Conferința „Teorie și Practică în Managementul Serviciilor de Asistență Socială”
Departamentul de Științe Umane și Social-Politice din cadrul Facultății de Istorie și Geografie a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în parteneriat cu Asociația Regională pentru Educarea Adulților Suceava și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, organizează, în perioada 23-24 martie2018, Conferința „Teorie și Practică în Managementul Serviciilor de Asistență Socială”. Evenimentul va avea loc în Aula Corpului E al Universității, începând cu ora 10.00.
Această manifestare are ca obiectiv implicarea comunității academice, a actorilor sociali și a societății civile în dezbaterea problemelor actuale ale sistemului de asistență socială, evidențierea modelelor de bune practici în domeniu și promovarea profesiei de asistent social.
La acest eveniment vor participa cadre universitare și cercetători de la Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Institutul de Sociologie al Academiei Române, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Cercetări Socio-Umane Lumen Iași, specialiști din domeniul asistenței sociale de la ONG-uri și instituții publice, printre care menționăm: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Serviciul Protecție Socială – Primăria Cluj Napoca, Organizația „Salvați Copiii”-Filiala Suceava, Asociația Blijdorp România, Complexul de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie „Blijdorp – O Nouă Viaţă” Suceava, Serviciul de Probațiune Suceava, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane etc.
În cadrul workshop-ului „Implicarea actorilor sociali în îmbunătățirea calității serviciilor sociale” din data de 24 martie, practicieni din domeniul asistenței sociale vor dezbate, împreună cu profesorii și studenții, atât modalități de îmbunătățire a rețelelor de servicii sociale, cât și a programului de studiu Asistență Socială, în vederea eficientizării și corelării acestuia cu cerințele actuale ale pieței forței de muncă și cu noile provocări sociale.
Organizatorii conferinței Teorie și Practică în Managementul Serviciilor de Asistență Socială doresc să transmită studenților și absolvenților de la programul de studiu Asistență Socială, precum și tuturor celor care activează în domeniul social, că învățarea pe tot parcursul vieții și replicarea modelelor de bune practici vin în sprijinul dezvoltării durabile a comunității.
Persoane de contact:
Cristina CORMOȘ (USV) – cristinacormos@yahoo.com, tel. 0745602188
Vasile GAFIUC (AREAS, Institutul pentru Parteneriat Bucovina)– pvgafiuc@yahoo.com. Tel. 0752323881
Laboratorul de compatibilitate electromagnetică CERTeLab al USV a fost reacreditat
În data de 26 februarie 2014, Parlamentul European și Consiliul UE au aprobat Directiva 2014/30/UE privind armonizarea legislațiilor statelor membre cu privire la compatibilitatea electromagnetică. Aceasta se referă la produsele care reprezintă o noutate pentru piața Uniunii în momentul introducerii lor pe piață, ceea ce înseamnă că este vorba despre produse noi, fabricate de un producător stabilit în Uniune, sau despre produse importate dintr-o țară terță, indiferent dacă sunt noi sau de ocazie. Potrivit prevederilor acestei Directive, toți operatorii economici care intervin în lanțul de aprovizionare și de distribuție ar trebui să ia măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că pun la dispoziție pe piață numai aparate care sunt în conformitate cu respectiva directivă. Totodată, legiuitorul european a subliniat că producătorul, având cunoștințe detaliate privind procesul de proiectare și de producție, este cel mai în măsură să efectueze procedura de evaluare a conformității aparatelor și instalațiilor.
Directiva a fost transpusă în legislația din România prin Hotărârea Guvernului nr. 487/2016 privind compatibilitatea electromagnetică, stabilind regulile referitoare la comercializarea și utilizarea în cadrul UE a echipamentelor care pot genera perturbații electromagnetice sau care pot fi afectate de astfel de perturbații.
Printre puținele unități din România care au dreptul de a certifica produsele cu privire la standardele de compatibilitate electromagnetică se numără unul dintre laboratoarele USV. Astfel, Laboratorul de compatibilitate electromagnetică CERTeLab al USV, acreditat pentru prima dată în anul 2009, a fost reacreditat de către RENAR, conform normelor SR EN ISO/CEI 17025:2005. Noul certificat de acreditare – LI 1163/2018 – este valabil pentru perioada 05.03.2018 – 04.03.2022.
