Studenții Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, implicați în prevenirea și controlul diabetului zaharat
În fiecare an, data de 14 noiembrie marchează ,,Ziua Mondială a Diabetului” și constituie un prilej de a atrage atenția asupra uneia dintre cele mai importante boli cronice, una din cele mai mari probleme de sănătate cu care se confruntă omenirea în secolul XXI, o boală a întregului organism, care poate duce la complicații precum infarct, atac vascular cerebral, orbire, blocaj renal sau amputaţii ale membrelor inferioare.
Diabetul zaharat este o problemă extrem de importantă de sănătate publică, atât pe plan mondial, cât şi în România, prin prevalenţa mare şi în creştere explozivă pe care o are, prin complicaţiile grave pe care le determină și, nu în ultimul rând, prin costurile sociale extrem de mari pe care le induce.
Studenții Departamentului de Sănătate și Dezvoltare Umană din cadrul Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cobuz Claudiu, medic primar diabetolog, au luat parte la o acțiune dedicată prevenției și controlului diabetului zaharat, care s-a desfășurat în cadrul Farmaciei Arsene. Un număr de peste 70 de persoane au beneficiat de măsurarea gratuită a glicemiei, înălțimii și greutății. In plus, studenții din cadrul specializării Nutriție și Dietetică au oferit sfaturi nuțrionale, inclusiv sub formă de pliante create de ei cu acest scop și supervizate de îndrumător.
În acest an, tema zilei este Diabetul zaharat și familia. Deoarece este o boală care nu doare, nu se vindecă și, în timp, poate genera complicații teribile (amputare, orbire, neuropatie etc.), pacienții se sperie de cele mai multe ori, pentru că nu există timpul suficient pentru a le oferi toate informațiile necesare. Printre problemele cu care persoanele cu diabet zaharat se confrunt, se numără și schimbarea completă a principiilor de alimentație, fapt dificil de realizat; deseori, pacienții nu au informații cu privire la ceea ce trebuie să mănânce; alimentația pacienților se transferă, în multe situații, la întreaga familie.
Pentru persoana cu diabet zaharat, optimizarea stilului de viaţă se încadrează, alături de medicaţie, pe prima treaptă terapeutică. În principal, eforturile nutriționiștilor sunt axate pe dieta persoanei cu diabet ca fiind modalitatea de a obţine un bun control metabolic, dar şi un stil de viaţă sănătos.
Recomandările nutriţionale pentru diabetici, ca orice dietă prescrisă bolilor cronice, adică pe toată viaţa, nu trebuie să difere cantitativ de a persoanelor sănătoase (de aceeași vârstă, talie, sex, activitate fizică), dar au numeroase restricţii calitative. Prescrierea unei astfel de diete pe o perioadă lungă motivează investiţia de timp atât a medicului/nutriționistului, cât şi a pacientului. O astfel de recomandare legitimează şi crearea unei echipe de îngrijire a diabeticului.
Read More
Proiectul DIVON
În mediul universitar sucevean, inclusiv la Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA), există preocupări permanente pentru o mai bună pregătire a studenților pentru viață și piața muncii, prin dezvoltarea competențelor studenților, atât din categoria celor profesionale, cât și din a celor transversale.
În acest sens, studenții din cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava, reuniți în grupurile de inițiativă studențească Administrație Publică și Poliție Locală, aflați sub coordonarea unui colectiv de cadre didactice din cadrul Centrului de Formare și Cercetare din Administrația Publică (CEFCAP) de la nivelul FDSA, derulează o activitate aplicativă cu tema Dezvoltarea spiritului cultural-sportiv prin deplasarea în teren variat cu orientarea după repere necunoscute, folosind busola, ceasul, caracteristicile fizico-biologice ale ecosistemului, eveniment ce se va realiza și cu implicarea unor parteneri, printre care se numără: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina“ Suceava, Direcția Silvică Suceava și Consiliul Județean Suceava – Serviciul Salvamont. Participarea la această activitate a fost și este permisă pentru orice student sucevean.
Orientarea în teren a fost o preocupare primordială a omului încă de la începutul existenţei sale. În zilele noastre, când avem la dispoziţie o atât de diversă tehnică de înaltă performanță în domeniu, ne aflăm adeseori în situația de a aprecia că instrumentele de înaltă tehnologie vor constitui oricând soluția certă într-o situaţie critică și nu numai. Totuși, așa cum practica a dovedit-o în multiple cazuri, se pare că tehnica modernă, fie din cauza unor erori de manipulare, a unor erori de ordin tehnic sau a supraevaluării sale de către individul uman, înregistrează și rezultate negative.
