Centenarul Marii Uniri (1918-2018) Omagiu din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
Împlinirea a 100 de ani de la unirea provinciilor istorice cu Regatul României ne oferă prilejul de a onora memoria generației care, în pofida tuturor vicisitudinilor, a reușit să adune pe toți românii sub același drapel. Efortul a aparținut întregii națiuni, dar jertfa de sânge a venit, mai ales, din partea tinerilor: elevi, studenți, muncitori sau țărani, care au crezut că pacea care va urma războiului va face ca proiectele naționale să devină realitate. Atunci când, la Chișinău, Cernăuți sau Alba-Iulia, s-au rostit îndemnuri pentru Unire, cele mai convingătoare argumente au venit din partea intelectualilor, mulți dintre ei studenți sau cadre didactice universitare din Bucovina, Basarabia ori Transilvania: Sextil Pușcariu, Constantin Isopescu-Grecul, Ion Nistor, Constantin Stere, Ion Inculeț, Gheorghe Bogdan Duică, Iuliu Hațieganu și alții. Indiferent din ce zonă venea mesajul, îndemnul era același: unirea tuturor românilor și eliberarea de sub administrațiile străine, construirea unui stat liber, democratic și prosper.
Prosperitatea unei națiuni se întemeiază pe cunoaștere, avans tehnic și tehnologic, competitivitate și deschidere. Toate acestea nu pot fi atinse fără un sistem de educație robust, care să ofere șanse tuturor. Astăzi, la 100 de ani de la Marea Unire, constatăm că, și în prezent, tinerii și, în special, universitățile au datoria să definească reperele unui parcurs național statuat pe principiile demnității, onestității și performanței. Comunitatea academică suceveană contribuie, alături de alte universități din țară, la dezvoltarea societății românești, prin formarea unor specialiști capabili sa modeleze un viitor mai bun, dar mai ales „Oameni” și, totodată, cetățeni și patrioți. O dovadă a seriozității cadrelor didactice sucevene în ceea ce privește demersul didactic și perseverența în cercetarea științifică este plasarea pe locul 10 între universitățile românești intrate în topul QS World University Rankings 2019 și pe locul 142 din cele mai bune 300 universități din 24 de state cuprinse în regiunea emergentă a Europei și Asiei Centrale.
Alma Mater Sucevensis, reunind studenți din toate teritoriile care, în anul 1918, s-au regăsit între hotarele unui singur stat, realizează – chiar dacă la o scară mult mai mică – prin cei aproape o mie de studenți originari din Republica Moldova și Ucraina, unirea tuturor românilor.
La împlinirea unui secol de la realizarea unității naționale, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava aduce omagiul întregii comunități academice generației care a reușit să transpună în faptă visul românilor și se pleacă în fața memoriei celor care și-au jertfit viața pentru acest ideal.
În numele studenților, profesorilor și personalului administrativ al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava urăm tuturor românilor La Mulți Ani! La Mulți Ani, România!
Succese ale studenților de la facultatea de științe economice și administrație publică
În perioada 21-23 noiembrie 2018 s-a desfășurat la Universitatea de Petrol și Gaze din Ploiești, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești cu tema Resursele de energie în dezvoltarea și administrarea afacerilor durabile, ediția a II-a. Competiția a fost organizată de Facultatea de Științe Economice și de Societatea Antreprenorială Studențească și a reunit studenți de la facultățile de profil din țară, de la ciclurile de licență și masterat.
În competiție au fost înscrise 40 de lucrări, care au abordat aspecte legate de dezvoltarea afacerilor în condiții de sustenabilitate, independența energetică și perspectivele piețelor de energie la nivel local, național și global.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de studentul Flavius Clim, de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică, programul de studii de masterat cu predare în limba engleză Planning of New Tourism Products and Destination Management, anul I. Lucrarea prezentată de el, intitulată Dezvoltarea afacerilor în domeniul serviciilor cu ajutorul aplicațiilor mobile, a întrunit cel mai mare punctaj și aprecierile unanime ale juriul, care i-au acordat Premiul I și trofeul competiției.
Acest succes confirmă prestația foarte bună pe care studenții de la Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică au avut-o la competiție naționale la care au participat. Studentul Flavius Clim are experiența competițiilor naționale, la care a participat în anii anteriori, atât în calitate de competitor, cât și de membru al juriului de evaluare a lucrărilor.
