ANUNȚ SOLICITARE EXPRESII DE INTERES pentru realizarea unui parteneriat de transfer de cunoștințe
ANUNȚ SOLICITARE EXPRESII DE INTERES
pentru realizarea unui parteneriat de transfer de cunoștințe
În conformitate cu prevederile art. 23 si ar.t 24 din OUG nr. 64/2009 cu modificările şi completările ulterioare, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă,
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava , în calitate de organizație de cercetare de drept public, anunță intenția de realizare a unor parteneriate în vederea transferului de cunoștințe, expertiză și know – how către entități de drept privat în cadrul apelului de proiecte derulat prin Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară 1 Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor.
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava doreşte inițierea unui proiect în calitate de Beneficiar al finanțării nerambursabile în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 1: Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, Acțiunea 1.2.3: Parteneriate pentru transfer de cunoștințe.
Prin intermediul proiectului, Universitatea Ștefan cel Mare din Suc eava urmărește să încurajeze interacțiunea cu mediul de afaceri, prin finanțareaaccesului întreprinderilor la expertiză extișnisăla facilitățile universității în scopul comercializării rezultatelor de cercetare către întreprinderile care își dezvoltă afaceri cerute de piață.
În acest scop, prezentul anunț urmărește constituirea unor parteneriate între Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în calitate de organizație de cercetare și întreprinderi interesate să obțină cunoștințe, inclusiv abilități și competențe care vor răspunde nevoilor strategice de dezvoltare a întreprinderilor vor oferi soluții inovative pentru obținerea de produse și procese, tehnologii noi/îmbunătățite identificate de întreprinderi ca fiind cerute de piață.
TITLUL PROIECTULUI
Centru pentru transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT
DOMENIUL / SUBDOMENIILE DE ACȚIUNE ALE PROIECTULUI
2. Tehnologii informaționale s i de comunicații, spat iu și securitate
2.1.Tehnologii informat ionale și de comunicații
PRINCIPALELE ACTIVITĂŢI CE POT FI DERUATE ÎN CADRUL PROIECTULUI
Tip A. Activități pentru stimularea transferului de cunoștințe
· A.1 identificarea și formarea ofertei de expertiză și rezultate a organizației de cercetare;
· A.2 asistență directă acordată întreprinderilor, inclusiv acelora care nu au mai avut activități împreună cu organizația de cercetare, să identifice din oferta de expertiză disponibilă a organizației de cercetare ce se potrivește cu nevoile și cerințele afacerii pe care doresc să le dezvolte și care sunt posibilitățile concrete de sprijin din partea organizației de cercetare;
· A.3 organizarea de întâlniri individuale cu întreprinderile sau de evenimente tematice pe baza unor planuri întocmite de organizația de cercetare ținând cont de cerințele întreprinderilor, la care pot fi invitați reprezentanți de înalt nivel științific (profesori, cercetători) cu experiență în derularea unor proiecte de cercetare de înalt nivel științific sau cu industria pentru:
– asistență tehnologică,
– consiliere pentru managementul inovării,
– consiliere și expertiză pentru validarea ideii/soluției (diagnostic pentru o afacere pentru a se accesa și implementa soluțiile tehnice inovative potrivite),
– consiliere pentru obținerea, protejarea și comercializarea drepturilor de proprietate industrială,
– consiliere referitor la utilizarea standardelor și a reglementărilor care le conțin,
– consiliere pentru acces la diverse surse de finanțare a CDI (inclusiv programe naționale/europene și instrumente financiare);
· A.4 instruirea personalului organizat iei de cercetare implicați în activitățile de tip A în materie de transfer de cunoștințe;
· A.5 identificarea de noi potențiali beneficiari ai transferului de cunoștințe inclusiv prin solicitarea unor servicii ale unor centre de transfer tehnologic.
Tip B. Activități privind accesul întreprinderilor la facilitățile, instalațiile, echipamentele organizațiilor de cercetare
· B.1 acces la infrastructură/laboratoare/echipamente CD (inclusiv instruire dacă e cazul);
· B.2 accesare bănci de date şi biblioteci tehnico-științifice;
· B.3 închiriere de spații de lucru pentru activitățile întreprinderii.