Astfel, pentru a fi pregătiți oricând pentru provocările mediului natural, activitatea la care am făcut referire a fost precedată de alte două etape:
1) desfășurarea unui seminar de instruire cu privire la particularitățile deplasării în teren variat cu orientarea după repere necunoscute, ce s-a susținut pe data de 05.11.2019, în cadrul Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava;
2) o sesiune practică privind punerea în aplicare a informațiilor acumulate la seminarul amintit, ce s-a realizat în data de 08.11.2019, la Cetatea Șcheia/Mănăstirea Zamca din Suceava.
Activitatea aplicativă programată pentru vineri, 15 noiembrie 2019, va reuni membrii grupului țintă ai proiectului DIVON – Dezvoltăm Idei noi pentru VOi și pentru Noi, într-o competiție studențească. Aceasta se va desfășura în zona Cetăţii de Scaun Suceava, începând cu ora 12:00. Cu acest prilej, vor fi simulate și repetate și câteva proceduri de acordare a primului ajutor medical, în caz de urgențe. La finalul competiției, se vor acorda premii/diplome pentru cei mai orientați și pricepuți studenți.
Proiectul DIVON, cu un buget de 20.000 lei, a fost finanțat de către Casa de Cultură a Studenților din Municipiul Suceava și cofinanțat de către un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, precum și de către Asociația LUMEN.
Echipa de proiect este formată din studenți de la programele de studii de licență: Administrație Publică și Poliție Locală, precum și de master: Management și Administrație Europeană (programe din domeniul Științe Administrative), după cum urmează: Marinela PENTELESCU, Andrei MALANCIUC, Mihaela-Brîndușa ȘUHAN, Ingrid-Roxana ROOS ȘTEFĂNOAIA și Laura BUJOR. Pregătirea proiectului fiind o aplicație cu caracter deschis, au participat la elaborare și alți studenți de la programele de studii Administrație Publică și Poliție Locală din cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative.
Prin acest mijloc de comunicare, aducem mulţumiri tuturor susținătorilor noștri, de la finanțator, cofinanțatori, cadre didactice coordonatoare CEFCAP-FDSA-USV, până la partenerii care ne-au sprijinit în organizarea acestui eveniment de formare și cercetare: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina“ Suceava, Direcția Silvică Suceava, Consiliul Județean Suceava – Serviciul Salvamont, precum și tuturor celor preocupați de și implicați în procesul de îmbunătățire continuă a educației universitare și cercetării științifice, precum și în cel de creștere a calității vieții oriunde și oricând ne-am afla.
Read MoreNoi activități la Biroul Francez
Miercuri, 13.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava, și de dra Sophie Bordas, lector de limba franceză, va recapitula noțiunile învățate, va descrie membrii familiei și va prezenta animalul preferat. Imaginea, culoarea, jocul și cântecul vor fi prezente; un spațiu generos și metode moderne de fixare/achiziție ale lexicului nou vor facilita/motiva învățarea.
Începând cu ora 18:00, activitatea intitulată „Compréhension, tolérance et amitié” este materializarea parteneriatului dintre Școala Gimnazială Nr.1 din Suceava și Şcoala Gimnazială „Acad. H. Mihăescu” Udeşti, Suceava. Elevii implicați, coordonați de doamnele profesoarede limba franceză Daniela Sandu, Oana Trifan şi Aura Mihoc, vor recita poezii, vor cânta, vor dansa, vor interpreta mici scenete și vor amenaja o expoziție cu creații plastice pe această temă. Limba franceză și prietenia, care reprezintă coordonatele de bază ale activității, mesajele lor de înțelegere, toleranță și prietenie vor avea ecou și vor contribui la încurajarea publicului și elevilor de a se exprima și comunica în limba franceză, de a socializa cu cei care împărtășesc aceleași valori, de a lega prietenii și de a descoperi împreună diversitatea spațiului francofon.
Intrarea este liberă.
Read More
Noi activități la Biroul Francez
Miercuri, 6.11.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Grupa de copii, îndrumată de dna lector univ. dr. Mariana Șovea (USV) și de dra Sophie Bordas, lector de limba franceză, va pătrunde în universul animalelor. Imaginea, culoarea, jocul și cântecul vor fi prezente din nou. Un spațiu generos, care se poate organiza după nevoie, va fi ambientul adecvat activităților de învățare propuse, la care se adaugă metode moderne de achiziție ale lexicului nou.