Bucovina – File de istorie
Simpozion național cu participare internațională
O frumoasă tradiție academică suceveană marchează la Universitatea „Ștefan cel Mare” data de 28 noiembrie drept Ziua Bucovinei, prin organizarea unui simpozion la care sunt invitați să participe cercetători, profesori, muzeografi, specialiști în domeniul istoriei Bucovinei. În acest an, desfășurat sub egida Facultății de Istorie și Geografie și a Muzeului de Istorie din Suceava, evenimentul s-a înscris în suita manifestărilor dedicate Centenarului României Mari (1918-2018) și încheierii Primului Război Mondial, comunitatea academică suceveană aducând, la rândul său, un omagiu generației Unirii.
În cele peste 45 de comunicări științifice susținute de specialiști de la Iași (Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al Academiei Române), Chișinău (Institutul de Istorie al Academiei de Științe a Moldovei), Cernăuți (Universitatea Națională „Yurii Fedkovych”), Suceava (Universitatea „Ștefan cel Mare”, Muzeul de Istorie, Biblioteca „I. G. Sbiera” ș. a.) și Rădăuți (Institutul „Bucovina” al Academiei Române) s-au abordat probleme legate de cultura și civilizația română în context regional și european, de evoluția teritoriilor românești în deceniile premergătoare Marelui Război, de particularitățile sistemului economic, politic și administrativ al Ducatului Bucovinei, insistându-se în mod special pe ceea ce a însemnat cultivarea conștiinței și demnității naționale și evidențiindu-se rolul personalităților istorice care au contribuit la pregătirea marilor evenimente din anul 1918 și la consacrarea internațională a unirii tuturor provinciilor românești în cadrele unui singur stat național.
După lansarea unor volume aparținând universitarilor suceveni și colegilor de la Muzeul de Istorie au urmat dezbateri în cadrul a patru secțiuni distincte, aspectele evidențiate de participanții la simpozion vizând complexitatea situației din Bucovina în toamna anului 1918, planurile marilor puteri pe marginea problemei românești, proiectele legate de viitorul provinciei după încheierea războiului făcute publice de Consiliile Naționale ale românilor, ucrainenilor, germanilor, polonezilor și evreilor bucovineni. Analiza detaliată a evenimentelor istorice a condus la concluzia potrivit căreia dintre toate proiectele susținute de liderii comunităților etnice, singurul realizabil și viabil a fost cel care a avut ca finalitate unirea Bucovinei integrale cu Regatul României. Spre deosebire de edițiile anterioare, o secțiune aparte a fost destinată studenților de la specializarea Istorie, multe dintre comunicările acestora fiind inspirate și motivate de experiențele acumulate în timpul unor vizite de studiu întreprinse în partea de nord a Bucovinei.
Sub semnul unității și colaborării care încarcă simbolic aniversarea Centenarului României Mari, reunirea specialiștilor în domeniul istoriei la Universitatea „Ștefan cel Mare” a prilejuit schimbul de idei și împărtășirea rezultatelor muncii lor de cercetare cu privire la trecutul Bucovinei, oferind totodată idei noi, utile în demersul istoric
Programul poate fi cosultat accesând acest link
Read More„Clubul de Marketing”, sprijină inițiativa donării de sânge în rândul studenților,
Organizația studențească „Clubul de Marketing”, sprijină inițiativa donării de sânge în rândul studenților, deoarece rezervele de sânge din Centrul de Transfuzie au scăzut considerabil.
Studenții care doresc să doneze sânge sunt așteptați la Centrul de Transfuzii din Suceava, în data de 28 noiembrie, de la ora 08:00.
Donatorii sunt rugați să respecte următoarele condiții:
- vârsta cuprinsă între 18 și 60 ani;
- greutate minimă: 60 kg;
- să nu fi avut sau să nu aibă una din următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, de tiroidă, anemie, gripă;
- să nu fi suferit în ultimele luni intervenții chirurgicale;
- femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală;
- să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 24 de ore înaintea donării.
Pentru ca donarea să se desfășoare în condiții optime se recomandă:
- odihnă suficientă în noaptea prealabilă donării;
- înainte de donare: alimentație ușoară, dar bogată în fier; se vor evita produsele bogate în grăsimi, prăjelile, fiind recomandate carnea slabă, peștele, cerealele, leguminoasele;
- să nu fumeze cu 2 ore înainte de donare;
- aport crescut de apă și evitarea băuturilor care conțin cofeină.
La final, participanții la activitate vor avea posibilitatea să doneze bonurile valorice ce vor fi utilizate pentru achiziționarea cadourilor de Crăciun destinate copiilor din centrele de plasament.
Read MorePremii pentru echipe FIESC la iTEC Timișoara 2018
În perioada 23 – 25 noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor (FIESC) a reprezentat Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava la cea de-a XII-a ediție a Concursului iTEC Timișoara.