Tip C. Activități de transfer de abilități/competențe de cercetare-dezvoltare și de sprijinire a inovării
· C.1 activități de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală contractuale, executate pentru și în numele întreprinderii;
· C.2 detașare de personal cu înaltă calificare, care efectuează activități de cercetare, dezvoltare și inovare, din organizația de cercetare în intreprinderi, într-o funcție nou creată în cadrul întreprinderii, fără să se înlocuiască alți membri ai personalului;
· C.3 cercetări de piață realizate de organizația de cercetare pentru întreprinderi;
· C.4 servicii de etichetare de calitate, testarea și certificarea calității furnizate de organizația de cercetare.
Tip D. Activițtiă de cercetare industrială și/sau dezvoltare experimentală realizate în colaborare efectivă cu o întreprindere
Tip E. Activități de management de proiect (inclusiv activități de informare și publicitate privind proiectul)
Toate contractele necesare a fi încheiate de Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, în calitate de organizație de cercetare, cu întreprinderi pentru desfășurarea activităților de tip B, C și D vor trebui notificate spre aprobare către Organismul Intermediar pentru CDI. Contractele aferente activităților de tip B, C și D se vor implementa prin semnarea unor contracte subsidiare între beneficiarul fințării de bază (organizația de cercetare) și întreprindere.
Valoarea acestor contracte subsidiare se înscrie în valoarea contractului inițial de finanțare încheiat între organizația de cercetare și Organismul Intermediar pentru CDI. Durata acestor contracte se înscrie în durata contractului inițial de finanțare încheiat între organizația de cercetare și Organismul Intermediar pentru CDI.
Pentru executarea activităților de tip B și C, organizația de cercetare poate încheia unul sau mai multe contracte subsidiare cu o întreprindere, de următoarele tipuri:
– contract tip ”de minimis” demax. 800.000 lei valoare eligibilă, pentru care întreprinderea trebuie să asigure o co-finanțare din fonduri proprii de minimum 20% din costurile eligibile ale organizației de cercetare și prin care întreprinderea primește sprijin public pe baza unei scheme de acordare de ajutoare ”de minimis” dedicată acestei acțiuni;
– contract tip ”ajutor de stat” de max. 1.800.000 lei valoare eligibilă, pentru care întreprinderea trebuie să co-finanțeze din fonduri proprii activitățile eligibile realizate de organizația de cercetare în conformitate cu ta belul de mai jos și prin care întreprinderea primește sprijin public pe baza schemei de acordare de ajutoare de stat „Finanţarea activităților de cercetare -dezvoltare şi inovare (CDIș)i a investițiilor în CDI prin Programul Operaţional Competitivitate (POC)”.
Minimul de co-finanțare ce trebuie asigurat de întreprindere ca procent din costurile eligibile ale organizației de cercetare |
||||
Activitate eligibilă (prestată de organizația de cercetare) |
Mare |
Mijlocie |
Mica |
|
B.1 |
Acces la infrastructură/ laboratoare/ echipamente |
Neeligibil |
50% |
50% |
B.2 |
Accesare bănci de date şi biblioteci |
|||
B.3 |
Închiriere spații de lucru |
|||
C.1 |
Cercetare industrială |
50% |
40% |
20% |
Dezvoltare experimentală |
75% |
65% |
55% |
|
C.2 |
Detașare de personal cu înaltă calificare |
Neeligibil |
50% |
50% |
C.3 |
Cercetări de piață |
|||
C.4 |
Servicii de etichetare de calitate, testarea și certificarea calității |
Pentru executarea activităților de tip D organizația de cercetare și întreprinderea parteneră încheie un contract subsidiar cu Organismul Intermediar pentru CDI tip ”ajutor de stat” de max. 1.800.000 lei valoare eligibilă. Valoarea activităților CD prestate de organizația de cercetare în colaborare trebuie să fie de cel puțin 10% și cel mult 50% din valoarea totală a activităților CD realizate în colaborare cu întreprinderea. Organizația de cercetare are dreptul de a publica rezultatele cercetărilor proprii.
Cotele maxime de finanţare publică nerambursabilă ca procent din costurile eligibile |
||
Partener în colaborare |
Cercetare industrială |
Dezvoltare experimentală |
Întreprindere mare |
65% |
40% |
Întreprindere mijlocie |
75% |
50% |
Întreprindere mică |
80% |
60% |
Dacă sunteți interesați să încheiați parteneriate de transfer de cunoștințe cu Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, vă rugăm să vă manifestați intenția de colaborare, prin completarea și transmiterea Anexa – Expresie de Interes pentru încheierea unui parteneriat de transfer de cunoștințe. În cadrul expresiei de interes vor fi lăsate doar acele activități relevante pentru întreprinderea respectivă.
