Posturi didactice perioadă nedeterminată sem. I 2022- 2023
Publicate în Monitorul Oficial nr. 1251 din 24.11.2022
Publicate în Monitorul Oficial nr. 1251 din 24.11.2022
Departamentul de Drept și Științe Administrative
1. Asistent universitar, poziția 51, disciplinele: Drept civil. Drepturi reale, Drept civil. Contracte si Obligaţii; Drept civil. Persoane, Drept procesual civil II
Condiţiile de participare la concurs – Titlul de Doctor/ calitatea de doctorand în Drept
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: BOGHIAN VASILE – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz nefavorabil
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
2. Asistent universitar, poziția 52, disciplinele: Drept civil. Obligații; Drept civil. Partea generală
Condițiile de participare la concurs – Titlul de Doctor/ calitatea de doctorand în Drept.
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: CURELUȘĂ LUIZA-FLORENTINA – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 6.02.2023, ora 9, Aula, corp E
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: CURELUŞĂ LUIZA-FLORENTINA (angajare perioadă determinată)
Departamentul de Educație Fizică și Sport
3. Lector universitar, poziția 27, disciplinele: Anatomie funcțională, Anatomie I, Educație pentru sănătate și prim ajutor
Condițiile de participare la concurs – Titlul de doctor în Știința Sportului și Educației Fizice sau Medicină, Licențiat în Kinetoterapie și motricitate specială
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: HOLUBIAC IULIAN-ȘTEFAN – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 3.02.2023, ora 9, sala A020 Corp A
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: HOLUBIAC IULIAN-ȘTEFAN
Departamentul de Economie, Informatică Economică și Gestiunea Afacerilor
4. Conferențiar universitar, poziția 11, disciplinele: Economie europeană, Microeconomie intermediară, Economie 1 (Microeconomie), Economie 2 (Macroeconomie), Economie
Condițiile de participare la concurs – Titlul de doctor în domeniul Economie
Informații post – Limba Română
Information about the position – English
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: SCUTARIU ADRIAN-LIVIU – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 4.02.2023, ora 11, sala H101, corp H
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: SCUTARIU ADRIAN-LIVIU
5. Asistent universitar, poziția 37, disciplinele: Informatică economică, Informatică, Rețele de calculatoare, Sisteme informatice de gestiune, Sisteme informaționale și aplicații informatice în administrarea afacerilor
Condițiile de participare la concurs – Titlul de doctor sau calitatea de doctorand în domeniile: Informatică, Informatică economică, Cibernetică și statistică, Calculatoare și tehnologia informației
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: TOADER VASILE-EUSEBIU – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz nefavorabil
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
6. Asistent universitar, poziția 38, disciplinele: Matematică aplicata în economie
Condițiile de participare la concurs – Titlul de doctor sau calitatea de doctorand în domeniul matematică
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
Departamentul de Calculatoare
7. Șef de lucrări, poziția 16, disciplinele: Calcul mobil, Proiectarea translatoarelor, Sisteme de inteligență artificială distribuită, Tehnologii web avansate și arhitecturi orientate pe servicii
Condiții de participare la concurs: Titlul de doctor în domeniul Calculatoare și tehnologia informației sau în domeniul informatică
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: GHERMAN OVIDIU-IONUȚ – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 3.02.2023, ora 8, sala C202, corp C
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: GHERMAN OVIDIU-IONUȚ
Departamentul de Electrotehnică
8. Șef de lucrări, poziția 16, disciplinele: Tehnologia materialelor, Metode și procedee tehnologice, Stații și posturi de transformare, Măsurarea și contorizarea mărimilor din instalații și procese energetice, Producerea, transportul și distribuția energiei electrice, Electrotehnică
Condiții de participare la concurs: Diplomă de licență în domeniul Inginerie energetică, Titlul de doctor în domeniul Inginerie Energetică
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: HOPULELE EUGEN – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 3.02.2023, ora 8, sala C103, corp C
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: HOPULELE EUGEN