Laboratorul este acreditat pentru încercări de imunitate la perturbaţii radiate RF, imunitate la descărcări electrostatice, imunitate la scăderi de tensiune, imunitate la întreruperi de scurtă durată şi variaţii de tensiune, precum și măsurări de perturbaţii radiate RF și perturbații conduse la porturile de alimentare de la reţea. Echipamentele pentru care se pot efectua încercări sunt cele din categoriile pentru tehnologia informaţiei, echipamente electrice şi electronice utilizate în medii rezidenţiale, comerciale şi uşor industriale, echipamente electrice şi electronice utilizate în medii industriale, echipamente de transmisie de bandă largă în 2,4 GHz, echipamente pentru reţele de telecomunicaţii, echipamente de mică distanţă. Totodată, comparările interlaboratoare, la care laboratorul CERTeLab participă periodic, asigură menținerea nivelului de competență și dau încredere că valorile măsurate se încadrează în incertitudinea declarată. În regim neacreditat, pot fi efectuate și alte încercări, la solicitarea dezvoltatorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice.
Sprijinul potențial pe care USV îl poate oferi industriei electronice din România este unul substanțial, dat fiind că în CERTeLab pot fi efectuate încercări la standarde internaționale, de către un personal calificat, folosind echipamente performante și calibrate periodic, încercări pentru care se evită deplasările costisitoare la laboratoare similare din statele UE.
http://www.emclab.ro
https://www.facebook.com/emclab
Picnic Poetic Francofon #Haikunoi2018, ediția a IV-a
Marți, 20 martie 2018, orele 12-14
Holul central din corpul A sau parcul interior din spatele Corpului A, în funcție de condițiile meteo
Evenimentul Pique-nique francophone poétique,ediția a IV-a, având hashtagul #Haikunoi2018, face parte din seria de manifestări organizate de Ambasada Franței și de operatorul său cultural, Institutul Francez din România, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF), cu sprijinul Ministerului Educației.
Eveniment unic pe plan mondial, acesta constituie un mijloc original pentru francofoni şi francofili de a-şi afirma pasiunea pentru limba franceză. Manifestarea este un moment federator, special, amuzant, o excelentă ocazie de a schimba idei despre viitorul limbii franceze, de a crea scurte poeme şi de a pune în evidenţă beneficiile învăţării acestei limbi de către tineri, un avantaj în plus pe piaţa muncii și, nu în ultimul rând, o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradiţiilor si culturilor diferite.
Din 2017, Picnicurile poetice au fost incluse în circuitul Grand Tour, marcă de excelenţă aflată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Republicii Franceze şi gestionată de Jean-Marie Le Guen, Secretar de Stat pentru Dezvoltare şi Francofonie, în colaborare cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei, condusă de Michaëlle Jean, Secretar General. Această marcă reuneşte evenimente culturale şi patrimoniale prestigioase, selecţionate pentru capacitatea lor de a pune în valoare bogăţia, diversitatea şi vitalitatea francofoniei culturale şi de a creşte atractivitatea acesteia în lume.
La eveniment sunt invitați să participe francofonii si francofilii suceveni, toți pasionații de poezie care vorbesc și îndrăgesc limba franceză, în principal studenții, dar și grupuri de elevi de la liceele din oraș, profesorii de limbă franceză, precum și angajații francofoni de la întreprinderile din județul Suceava.
Momentul cheie al manifestării are loc între orele 12:00 și 14:00, când participanții din întreaga țară vor publica haiku-urile în limba franceză, desenele personale și fotografiile de la eveniment pe pagina personală a rețelelor de socializare (Facebook și Twitter), folosind hashtag-ul #Haikunoi2018. Contribuțiile internauților se vor concretiza, astfel, într-un palimpsest creat în spațiul virtual #Haikunoi2018, purtând (în)semnele personale ale creativității și sensibilității fiecărui vorbitor de limba franceză.
La Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, participanții își vor materializa creațiile realizând un colaj pe un suport din pânză ce amintește de papirusurile din vechime. De altfel, generațiile prezentului vor transcrie haiku-urile pe fișe de lucru vechi, păstrate de la generațiilor anterioare, după principiul palimpsestului, pentru a marca simbolic faptul că studenții de azi duc mai departe munca celor de ieri și faptul că toți contribuim, prin efortul personal, la scrierea aceluiași mare Text: Viața, Creația, Limba, Literatura, Francofonia.
Creațiile personale ale participanților la eveniment vor fi expuse în holul de la intrarea în corpul A, pe toată durata Zilelor Francofoniei.