Anexa mai sus menționată va trebui trimisă scanată pe e-mail la adresa cturcu@eed.usv.ro și în original depusă la secretariatul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava (rectorat) până la data de 05.08.2015.
Exprimarea intenției de a participa în cadrul proiectului nu constituie un angajament ferm pentru niciuna dintre părți. Serviciile de cercetare ce fac obiectul expresiei de interes se pot realiza ulterior acceptării proiectului spre finanțare, pe baza acordului de voință al ambelor părți prin încheierea unui contract subsidiar.
Anexa 2.13.2
Expresie de Interes pentru realizarea unui parteneriat de transfer de cunoștințe
Subsemnatul/subsemnata ……………………………………………. (numele şi
prenumele reprezentantului legal al întreprinderii), în calitate de
……………………………… (funcţia reprezentantului legal al întreprinderii) al
……..…………………………….………… (denumirea întreprinderii), organizată ca
……………… (forma juridică de organizare a întreprinderii),
declar interesul ……..…………………………….………… (denumirea
întreprinderii) pentru realizarea unui parteneriat de transfer de cunoștințe cu
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava în cadrul proiectului Centru pentru
transferul de cunoștințe către întreprinderi din domeniul ICT pentru următoarele
activități:
Nr. crt. |
Scopul parteneriatului |
Cod |
Forma parteneriatului** |
Data estimativă a începerii activităților |
Domeniul/ |
Valoarea |
1. |
Participare voluntară la activitățile organizate de universitate |
|
Participarea la |
01.01.2016 |
Tehnologii |
Nu este cazul |
2. |
Utilizarea facilităților și resurselor puse la dispoziție de universitate |
|
Contract direct pentru activități de tip B |
01.01.2016 |
Tehnologii |
Maxim |
3. |
Transfer de abilități și competențe de cercetare-dezvoltare de la universitate la întreprindere și de sprijinire a inovării |
|
Contract direct pentru activități de tip C |
01.01.2016 |
Tehnologii |
Maxim |
4. |
Derularea de activități de cercetare în colaborare între universitate și întreprindere |
|
Contract de colaborare pentru activități de tip D |
01.01.2016 |
Tehnologii |
Maxim |
*) codul CAEN al întreprinderii relevant pentru domeniul/sub-domeniul contractului.
**) contract direct pentru activitțăi tip B și/sau C, respectiv contract de colaborare pentru activități tip D.
***) conform domeniului/domeniilor propunerii de proiect așa cum este specificat în cererea de finanțare.
Data Reprezentant Legal
zi…../lună……./an……………. (Funcţia ocupată în întreprindere)
Nume și prenume
(Se va completa cu majuscule şi fără abrevieri)
Semnătură şi ştampilă
Read More
Numărul candidaților înmatriculaţi la licenţă la Universitatea âŞtefan cel Mareâ din Suceava în sesiunea din iulie 2015 este mai mare cu 20 de procente decât cel înregistrat în iulie 2014
Numărul studenţilor înmatriculaţi la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava în sesiunea de admitere din iulie 2015, la toate formele de învăţământ (licenţă – cu frecvenţă şi ID –, masterat şi conversie profesională), este de 2462 de studenţi, în creştere cu aproximativ 10% faţă de cel înregistrat la admiterea din iulie 2014. Cea mai mare creştere a numărului de studenţi înmatriculaţi o găsim la licenţă, unde s-au înmatriculat 1503 studenţi, ceea ce reprezintă o creştere de aproximativ 20% faţă de situaţia din aceeaşi perioadă a anului trecut. În acest context, 4 programe de studiu au finalizat deja admiterea pentru anul 2015, numărul celor înmatriculaţi în cadrul acestora atingând valoarea maximă a capacităţii de şcolarizare încă din această primă sesiune. E vorba de programele de Kinetoterapie şi motricitate specială, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Drept şi Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. Pentru aceste programe de studiu nu se va mai organiza admitere în toamna acestui an.