Începând cum ora 18:00, sucevenii sunt invitați la vals de către dna prof. Iulia Buraciuc și membrii Cvartetului Royal – Ciprian Constandache, Angelica Banea, Letiția Costache, Andreea Petruneac. Repertoriul lor este generos: Vals – Johannes Brahms, Frumoasa adormită – Piotr Ilici Ceaikovski, Edelweiss – din filmul Sound of The Music, Valsul nr.2 – Dimitri Șostakovici, Vocile primăverii – Johannes Strauss, A Thousand Years – din filmul Twilight (Christina Perry), Valsul florilor – Piotr Ilici Ceaikovski.
Toți cei doritori sunt așteptați la „După-amiezile francofone”, la întâlnirea cu muzica de calitate, cu talentul, pasiunea si dăruirea acestui grup de profesioniști admirați și apreciați de comunitate!
Intrarea este liberă.
Încep înscrierile la primul program postuniversitar de securitate cibernetică la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
Facultatea de Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) lansează în acest an primul Program postuniversitar de formare şi dezvoltare continuă în domeniul Securității Informatice, intitulat Fundamentele Securității Cibernetice, ce are în componență modulele Elemente introductive în securitatea cibernetică și Modalități de prevenție în spațiul virtual. Înscrierile pentru admiterea la program se fac în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie 2019 iar cursurile se vor desfășura în perioda 8 – 30 noiembrie 2019. Durata programului de studiu este de 60 ore şi se va desfăşura cumulat, după un orar care va fi transmis ulterior cursanţilor. Lectorii programului sunt cadre didactice din USV și specialiști din industria TIC. Partener în desfășurarea activităților este compania specializată în securitate cibernetică Safetech Innovations. Taxa de școlarizare este de 1200 RON.
Programul reprezintă o oportunitate pentru persoanele din regiune care dețin o diplomă de licenţă şi îşi doresc să acumuleze și să certifice cunoştinţe şi competenţe în domeniul securităţii informatice. Programul este avizat de către Ministerul Educaţiei Naţionale și se finalizează cu un examen de certificare a competenţelor profesionale dezvoltate pe parcursul studiilor.
Înscrierea cursanţilor se va face în ordinea primirii dosarelor şi a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate. Este necesar un nivel minimal de cunoștințe și competențe în domeniul comunicațiilor și rețelelor de calculatoare, ce va fi evaluat și în cadrul unui interviu. Studiile de specialitate într-unul dintre programele de licență asociate ariei tehnologiilor informaționale și comunicațiilor constituie un avantaj în privința admiterii la acest program post-universitar.
Programul este primul dintr-un pachet de programe postuniversitare dezvoltate de USV în domeniul securității informaționale, care mai include Securitatea Sistemelor Informatice (90 de ore, 6 credite) și Managementul Incidentelor de Securitate Cibernetică (60 de ore, 4 credite)
Informaţii suplimentare pot fi consultate la adresa web http://www.cibsec.usv.ro
Inscrierea preliminară se face online, pe site-ul programului sau la Secretariatul Facultății de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, camera D105, Tel: +40 230 524801, secretariat@eed.usv.ro sau lucia.popescu@usm.ro, Tel: +40 230 522978, int.124
Read MoreCercetarea traductologică suceveană, în dialog internațional cu cea din Brazilia și Canada
Recent, la Editura „Rafael Copetti” din São Paulo – Florianópolis, Brazilia, a apărut un impresionant volum plurilingv, intitulat Estudos da tradução intercontinentais – Estudios de la traducción intercontinentales – Études de la traduction intercontinentales – Studi di traduzione intercontinentale – Intercontinental Translation Studies – (în portugheză, spaniolă, franceză, italiană, engleză), conceput și coordonat de către profesoara și cercetătoarea Marie-Helene Torres.
Volumul, cuprinzând „studii intercontinentale de traductologie”, este prefațat de Andreia Guerini, redactorul șef al revistei Cadernos de traduçao, care, cu ani în urmă, a făcut cunoscute în comunitatea academică braziliană reflecțiile despre traducere ale Irinei Mavrodin.
Lucrarea are o formulă inedită, cele 318 pagini reunind convorbiri între traductologi din țări și continente diferite – Brazilia, Canada, România – și cercetători din Universitatea „Santa Catarina” din Florianopolis. Țara noastră este reprezentată de un cadru didactic de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, prof.univ.dr. Muguraș Constantinescu, redactor șef al revistei Atelier de traduction, care a avut onoranta misiune de a susține prelegerea inaugurală a anului academic 2018-2019 pentru specialitatea traducere, la universitatea menționată anterior.