Cadru didactic al USV câștigător al Bursei Fulbright în domeniul cooperării transfrontaliere
Marcela Șlusarciuc, lector univ. dr. în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, a fost propusă de către Comisia Fulbright pentru o bursă postdoctorală Senior Award 2018-2019, ca urmare a unui proces de evaluare care s-a desfășurat în două etape.
Acest tip de finanțări este dedicat cadrelor universitare, cercetătorilor și profesioniștilor care dețin titlul de doctor și doresc să desfășoare o activitate de cercetare sau să susțină cursuri în Satele Unite ale Americii. Proiectul de cercetare pe care candidata suceveană l-a propus urmărește identificarea unui model de cooperare și parteneriat între instituții pentru buna guvernanță a regiunilor transfrontaliere. Rezultatele așteptate ar putea constitui o contribuție semnificativă la înțelegerea modului de funcționare a acestor regiuni, aspect important pentru comunitatea academică suceveană, dată fiind poziționarea în regiunea transfrontalieră România-Ucraina și existența a numeroase parteneriate tradiționale în care USV este implicată.
Lector univ. dr. Marcela Șlusarciuc a făcut parte din prima generație de doctoranzi ai USV în economie și, peste 12 ani, și-a desfășurat activitatea profesională în domeniul cooperării transfrontaliere. Alături de colegi din diferite facultăți, noua bursieră Fulbright contribuie la dezvoltarea cooperării transfrontaliere și a parteneriatelor educaționale și de cercetare între România și Ucraina, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava având o lungă experiență în derularea de proiecte educaționale și de cercetare cu universități ucrainene.
Masă rotundă dedicată esteticii și filozofiei artelor
Centrul de Reuşită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării și Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie au onoarea de a vă invita la o masa rotundă dedicată preocupărilor ce vizează estetica şi filozofia artelor. Evenimentul, care va avea loc luni, 19 Martie, ora 14.00, în sala Centrului de Reuşită Universitară, corp A, sala 302, este parte a proiectului Seminarul umanist, al cărui scop este de a reuni cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți interesați să dezbată probleme referitoare la actualitatea filosofică, socială și politică.
Această întâlnire îl are ca invitat pe reputatul hermeneut şi critic de artă Petru Bejan, profesor de estetică, filozofia artei şi hermeneutică în cadrul Facultăţii de Filozofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, intervenția sa intitulându-se Utopia sensului în arta contemporană.
Program de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor din domeniul Administrarea Afacerilor
În aceasta săptămână, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava demararează un program pilot de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor de la domeniul Administrarea Afacerilor. Această mobilitate internă implică studenţi de la programul de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din cadrul universităților „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, „Ştefan cel Mare” din Suceava și „Lucian Blaga” din Sibiu, membre ale Asociaţei Facultăţilor de Economie din România.
Obiectivul general al acestui parteneriat vizează promovarea învățământului economic, prin facilitarea accesului studenților la cunoștințele și activitățile oferite de fiecare centru universitar implicat și realizarea unui program de schimb interuniversitar al studenților.
În baza acestui acord de parteneriat câte doi studenți de la fiecare universitate vor fi implicați în programul de mobilitate internă cu o durată de trei săptămâni, câte o săptămână în fiecare centru universitar astfel: 12-16 martie 2018 la Suceava, 19-23 martie la Tîrgu Mureş, iar în saptămâna 26-30 martie 2018 la Sibiu.
Prin intermediul acestui program, studenții:
- participă la activitățile didactice specifice programului de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din domeniul Administrarea Afacerilor;
- se implică în activitățile de educaţie non-formală derulate de fiecare partener;
- participă la activitățile sociale și culturale specifice fiecărui centru universitar.
Pentru informaţii suplimentare, persoanele de contact sunt:
Decan Prof. univ. dr. Carmen NĂSTASE – coordonator mobilitate Suceava;
Lect. univ. dr. Pavel STANCIU, responsabil program de mobilitate din partea FSEAP, telefon 0740.139782, e-mail: pavelstanciu@usm.ro.
Conferință de lansare a proiectului „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”
Miercuri, 14 martie 2018, se organizează în Aula din corpul E al USV Conferința de lansare a proiectului „Start la antreprenoriat, creștem ocuparea în zona urbană. ANTUR”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, număr de identificare contract: POCU/82/3/7/105924.