În sesiunea de admitere din toamnă, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va scoate la concurs un număr de 121 de locuri bugetate la licenţă şi toate locurile cu taxă disponibile până la limita capacității de școlarizare (adică un total de 1105 locuri). Locuri bugetate vor mai exista la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor (FIESC) – 18 locuri, Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIMMM) – 46 de locuri, Facultatea de Istorie şi Geografie (FIG) – 36 de locuri, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) – 12 locuri, Facultatea de Silvicultură (FS) – 2 locuri şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP) – 7 locuri. Pentru masterat, vor fi scoase la concurs 57 de locuri bugetate: 9 locuri la Facultatea de Inginerie Alimentară (FIA), 12 locuri la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Caculatoarelor (FIESC), 12 locuri la Facultatea de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management (FIMMM), 11 locuri la Facultatea de Istorie şi Geografie (FIG), 11 locuri la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) şi 2 locuri la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP), la care se adaugă 785 de locuri cu taxă, disponibile până la limita capacității de școlarizare a fiecărui program de studiu de masterat. De asemenea, mai sunt disponibile 4 locuri bugetate pentru candidaţi de origine română din afara graniţelor ţării.
Menţionăm că pentru forma de învăţământ la distanţă (ID) s-au înmatriculat 224 de studenţi, rămânând disponibile 341 de locuri cu taxă pentru sesiunea din toamnă, în vreme ce la programele de conversie profesională s-au înmatriculat 51 de studenţi, fiind încă disponibile pentru sesiunea din toamnă 359 de locuri cu taxă.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava îşi exprimă satisfacţia în faţa acestei creşteri a numărului de studenţi înmatriculaţi în prima sesiune de admitere din 2015, urează o viaţă studenţească reuşită celor deja înmatriculaţi şi succes la sesiunea a doua de admitere viitorilor candidaţi.
Reamintim că a doua sesiune de admitere, pentru ocuparea locurilor rămase disponibile, va fi organizată între 7 şi 18 septembrie 2015.
Informaţii în timp real legate de admiterea la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava pot fi accesate la adresa www.admitere.usv.ro
Read MoreConferința de lansare a proiectului Excelență interdisciplinară în cercetarea științifică doctorală din România â EXCELLENTIA
Avem deosebita onoare de a vă invita la Conferinţa de lansare oficială a proiectului strategic ”Excelență interdisciplinară în cercetarea științifică doctorală din România – EXCELLENTIA”, număr de identificare contract: POSDRU/187/1.5/S/155425, Cod SMIS: 59019, care va avea loc vineri, 31 iulie 2015, ora 10.00, în Aulă corp E, parter, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Proiectul îşi propune dezvoltarea elitistă a 90 de doctoranzi din România înmatriculaţi la doctorat în anul I de studii 2014/2015, din care 20 la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava din domeniii socio-economice şi umaniste prin intermediul unei abordări comprehensive şi sustenabile, orientată spre excelenţă, interdisciplinaritate şi sincronizare europeană în cercetarea ştiinţifică doctorală.
Proiectul a fost construit în parteneriat interregional între:
1. Solicitant, Centrul de Cercetări Financiare și Monetare al Academiei Române „Victor Slăvescu
2. Partener 1, Universitatea „Valahia” din Târgoviște,
3. Partener 2, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava (USV).
La Conferinţa de lansare a proiectului sunt invitaţi să participe echipa de implementare a proiectului, grupul ţintă al proiectului, partenerii sociali, mediul academic, mass-media locală şi naţională.
Participarea dumneavoastră ne va onora în mod deosebit!
Date de contact P2 – Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava:
STEICIUC Elena-Brânduşa, Coordonator implementare, selenabrandusa@yahoo.com
LUPAN Mariana, Responsabil comunicare cu doctoranzii, mariana_lupan@yahoo.com
PRELIPCEAN Gabriela, Tutore, gabrielap@seap.usv.ro
DIACONU Mircea, Tutore, mircea_a_diaconu@hotmail.com
Coordonatele conferinţei de Lansare a proiectului EXCELLENTIA
09.30 – 10.00 |
Recepţia invitaţilor Hol parter corp E, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava |
10.00 –10.45 |
Alocuţiuni de deschidere Aulă corp E, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava |
10.45 – 11.15 |
Prezentarea generală a proiectului
Aulă corp E, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava |
11.15 – 12.00 |
Intervenţii participanţi Aulă corp E, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava |
12.30 – 14.00 |
Coffee-break Sala E006, corp E, parter |
Numărul candidaților înscriși la Universitatea âŞtefan cel Mareâ din Suceava în sesiunea iulie 2015 este mai mare cu aproape 10 procente decât în iulie 2014
Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 9 facultăţi ale Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (pentru licenţă – învăţământ la zi şi la distanţă, masterat şi conversie profesională), care au început în 13 iulie 2015, s-au încheiat ieri, 22 iulie. Opțiunea pentru centrul universitar sucevean a fost exprimată de 3037 persoane, cu aproape 10% mai mult decât în sesiunea din iulie 2014, când numărul candidaților a fost de 2777.