Canada este prezentă în aceasta originală lucrare dialogică prin traductologul Georges Bastin, de la Universitatea din Montreal, directorul actual al primei reviste de traductologie de pe continentul nord-american, datând din 1955 și intitulată Meta-Journal des traducteurs, indexată ISI. Țara gazdă este reprezentată de profesorii Walter Carlos Costa și Marie-Helene Torres, cunoscuți prin teoriile lor despre antropofagia culturală, aplicată la traducere.
Subiectele abordate în aceste interesante interviuri sunt parcursul personal, domenii de interes, relația între experiența traductivă și teoretizarea acesteia, precum și istoria traducerilor în arii lingvistice și spații culturale diferite. Conceptul de „lectură critică”, drept forma mai flexibilă și mai „democratică” de critică a traducerilor, aparținând cercetătoarei sucevene, s-a bucurat de mai multe întrebări și comentarii. Nu în ultimul rând, au stârnit interes publicațiile de traductologie, cu axele lor tematice, dar și aspecte mai pragmatice, ca diseminarea și funcționarea lor.
Cum în 2018 Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a încheiat o convenție de colaborare cu Universitatea „Santa Catarina” și, mai recent, o convenție Erasmus +, există șansa implicării altor domenii într-un interesant „dialog intercontinental”, care să deschidă drumuri și orizonturi noi pentru vizibilitatea cercetării din USV.
Read MoreUniversitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, inclusă în Topul internațional al universităţilor din Europa de Est şi Asia Centrală
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) se situează pe locul 144 în Topul internațional al universităților din Europa Emergentă și Asia Centrală și pe locul 11 în Topul universităţilor din România, conform clasamentelor realizate de către QS University Rankings (EECA 2020). Dintre universitățile analizate din această regiune, Ediția 2020 QS EECA a publicat clasamentul primelor 354. Față de Ediția 2018, când a intrat pentru prima dată în segmentul vizibil al topului, în zona 201-250, USV câștigă 57 de poziții, iar comparativ cu Ediția 2019, a pierdut un loc, în condițiile unui clasament ce s-a extins de la 301 la 354 de universități.
Topul QS University Rankings, realizat pe regiuni şi domeniu de studiu, are la bază zece indicatori: prestigiul academic internațional; reputaţia în rândul angajatorilor; numărul de publicaţii raportat la numărul de cadre didactice; implicarea în reţele internaţionale de cercetare; raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenţi; numărul de citări raportat la numărul de publicaţii; ponderea cadrelor didactice care deţin titlul de doctor; impactul instituţiei în mediul online; ponderea cadrelor didactice din străinătate şi ponderea studenţilor străini. Precizăm că majoritatea datelor utilizate de acest clasament sunt obținute independent, din baze de date și evaluări / sondaje internaționale, iar informațiile raportate direct de universități parcurg un proces de validare înainte de a fi utilizate în cadrul topului.
Este remarcabil faptul că USV se situează în Top 100 în ce privește indicatorii de cercetare (poziția 97 la numărul de publicații indexate în SCOPUS raportat la numărul de cadre didactice și poziția 80 la numărul de citări raportat la numărul de publicații), ceea ce reflectă evoluția ascendentă deosebită a rezultatelor cercetării din USV și aprecierea acestora în comunitatea internațională. Pe de altă parte, este înregistrat un rezultat scăzut în ceea ce privește raportul dintre numarul de cadre didatice și numărul de studenți (poziția 251+), indicator care afectează negativ toate universitățile publice românești prezente în top. Această situație demonstrează finanțarea publică relativ scăzută alocată universităților românești, comparativ cu alte țări din regiune, fapt ce conduce la un număr mic de cadre didactice raportat la numărul de studenți. În acest sens, evidențiem totuși faptul că USV ocupă poziția 11 în România, în condițiile în care USV are cea mai mică finanțare publică dintre universitățile publice românești care au intrat în acest top internațional.
Considerat unul din primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea și utilizarea pentru dezvoltarea de politici publice în educație, QS University Rankings este singurul clasament internațional aprobat de Grupul internațional de experți în ierarhizarea universităților (IREG). Topul poate fi consultat la adresa:
https://www.topuniversities.com/university-rankings/eeca-rankings/2020
Read MoreUniversitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, simultan, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare
În perioada 17-19 octombrie 2019, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui, simultan, două evenimente științifice internaționale interdisciplinare, de excepție și de tradiție pentru cei interesați de interacțiunile dintre tehnologie/inginerie și filosofie/etică: cea de-a VIII-a ediție a conferințelor PHEADE și cea de-a IV-a ediție a conferințelor EPHES.