Invitație
Fotograful Răzvan Voiculescu lansează albumul „ROST. 12 Hotare” la USV
Fotograful Răzvan Voiculescu lansează joi, 15 martie, începând cu ora 17:00, în Auditorium-ul „Joseph Schmidt“ al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, albumul de fotografie și filmul „ROST. 12 Hotare”, piesa finală a trilogiei ROST, un proiect care s-a întins pe șase ani, incluzând albumele „ROST – esențe, gusturi și stări românești” (2013) și „Dor de ROST” (2015).
În cadrul evenimentului, moderat de doamna prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, se va proiecta scurtmetrajul documentar „ROST. 12 Hotare”, produs de Ana Maria Pîrvan și Răzvan Voiculescu.
„ROST. 12 Hotare” este cel mai voluminos album al seriei și conține 370 de pagini cu imagini strânse din toate colțurile țării: fotografii cu oameni care încă mai păstrează un meșteșug, biserici de lemn, cule și conace părăsite care se încăpățânează să „supraviețuiască“, deși au fost demult abandonate, dar și obiecte tradiționale din gospodăriile oamenilor, care mai pot fi găsite numai în muzeele etnografice.
Albumul vine la pachet atât cu un DVD (documentarul), cât și cu o hartă artizanală care reunește locațiile tuturor „Păstrătorilor de ROST” din cele trei albume. Astfel, cei care își doresc, pot descoperi zone din România unde meșteșugurile încă se mai păstrează.
„Ca piesă finală a trilogiei ROST, albumul acesta oferă tabloul cât mai complet al ROST-ului românesc din perspectiva mea. Este o colecție de fotografii de compoziție, profunde, care aduc împreună diferite ipostaze ale ROST-ului” a declarant fotograful Răzvan Voiculescu.
Trilogia ROST a avut ca temă principală ideea unei lumi aflate la apus și faptul că în satele şi „târgurile” mici din România, majoritatea meşteșugurilor dispar, iar odată cu ele, și cutumele satului tradițional. Răzvan Voiculescu a vrut să surprindă ideea de ROST pe care o reprezintă păstrătorii de tradiții, de care auzim din ce în ce mai des ca fiind ultimii de acest fel: „ultimul fierar”, „ultimul potcovar”, „ultimii rapsozi”.
Însă această trilogie se termină într-o notă pozitivă, cu exemple de „Păstrători de ROST”, tineri care duc mai departe povestea meșteșugurilor învățate. Dincolo de impactul cultural, beneficiul social al proiectului este acela de a oferi o alternativă de modele, de eroi autentici, umani, plini de povești.
——-
Persoană de contact:
Andreea Chebac
PR Specialist
0741145951 / chebac.andreea@gmail.com
Două contribuții ale profesorilor de la USV la un volum de excepție despre literatura română ca literatură a lumii
Integrarea literaturii române în circuitul valorilor literaturii universale nu se poate face, în anul 2018, decât prin interogări lucide, eliberate de obsesiile etnocentrismului și ale naționalismului comunist. Autori canonici și texte se cer citite și interpretate cu instrumentarul critic al actualității, o actualitate care anulează granițele dintre centru și periferie, din perspectiva recuperării literaturilor est-europene, bine ascunse, vreme de decenii, după Cortina de fier.
În acest context trebuie încadrată și inițiativa celor trei editori ai volumului Romanian Literature as World Literature, apărut la prestigioasa editură americană Bloomsbury, în decembrie 2017. Mircea Martin, Christian Moraru și Andrei Terian propun o lectură proaspătă a literaturii române, văzută ca un punct de intersecție a imperiilor, regiunilor și a celor mai variate influențe. O literatură conectată, prin fire încă insuficient revelate, la marea literatură a lumii, o literatură română poate nicicând izolată într-o margine politică și valorică.
Lansat cu ocazia zilei universității, volumul adună contribuțiile câtorva dintre cei mai importanți cercetători literari români ai momentului, preocupați de o justă și documentată situare a literaturii noastre pe harta reconfigurării micro- și macroliteraturilor. Printre cei cincisprezece autori publicați se numără și doi universitari suceveni, coordonatori de doctorat în domeniul Filologie, titulari ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării, prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și prof. univ. dr. habil. Ovidiu Morar. Articolul profesorului Diaconu, Reading Microliterature: Language, Ethnicity, Polyterritoriality, demonstrează cât de flexibile sunt concepte precum graniță, teritoriu sau etnie, urmărind, în dinamica relațiilor intra- și extrateritoriale, dificultățile încadrării fără rest în canonul literaturii române a unor autori și texte din Basarabia sau Voievodina. În egală măsură, este problematizat și statutului pe care îl au cărțile unor autori etnici maghiari sau germani, scrise în aceste limbi, în configurarea identitară a literaturii române. În articolul Cosmopolites, Deracinated, étranjuifs : Romanian Jews in the International Avant-Garde, profesorul Ovidiu Morar prezintă contribuția substanțială a avangardiștilor români de origine evreiască la arta avangardistă a secolului al XX-lea.