Numărul celor înscrişi în această sesiune la programele de licenţă (zi) este în creştere, raportat la cel din sesiunea iulie 2014, ridicându-se la cifra de 2013 persoane (faţă de 1697, în iulie 2014), adică cu 18,6% mai mulți înscriși decât în vara anului trecut. La programele de licenţă ID, în iulie 2015 s-au înscris 245 de persoane, cu 34 mai puține (circa 12%) decât în 2014. Numărul candidaților originari din Republica Moldova, cu diploma de bacalaureat obținută în România, s-a ridicat la 33, reprezentând cu peste 57% mai mult decât în anul anterior (21). Pentru locurile alocate etniei rrome și-au depus dosare două persoane (față de 5, în anul 2014).
Programele de masterat au atras interesul a 679 de candidaţi români, comparativ cu 759 în anul anterior (-10,5%). În schimb, numărul candidaților originari din Republica Moldova și Ucraina a crescut în acest an cu 87,5%, de la 16 în anul 2014 la 30 în iulie 2015.
Programele de conversie profesională, o noutate oferită de USV în 2015, au adus universităţii în această sesiune de înscrieri 35 de noi candidaţi.
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava speră într-o bună dinamică a înmatriculărilor care au început astăzi, ţinând cont de avantajele multiple pe care instituţia le oferă studenţilor săi: programe de studiu confirmate printr-o frumoasă tradiţie, noutăţi continue sub toate aspectele, un campus modern şi, nu în ultimul rând, o comunitate academică în care studentul are posibilitatea de a se dezvolta armonios pe plan profesional şi uman, alături de cadre didactice şi de un personal administrativ competente şi motivate.
Înmatriculările din sesiunea iulie 2015 au început în data de 23 iulie. Menționăm că neînmatricularea conduce la pierderea locului obținut în urma concursului de admitere. Atragem atenția candidaților că procesul de înmatriculare se va încheia în data de 31 iulie.
Reamintim că a doua sesiune de admitere la USV, pentru locurile ce vor rămâne disponibile, va avea loc între 7 şi 18 septembrie 2015.
Informaţii în timp real legate de admiterea la USV pot fi accesate la adresa www.admitere.usv.ro.
Comunicat de presă privind Conferința âStudiu sociologic asupra modelelor de absorbție a absolvenților pe piața muncii în societatea bazată pe cunoaștereâ
Conferința Internațională âDiscurs critic și variație lingvisticăâ ediția a V – a
Stereotipii culturale și lingvistice la USV
Săptămâna aceasta, în zilele de joi şi vineri, 23-24 iulie a. c., la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se desfășoară cea de-a V-a ediţie a Conferinței Internaționale Discurs critic și variație lingvistică. Această reuniune științifică propune doctoranzilor și tuturor celor interesați o tematică generoasă, reunită sub titlul Stereotipii culturale și lingvistice.
Pe parcursul celor două zile şi-au anunţat prezenţa cu lucrări în cadrul conferinţei doctoranzi din universitatea noastră și de la alte instituții de învățământ superior și de cercetare din țară și din străinătate, interesul prezentat de această conferinţă în rândul specialiştilor fiind unul considerabil. În debutul conferinţei, în Aula din corpul E al Universităţii, vor avea loc prelegerile în plen şi vor conferenţia: Prof. univ. dr. Gheorghe POPA, Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi; Prof. univ. dr. Simona ANTOFI, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi; Prof. univ. dr. Coman LUPU, Universitatea Bucureşti; Conf. univ. dr Ana Maria MINUŢ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi şi Prof. univ. dr. Ioan OPREA, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Titlurile lucrărilor înscrise în programul conferinței anunță două zile de efervescenţă a ideilor, de implicare și creativitate, de spirit academic lucid, orientat spre identificarea şablonizării (și spre evitarea acesteia) în discuţiile despre Stereotipii.
