Atribuţiile comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii
- Coordonează aplicarea planurilor, procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, aprobate de conducerea universităţii.
- Verifică, avizează toate documentele elaborate de DAC şi le înaintează spre aprobare comisiilor de specialitate ale Senatului universităţii.
- Elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea academică în universitate. Raportul este adus la cunoştinţa tuturor beneficiarilor prin afişare şi publicare.
- Elaborează periodic analize ale stării calităţii din propria instituţie, comparativ cu cea din alte instituţii similare din ţară şi din străinătate şi formulează planuri de măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii academice.
- Participă la elaborarea planurilor strategice ale universităţii privitor la politicile de asigurare a calităţii academice.
- Elaborează planul operaţional privind acţiunile de îmbunătăţire a calităţii.
- Pe baza cunoaşterii nivelului minim al indicatorilor de performanţă, stabiliţi conform legii calităţii, analizează şi precizează periodic nivelurile performanţelor instituţiei pe fiecare indicator specific de calitate.
- Cooperează cu ARACIS, cu alte agenţii şi organisme abilitate sau instituţii similare din ţară şi din străinătate, potrivit legii şi a reglementărilor interne.
- Actualizează periodic corpul de evaluatori interni ai universităţii.
- Numeşte comisiile de evaluatori pentru auditarea internă a programelor de studiu care urmează procedurile de evaluare externă în vederea autorizării provizorii, acreditării sau evaluării periodice a calităţii academice.
- Avizează rapoartele de autoevaluare întocmite de facultăţi pentru programele de studiu pe baza concluziilor raportului de audit intern, întocmit conform Ghidului comisiei de evaluare internă.
- Asigură formarea, dezvoltarea şi actualizarea bazei de date privind asigurarea calităţii serviciilor educaţionale din universitate.
- Răspunde de asigurarea transparenţei informaţiilor privind calitatea academică din universitate.
- Raportează periodic conducerii universităţii asupra activităţii desfăşurate sau a dificultăţilor întâmpinate.
- Asigură evidenţa şi arhivarea documentaţiei proprii, prin intermediul secretariatului tehnic.
Descărcaţi documentul apăsând aici.