Impunându-se prin calitatea contribuțiilor și prin actualitatea lecturilor critice, prezentul volum marchează un moment de reper în studiile românești, un foarte bun punct de plecare pentru specialiștii străini interesați nu doar de istoria literaturii române, ci de europenitatea culturii române.
A se vedea
https://www.bloomsbury.com/us/romanian-literature-as-world-literature-9781501327933/
Read More
Un prestigios autor belgian la Universitatea „Ștefan cel Mare”: Paul Emond
Miercuri 14 martie 2018, ora 12, în sala „Dimitrie Leonida” (corp D) a Universității „Ștefan cel Mare” va avea loc conferința Du roman au théâtre susținută de scriitorul Paul Emond în cadrul tradiționalei manifestări a Zilelor Francofoniei. În aceeași zi, la ora 18, Biroul Francez va găzdui conferința Parcours d’un écrivain, a prestigiosului invitat.
Membru al reputatei Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique, Paul Emond este unul dintre cei mai emblematici autori contemporani belgieni. Romancier, autor dramatic, eseist, acesta a urmat studii de litere la Universitatea catolică din Louvain. La aceeași universitate a susținut doctoratul în literatură, cu o teză despre autorul francez Jean Cayrol. În anii ’70 a fost lector de limba franceză în Cehoslovacia, unde a fost puternic marcat de viața culturală – și în special teatrală – din Praga. Aici descoperă și citește cu mult interes opera unor autori cu care are afinități profunde: Kundera, Kafka, Hrabal sau Karel Čapek.
Tot în această perioadă Paul Emond începe redactarea primului sau roman, La danse du fumiste, care apare în 1979, fiind distins cu Prix triennal de la communauté française de Belgique. Vor urma alte romane și ficțiuni narative, precum : Plein la vue ; Paysage avec homme nu dans la neige ; Tête à tête ; La visite du plénipotentiaire culturel à la basilique des collines ; L’homme aux lunettes blanches et autres récits ; Les vingt-quatre victoires d’étape du peintre Belgritte ; Les aventures de Mordicus. O altă importantă direcție din creația autorului francofon belgian începe în 1986, când – la sugestia lui Philippe Sireuil, director al teatrului Varia – scrie prima lui piesă, Les pupilles du tigre. În anii următori, Paul Emond va publica peste douăzeci de piese originale sau adaptări dramatice, multe dintre ele prezentate pe diverse scene ale lumii, în limba franceză sau în traducere : Inaccessibles amours ; Malaga ; Caprices d’images ; À l’ombre du vent ; Il y a des anges qui dansent sur le lac ; Tristan et Yseut ; Nous sommes tous des K. ; L’écume des jours. Ca eseist, Paul Emond abordează o tematică vastă, reflectând asupra artei în contextul contemporan, asupra condiției scriitorului și a creației în general : La Mort dans le miroir ; Le théâtre et le froid ; Lettre à l’acteur au pied de nez ; Une forme du bonheur.
Distins cu premiul Herman Closson acordat de prestigioasa Société des auteurs et compositeurs dramatiques pentru totalitatea operei sale dramatice, Paul Emond continuă cu același entuziasm activitatea care l-a consacrat : colaborarea cu diverse companii teatrale ; creația literară constantă ; conferințe în spații academice și culturale din vastul univers francofon.
După cum menționează Prof. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, responsabilul acestui proiect susținut de Délégation Wallonie-Bruxelles și de Centrul de Reușită Universitară, această primă vizită a scriitorului Paul Emond la Universitatea „Ștefan cel Mare” și la Biroul Francez le va oferi tuturor francofonilor și francofililor suceveni prilejul de a cunoaște una dintre cele mai interesante personalități ale culturii belgiene și europene contemporane, de a reînnoda dialogul cu fenomenul multiform al literaturii francophone.