Răspuns conform Legii 544 din 2001
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 13, reprezentată legal prin Rector – prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, vă transmite, prin prezenta, răspunsul la solicitarea de informații, din 14 iulie 2015, realizată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public și înregistrată la instituția noastră cu nr. 11806 din 14 iulie 2015:
Manifestarea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Excelenței Sale, Domnului Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, a fost organizată în temeiul Hotărârii nr. 119/27.09.2013 a Senatului USV, pe baza Regulamentului privind acordarea titlului de DHC al USV.
Cu ocazia organizării manifestărilor aferente ceremoniei de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa Excelenţei Sale, Domnului Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava a cheltuit suma de 7.986 lei pentru cazare şi 13.696 lei cheltuieli de protocol şi organizare propriu-zisă a evenimentului (broşuri, însemne Doctor Honoris Causa, ecusoane, gustări, apă, cafele, aranjamente florale, drapele etc.).
Cheltuielile cu dejunul festiv au fost suportate de sponsorii și partenerii evenimentului, prin achitarea directă către prestatori/furnizori ai serviciilor cu masa şi ai programului artistic, universitatea nefiind implicată financiar în această parte a programului. Drept urmare, nu dispunem de date privitoare la costurile aferente activităților desfășurate la Conacul Domnesc. Sponsorii și partenerii au fost menționați pe meniul oficial: Conacul Domnesc – sponsor principal, Betty Ice, Global Design, Solution Plus, Calcarul, Killer, Lidana, Tipografia Celestin – sponsori și colaboratori. Pe lângă acești colaboratori și sponsori principali, au existat și alți parteneri care nu au dorit să apară cu numele pe materialele de promovare sau pe alte tipărituri.
În conformitate cu prevederile Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, coroborate cu prevederile Legii 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, nu vă putem pune la dispoziție lista cu numele şi prenumele invitaţilor participanţi la evenimentele prilejuite de decernarea titlului de Doctor Honoris Causa Excelenţei Sale, Domnului Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova. Vă putem comunica faptul că au fost trimise invitații de participare la manifestare unui număr de 316 persoane. Aceleași persoane, cu excepția reprezentanților mass-media, au fost invitate și la dejunul festiv. Accesul presei în sala în care a avut loc dejunul festiv a fost restricționat din cauza condiționărilor protocolare.
Menționăm că întreaga ceremonie de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa a fost publică, fiind transmisă în direct de mai multe posturi de televiziune, iar accesul presei a fost permis în limita locurilor disponibile. În Auditoriumul Joseph Schmidt au fost prezenți 32 de corespondenți, operatori, fotografi și ziariști. Înregistrarea manifestării este păstrată pe pagina Youtube a Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava (https://www.youtube.com/user/universitateasuceava).
Vă mulțumim pentru atenția pe care o acordați evenimentelor organizate de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava!
Cu stimă,
Gina Puică,
Purtător de cuvânt,
Serviciul de Relații Publice, Comunicare și Imagine
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST) din Suceava a ajuns cu succes la final
Pe tot parcursul festivalului, sălile – Auditorium „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” și Sala Dom Polski – au fost pline. Spectacolele școlilor de teatru din țară și din străinătate au fost văzute de peste 3500 de spectatori, cu un interes sporit venit din partea tinerilor.
Zece școli – 6 românești, 4 europene – și-au prezentat spectacolele licență/master sau examenele de an și au bucurat publicul sucevean: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-Mureș – Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timişoara – Departamentul Muzică – Actorie din cadrul Facultății de Muzică şi Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC) București – Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion, București – Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova – Facultatea de Teatru, Film și Dans, ACTEA, Ville de Caen, Franța, Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Polonia, Universitatea de Arte din Belgrad, Serbia – Facultatea de Artă Teatrală.