Ele au și rolul de a păstra amintirea a trei personalități care au contribuit la existența filosofiei tehnologiei și ingineriei la Suceava: acad. Teodor Dima, prof.univ.dr.ing. Dorel Cernomazu și prof. univ.dr. Emilia Guliciuc.
Tema conferinței PHEADE 2019o constituie Provocările Culturale ale Tehnologiei. Coorganizatorii conferinței, prof.univ.dr. Viorel Guliciuc, de la Departamentul de Științe Umaniste și Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie, prof. univ. ing. habilitat Dan Laurențiu Milici, de la Laboratorul de Inventică „Dorel Cernomazu” al Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, precum și Dr. Oana Elena Lența, de la Facultatea de Istorie și Geografie, au reușit să aducă la Suceava 44 de prezentări, aparținând unor cercetători din 7 țări – România, Canada, India, Iordania, Italia, Japonia, Mexic și S.U.A. – dintre care 7 prezentări principale (keynote), 6 prezentări plenare, precum și 31 de prezentări în secțiuni paralele. Lor li se vor adăuga și cele 12 lucrări care vor fi prezentate într-un workshop studențesc.
Tema conferinței EPHES 2019 este una extrem de actuală: Inteligența Artificială și Mintea umană. Coorganizatorii conferinței – prof.univ.dr. Viorel Guliciuc, de la Departamentul de Științe Umaniste și Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie, prof. univ. Bogdan Popoveniuc, de la Centrul de Etică Aplicată și Director al Școlii Doctorale de Științe Umaniste și Sociale a universității, precum și Dr. Oana Elena Lența – de la Facultatea de Istorie și Geografie – au reușit să aducă la Suceava 43 prezentări, susținute de cercetători din 9 țări – România, Canada, Franța, India, Iordania, Italia, Japonia, Polonia și S.U.A. – dintre care 6 prezentări principale (keynote), 6 prezentări plenare, precum și 31 de prezentări în secțiuni paralele. Conferința va include și un workshop special, dedicat Eticii și Integrității în Învățământul Universitar și Cercetare, organizat și coordonat de prof. univ. Bogdan Popoveniuc, în cadrul căruia studenți doctoranzi de la patru universități vor putea învăța din experiența unor cercetători de pe 3 continente.
Mai multe detalii despre cele două conferințele pot fi găsite la: www.pheade.ro/2019/ și www.pheade.ro/ephes2019/
Read MoreColocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, cu tema „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”
Catedra de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale „Yurii Fedkovici” din Cernăuți a organizat Colocviul Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu”, cu tema „Schimbarea lingvisticii și schimbări în lingvistică”, între 11-12 octombrie 2019, la Facultatea de Filologie. A fost a XV-a ediție a acestui colocviu, unic în lume prin specificul său tematic, dar și organizatoric, întâlnirile având loc o dată la doi ani la Suceava, Cernăuți și Chișinău.
Reprezentantul Consulatului General al României la Cernăuți, consul Edmond Neagoe, a declarat la deschiderea oficială a colocviului: „Vreau să vă felicit astăzi pentru că puneți în lumină activitatea celui mai mare și important lingvist, nu numai al secolului trecut, ci și al secolului acesta, care unește oamenii și secolele, iar contribuția lui Eugeniu Coșeriu în domeniul lingvisticii internaționale este astăzi o contribuție pe deplin recunoscută”.
Din partea Comitetului de organizare, prof.univ.dr. DHC Sanda-Maria Ardeleanu a mulțumit universității gazdă pentru disponibilitatea de a primi această nouă întâlnire regională şi internaţională a profesorilor şi cercetătorilor coşerieni: „Vă rog să-mi permiteţi ca, în numele organizatorilor suceveni ai celei de a XV-a ediţii a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu”, să exprim bucuria regăsirii la Cernăuţi, capitala istorică şi culturală a Bucovinei de care ne simţim legaţi, prin atâtea fire văzute şi nevăzute. Mulţumim din tot sufletul domnului rector al universităţii gazdă, întregii conduceri a acestei minunate instituţii academice, domnului prorector Petro Fochuk, pentru disponibilitatea de a primi această nouă întâlnire regională şi internaţională profesorilor şi cercetătorilor coşerieni, pentru întreg sprijinul acordat organizatorilor! Mulţumim întregii echipe a Consulatului General al României la Cernăuţi, doamnei Consul General Irina-Loredana Stănculescu, pentru deschiderea către dialogul academic, ştiinţific şi cultural, pentru sprijinul organizatoric pe care l-am resimţit mereu. Mulţumirile noastre se îndreaptă, cu toată puterea, şi către colegii de la Catedra de Filologie clasică şi română, personal către doamna conf. Galina Zagaiska, şi către toţi membrii colectivului de organizare a acestei ediţii a CISL, pentru efortul imens depus pe parcursul unui întreg an universitar pentru ca noi, astăzi, să putem dezbate problemele ce ţin de cultură şi limbaj, în contextul schimbării lingvisticii, resimţită mai puternic ca niciodată, determinată de mutaţii socio-culturale şi istorice marcante”.