Departamentul de Calculatoare, Electronică şi Automatică
9. Asistent universitar, poziția 38, disciplinele: Electronică digitala, Circuite integrate digitale 2, Electronică aplicată
Condiții de participare la concurs: Titlul de doctor în domeniul Inginerie electronică și telecomunicații
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: AVĂTĂMĂNIŢEI SEBASTIAN-ANDREI – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 6.02.2023, ora 13, sala C407, corp C
Rezultat concurs
Rezultat final
Departamentul de Mecanică și Tehnologii
10. Șef de lucrări, poziția 20, disciplinele: Bazele ingineriei autovehiculelor, Organe de mașini, Calculul și construcția automobilelor, Organe de mașini – proiect
Condiții de participare la concurs: Diplomă de licență în domeniul Ingineria autovehiculelor. Titlul de doctor în domeniul Ingineria autovehiculelor sau teza de doctorat cu tematică în domeniul Ingineria autovehiculelor
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: MANOLACHE-RUSU IOAN- COZMIN – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 3.02.2023, ora 10, sala B214, corp B
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: MANOLACHE-RUSU IOAN- COZMIN
11. Șef de lucrări, poziția 28, disciplinele: Robotică 1, Robotică 2, Bazele roboticii, Robotică 1/Bazele roboticii, Robotizarea proceselor tehnologice
Condiții de participare la concurs – Diplomă de licență în domeniul Mecatronică și robotică. Titlul de doctor în domeniul Mecatronică și robotică sau teza de doctorat cu tematică în domeniul Roboticii
Informații post
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
12. Asistent universitar, poziția 37, disciplinele: Metode numerice; Metoda elementului finit
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență în domeniul Inginerie mecanică, Mecatronică și robotică sau Inginerie industrială sau Ingineria autovehiculelor. Titlul de doctor/calitatea de doctorand în domeniul Inginerie mecanică sau industrială sau Ingineria autovehiculelor.
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
13. Asistent universitar, poziția 38, disciplinele: Mecanică; Rezistența materialelor 1; Rezistența materialelor (2), Rezistenta materialelor 1/ Rezistența materialelor 2
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență în domeniul Inginerie mecanică, Mecatronică și robotică sau Inginerie industrială sau Ingineria autovehiculelor. Titlul de doctor/calitatea de doctorand în domeniul Inginerie mecanică sau industrială sau Ingineria autovehiculelor.
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
Departamentul de Științe Umane și Social-Politice
14. Conferențiar universitar, poziția 9, disciplinele: Teorii și metode de intervenție în Asistența Socială (persoană și familie), Teorii și metode de intervenție în Asistența Socială (grup și comunitate), Diagnoza și soluționarea problemelor sociale, Prevenire și recuperare la persoanele dependente de substanțe
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență în domeniul Asistență Socială, Titlul de doctor într-unul din domeniile: Asistență socială, Sociologie
Informații post – Limba Română
Information about the position – English
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: CORMOŞ VIORICA-CRISTINA – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 5.02.2023, ora 11, sala E129, corp E
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: CORMOŞ VIORICA-CRISTINA
15. Lector universitar, poziția 24, disciplinele: Comunicare politică, Metodologii în studiul Științelor Politice, Analiza conflictelor internaționale, Negocierea și mediere în Relațiile Internaționale, Guvernanță internațională și regionala, Modelul ONU
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență într-unul din domeniile: Relații internaționale și Studii Europene sau Științe Politice, Titlul de doctor într-unul din domeniile: Relații internaționale și Studii Europene sau Științe Politice
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: GHERMAN MARIN – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 4.02.2023, ora 10, sala E129, corp E
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: GHERMAN MARIN
Departamentul de Limba și Literatura Română și Științele Comunicării
16. Conferențiar universitar, poziția 12, disciplinele: Antropologie culturală și comunicare, Antropologia culturii europene, Ritualuri de comunicare, Etnologie și folclor
Condițiile de participare la concurs – Diploma de licență în domeniul Limbă și literatură;, Titlul științific de doctor în domeniul Filologie.