În cadrul Deschiderii Oficiale FIST, șapte persoane din public au acceptat voluntar să constituie juriul festivalului și să vizioneze toate spectacolele din program. În final, aceștia au acordat Premiul Publicului, un premiu onorific oferit la Incheierea Oficială FIST. Aceștia au hotărât ca premiul să revină în mod egal (ex-aequo) celor mai apreciate două spectacole: „Antisocial” al Universității “Lucian Blaga”, Sibiu – Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală și „Cine e fazanul?” al UNATC „I.L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru. Două spectacole diferite, unul bazat pe un text contemporan creat de Bogdan Georgescu, autorul și regizorul spectacolului, altul bazat pe un text cu o structură clasică „Cine e Fazanul?” de Georges Feydeau, au fost foarte apreciate de public, iar juriul a hotărât sa acorde acest premiu în egală măsură celor două spectacole.
De asemenea, Asociația Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru Suceava (AFISTS) a dorit să acorde un premiu special – Premiul AFISTS – spectacolului „Dragoste cu toane” a Școlii ACTEA din Ville de Caen, Franța. Singurul spectacol care s-a jucat în aer liber, bazat pe una dintre primele piese scrise de J.B. Moliére, s-a jucat în limba originală, cu un joc actoricesc captivant, care i-a încântat pe toți cei prezenți în ziua spectacolului la Muzeul Satului Bucovinean.
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru din Suceava nu ar fi putut avea loc fară sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local, Consiliului Județean, Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Muzeului Bucovinei, Centrului Cultural Bucovina, Uniunii Naționale a Polonezilor și al Institutului Cultural Român. Și nu în ultimul rând al celor care au asigurat managementul și buna desfășurare a festivalului: UNATC „I. L. Caragiale” București, Asociația Pro Casandra și AFISTS. Acestora li s-a alăturat Asociația Culturală Magimedia, care a întregit echipa organizatorică și cu o echipă de 21 de voluntari, care au fost alături de echipele școlilor invitate pe toată perioada festivalului și le-au oferit sprijinul lor.
Pentru un rezumat al festivalului în fotografii, puteți accesa pagina de facebook a festivalului: www.facebook.com/FIST.Suceava
Parteneri Media: Radio România Actualități, Kiss Fm, TVCity, Realitatea.net, Ziarul Metropolis, Aarc.ro, Intermedia TV, ImpactFM, VivaFM, Radio TOP, Radio AS, Jupanu’, agențiadecarte.ro, Filme-carti.ro, Gratuitor.ro, Suceava News, Suceava LIVE, NewsBucovina.
Read MoreFESTIVALUL INTERNAȚIONAL AL ȘCOLILOR DE TEATRU SUCEAVA, EDIȚIA A II-A 4 – 11 IULIE 2015
Cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST) din Suceava a ajuns cu succes la final. Pe tot parcursul festivalului, sălile – Auditorium „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” și Sala Dom Polski – au fost pline. Spectacolele școlilor de teatru din țară și din străinătate au fost văzute de peste 3500 de spectatori, cu un interes sporit venit din partea tinerilor.
Zece școli – 6 românești, 4 europene – și-au prezentat spectacolele licență/master sau examenele de an și au bucurat publicul sucevean: Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca – Facultatea de Teatru şi Televiziune, Universitatea “Lucian Blaga”, Sibiu – Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu-Mureș – Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timişoara – Departamentul Muzică – Actorie din cadrul Facultății de Muzică şi Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” (UNATC) București – Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion, București – Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova – Facultatea de Teatru, Film și Dans, ACTEA, Ville de Caen, Franța, Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Polonia, Universitatea de Arte din Belgrad, Serbia – Facultatea de Artă Teatrală.
În cadrul Deschiderii Oficiale FIST, șapte persoane din public au acceptat voluntar să constituie juriul festivalului și să vizioneze toate spectacolele din program. În final, aceștia au acordat Premiul Publicului, un premiu onorific oferit la Incheierea Oficială FIST. Aceștia au hotărât ca premiul să revină în mod egal (ex-aequo) celor mai apreciate două spectacole: „Antisocial” (Adi Bulboaca) al Universității “Lucian Blaga”, Sibiu – Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală și „Cine e fazanul?” al UNATC „I.L. Caragiale”, București – Facultatea de Teatru. Două spectacole diferite, unul bazat pe un text contemporan creat de Bogdan Georgescu, autorul și regizorul spectacolului, altul bazat pe un text cu o structură clasică „Cine e Fazanul?” de Georges Feydeau, au fost foarte apreciate de public, iar juriul a hotărât sa acorde acest premiu în egală măsură celor două spectacole.