De la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava au fost prezenți la colocviu peste 25 de profesori, studenți și doctoranzi. Colocviul a numărat aproape 100 de participanți din România, Ucraina, Republica Moldova, Elveția și Germania. În programul Colocviului au fost planificate ședințe în plen, activități pe secțiuni și mai multe direcții tematice.
Interesul manifestat pentru lingvistica coşeriană se deschide tot mai mult în universităţi şi institute de cercetare. Biblioteca USV a primit, în cursul lunii iunie 2019, o importantă donaţie din partea Arhivelor „Eugeniu Coşeriu” de la Tübingen, al căror director este eminentul cercetător şi profesor Johannes Kabatek, DHC al universităţii sucevene, constând în manuscrise coşeriene de maxim interes. Aşa se face că în cadrul unui proiect care va fi depus în această lună, încercăm să convingem asupra necesităţii înfiinţării Centrului Internaţional de Studii Integraliste la Suceava.
Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului constituie unul dintre argumentele cele mai solide în demonstrarea actualităţii lingvisticii coşeriene, dar şi a importanţei studiilor lingvistice, literare și traductologice pentru conservarea limbilor și, prin ele, a identităţii noastre.
Read More
Ziua Mondială a Pâinii și Ziua Internațională a Alimentației sărbătorită la Facultatea de Inginerie Alimentară, Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
În ziua de 16 octombrie 2019, Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava şi compania S.C. MOPAN S.A. Suceava vor sărbători Ziua Mondială a Pâinii, Ziua Mondială a Alimentaţiei şi Ziua Naţională a Asociaţiei Specialiştilor de Industrie Alimentară din România, prin organizarea unei workshop aflat la cea de a cincea ediție „Profilul inginerului de industrie alimentară – între percepție și cerințe“. Evenimentul va avea loc în Aula din corpul E, începând cu ora 11.00.
Uniunea Internaţională a Brutarilor (UIB) a decis, începând cu anul 2001, ca data de 16 octombrie să devină Ziua Mondială a Pâinii, eveniment sărbătorit în aproape 30 de ţări de pe toate continentele. De asemenea, în fiecare an, la 16 octombrie, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură si Alimentaţie (FAO) celebrează Ziua Mondială a Alimentaţiei în onoarea datei fondării acesteia în anul 1945. Începând cu anul 2012, pe 16 octombrie se sărbătorește şi Ziua Naţională a Asociaţiei Specialiștilor de Industrie Alimentară din România.
La Suceava, sărbătoarea are drept scop de a oferi participanților la eveniment, oportunitatea de a vorbi despre pâine şi despre brutari, de a afla mai multe despre istoria produsului, despre importanţa şi viitorul acestuia, dar și despre importanța alimentației sănătoase, în general.
Evenimentul este menit să păstreze și să mărească numărul de contacte cu firme de profil, deosebit de utile pentru viitorii specialiști din domeniul Ingineria Produselor Alimentare și pentru cadrele didactice în stabilirea direcțiilor de cercetare aplicativă.
S.C. MOPAN S.A. este cel mai mare producător de produse de panificaţie, patiserie-cofetărie din judeţul Suceava, care oferă clienţilor atât preţuri bune, cât şi prospeţime, varietate şi o calitate superioară. 100% românesc, 100% ambiţie sunt principiile după care se ghidează S.C. MOPAN S.A. Suceava în realizarea unor produse naturale, proaspete, create zilnic de maeştrii cofetari, patiseri şi brutari, prin utilizarea de reţete proprii şi tradiţionale, tehnologii moderne, în conformitate cu standardele naţionale şi europene de calitate şi siguranţă alimentară.
Read More