Informații post – Limba Română
Information about the position – English
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: BÂRLEANU CĂLIN-HORIA – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 4.02.2023, ora 11, sala A206, corp A
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: BÂRLEANU CĂLIN-HORIA
Departamentul de Limbi și Literaturi Străine
17. Profesor universitar, poziția 24, disciplinele: Postmodernism, Introducere în teorie critică si culturala, Cinematografie britanică contemporană, Cultură și literatură australiană, Traducerea literaturii pentru copii, Gen, discurs, identitate, Media alternative: teorii ale conspirației și știri false, Communication in English
Condițiile de participare la concurs – Îndeplinirea standardelor minimale precizate în regulamentul R14
Informații post – Limba Română
Information about the position – English
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: COLĂCEL ION-ONORIU – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 4.02.2023, ora 10, Sala Senatului, corp A
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: COLĂCEL ION-ONORIU
Departamentul de Științe Biomedicale
18. Șef de lucrări, poziția 31, disciplinele: Îngrijiri calificate în Medicină internă, Urgențe medicale și prim ajutor, Urgențe medicale și prim ajutor/ Primul ajutor medical, Îngrijiri calificate în specialități medicale, Urgențe cardiovasculare și terapia intensivă cardiovasculară
Condiții de participare la concurs: Titlul de doctor în domeniul Medicină, Deținerea titlului de medic specialist sau primar în Medicină internă sau cardiologie sau medicină de urgență sau altă specialitate înrudită conform Anexei nr 1 la Ordinul 4260/2004 al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
19. Șef de lucrări, poziția 32, disciplinele: Sistematica vertebratelor, Fiziologia animală, Sistematica nevertebratelor, Introducere în bioinformatică
Condiții de participare la concurs: Diplomă de licență în domeniul Biologie, Titlul de doctor în domeniul Biologie
Informații post
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: IORGU ELENA-IULIA – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 6.02.2023, ora 14, sala CH3, Creative Hub
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: IORGU ELENA-IULIA
20. Șef de lucrări, poziția 39, disciplinele: Tehnologia protezelor dentare fixe I (unidentare), Organizarea laboratorului de tehnică dentară, Protetică dentară I
Condiții de participare la concurs: Titlul de doctor în domeniul Medicină dentară sau Medicină. Deținerea titlului de medic specialist sau medic primar în Protetică dentară
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
21. Asistent universitar, poziția 56, disciplinele: Chimie generala, Chimie analitică și instrumentala, Biochimie, Chimie organică, Metodologia cercetării științifice
Condiții de participare la concurs: Titlul de doctor în domeniul Chimie sau Biochimie.
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați: IAVORSCHI MONICA – CV, Listă publicații, Fișă verificare, Aviz favorabil
Data, ora, locul susținerii probelor: 3.02.2023, ora 8, sala CH3, Creative Hub
Rezultat concurs
Rezultat final
Candidat câștigător: IAVORSCHI MONICA
Departamentul de Științe ale Educației
22. Asistent universitar, poziția 29, disciplinele: Psihologia vârstelor I, Psihologia vârstelor II, Psihologia creativității, Psihopedagogie, Psihologia dezvoltării, Managementul comportamentului, Genetică comportamentală, Psihologia rezilienței
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență în Psihologie. Titlul de doctor/calitatea de doctorand în domeniul Psihologie
Obs. În cazul în care câștigătorul concursului este doctorand, angajarea se va face pe durată determinată
Calendar pentru concursul de ocupare a posturilor didactice vacante
Comisia de concurs și Comisia de soluționare a contestațiilor
Candidați:
Data, ora, locul susținerii probelor:
Rezultat concurs –
Rezultat final –
Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic
23. Asistent universitar, poziția 19, disciplinele: Instruire asistată de calculator; Didactica specializării
Condițiile de participare la concurs – Diplomă de licență în domeniul Informatică sau Calculatoare și tehnologia informației. Titlul de doctor/ calitatea de doctorand în domeniul Informatică sau Calculatoare și tehnologia informației