De asemenea, Asociația Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru Suceava (AFISTS) a dorit să acorde un premiu special – Premiul AFISTS – spectacolului „Dragoste cu toane” a Școlii ACTEA din Ville de Caen, Franța. Singurul spectacol care s-a jucat în aer liber, bazat pe una dintre primele piese scrise de J.B. Moliére, s-a jucat în limba originală, cu un joc actoricesc captivant, care i-a încântat pe toți cei prezenți în ziua spectacolului la Muzeul Satului Bucovinean.
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru din Suceava nu ar fi putut avea loc fară sprijinul Municipiului Suceava și al Consiliului Local, Consiliului Județean, Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Muzeului Bucovinei, Centrului Cultural Bucovina, Uniunii Naționale a Polonezilor și al Institutului Cultural Român. Și nu în ultimul rând al celor care au asigurat managementul și buna desfășurare a festivalului: UNATC „I. L. Caragiale” București, Asociația Pro Casandra și AFISTS. Acestora li s-a alăturat Asociația Culturală Magimedia, care a întregit echipa organizatorică și cu o echipă de 21 de voluntari, care au fost alături de echipele școlilor invitate pe toată perioada festivalului și le-au oferit sprijinul lor.
Pentru un rezumat al festivalului în fotografii, puteți accesa pagina de facebook a festivalului: www.facebook.com/FIST.Suceava
Parteneri Media: Radio România Actualități, Kiss Fm, TVCity, Realitatea.net, Ziarul Metropolis, Aarc.ro, Intermedia TV, ImpactFM, VivaFM, Radio TOP, Radio AS, Jupanu’, agențiadecarte.ro, Filme-carti.ro, Gratuitor.ro, Suceava News, Suceava LIVE, NewsBucovina.
Read More
Ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa Excelenței Sale, Domnului Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, reflectată de mass-media
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut o audiență record cu prilejul vizitei la Suceava, în data de 7 iulie 2015, a Excelenței Sale, Domnul Nicolae Timofti, Președintele Republicii Moldova, și omologului său, Excelența Sa, Domnul Klaus Werner Iohannis, Președintele României.
Transmisiunea online pe canalul YouTube al USV a fost urmărită de spectatori din 20 de țări ale lumii, fiind înregistrate 1458 de accesări, cu un număr maxim de 321 de spectatori înregistrați simultan. Cei mai mulți spectatori care au urmărit transmisiunea live realizată din Auditoriumul „Joseph Schmidt” au fost din România (1020), urmați de cei din Republica Moldova (382), Marea Britanie (11), Cehia (6), Franța (6), Italia (6) și Belgia (5). Ceremonia s-a bucurat, de asemenea, de interesul unor spectatori din Rusia, Austria, Cipru, Spania, Polonia, Grecia, SUA, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Suedia, Letonia și Turcia.
Evenimentul a fost redat de 5 televiziuni locale și regionale (Bucovina TV, Digi24 Iași, Intermedia, Plus TV, TVR Iași), 6 posturi naționale (Antena 3, B1 TV, Digi24, ProTV, România TV, TVR) și reflectat de corespondenții agențiilor de presă AGERPRES și Associated Press.
Vizita celor doi președinți a ocupat spații largi în cotidianele naționale și locale „Adevărul”, „Crai Nou”, „Monitorul de Suceava”, „Obiectiv de Suceava”, la posturile de radio locale și centrale Radio AS, Radio Impact FM, Radio România Actualități, Radio TOP, Radio USV, Radio Viva FM, precum și pe portalurile de știri informațiata.ro, newsbucovina.ro, newsme.ro, orasulsuceava.ro, suceavalive.ro, suceavanews.ro, vivafm.ro, svnews.ro, ziaruldepenet.ro. Toate aceste organe mass-media au avut acreditați reporteri și corespondenți la evenimentul de la Suceava.
La ceremonia desfășurată în Auditoriumul „Joseph Schmidt” au participat 235 de persoane, din care 2/3 au fost membri ai comunității academice (studenți, cadre didactice, personal administrativ), iar la dejunul festiv de la „Conacul Domnesc”, alături de cei doi președinți, s-au aflat 260 persoane, din care circa 170 membri ai comunității academice a USV: profesori, studenți, angajați ai serviciilor administrative.