Concursul a fost organizat de Liga AC, organizație studențească a Universității Politehnica Timișoara, și s-a desfășurat sub forma a șase probe distincte: embedded development, algoritmică, web development, game development, graphic design și mobile development. Cele șapte ale FIESC au intrat în concurs la probele embedded development, algoritmică și web development.
La finalul concursului, primele două locuri la proba de embedded development au fost câștigate de echipe din Suceava, după cum urmează:
Locul I: echipa InelX, formată din studenții David Gherasim și Alexandru-Ilie Măciuc
Locul II: echipa Skynet, formată din studenții Sili Alexandru și Lorin Cucu
Restul echipelor FIESC i-au avut în componență pe: Lupu Emilian, Scutelnicu Radu-cristian, Ostafe Leonard, Postelnicu Andrei, Popescu Adrian, Grigoriciuc Andrei, Lavric Iulian, Butnariu Denis și Pamparău Cristian
Precizăm, de asemenea, că în organizarea acestui eveniment s-au implicat voluntari din mai multe centre universitare, printre care și membri din organizația ASUS din cadrul USV: Burghelea Alina, studentă la Facultatea de Istorie și Geografie, specializarea Relații internaționale și studii europene, și Dranca Antonia, studentă la Facultatea de Științe ale Educației , specializarea Pedagogia învățământului primar și preșcolar.
Read MorePremii pentru USV la Earth Rover 2018
În perioada 22-24 noiembrie 2018, la Universitatea Tehnică din Moldova, s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Concursului Internațional de Sisteme Robotice Mobile EARTH ROVER 2018. Concursul a urmărit elaborarea unor sisteme robotice mobile care să se încadrează în obiectivul „3 minimum & 3 maximum” (cost-masă-consum de energie & eficiență-funcționalitate-mobilitate). În competiție s-au înscris 18 echipe din Republica Moldova, România și Ucraina: 7 din R. Moldova, 9 din România și 2 din Ucraina. Din partea Universității „Ștefan cel Mare“ din Suceava au participat 3 echipe, care au obținut tot atâtea premii, după cum urmează:
– LOCUL 1 la proba Line Follower – Echipa InelX, formată din studenții Denis COPILU și David BURLA, anul I, specializarea Calculatoare
Coordonator: prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR
Antrenor: s.l.dr.ing. Remus PRODAN
– LOCUL 2 la proba Line Follower – Echipa TechM, formată din studenții Cristi MIRON si Beneamin MACSIM, anul IV, specializarea Electronică Aplicată
Coordonator: prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR
Antrenor: s.l.dr.ing. Adrian-Ioan PETRARIU
– LOCUL 2 la proba FreeStyle – Echipa USV Elite, formată din studentul Gabriel Andrei VISAN, anul II, specializarea Calculatoare
Coordonator: prof.univ.dr.ing. Adrian GRAUR
Antrenor: s.l.dr.ing. Adrian-Ioan PETRARIU
Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute și pentru munca depusă de către studenții participanți!
Read MoreCTF 2018
În perioada octombrie-noiembrie 2018, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, împreună cu partenerii săi, cea de a treia ediție a concursului studențesc în domeniul securității informatice, CTF-USV 2018 (Capture The Flag), http://ctf.usv.ro.
După o etapă de calificări, care a avut loc în perioada 25-26 octombrie 2018 și la care au participat 30 de echipe de la 11 universități din Romania, Republica Moldova și Ucraina, au fost selectate 10 echipe finaliste care au concurat în cadrul competiției on-site, ce a avut loc în intervalul 22.11-23.11.2018. Platforma de concurs a fost disponibilă pentru concurenți continuu, timp de 24 de ore.
Competiția a constat în rezolvarea unui număr de probleme de securitate informațională, cu dificultate progresivă, urmată de găsirea unor coduri (flags) prin penetrarea unor aplicații web sau sisteme cu vulnerabilități induse. Concurenții utilizează soluții de investigare diverse, într-un mediu virtual găzduit pe o platformă informatică dedicată. Fiecare problemă rezolvată aduce un punctaj, astfel încât, după finalizarea probelor, este generat automat un clasament. Punctajul final este validat după analiza rapoartelor elaborate de echipe. Pregătirea problemelor de concurs și evaluarea rezultatelor obținute este asigurată imparțial, de parteneri din mediul economic cu experiență în domeniul securității informaționale, co-organizatori ai manifestării.
Vineri, 23.11.2018, la ora 14:00, în prezența conducerii Universității, a avut loc festivitatea de premiere. O echipa a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a ocupat locul II. Aceasta a fost formată din următorii studenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor: Alexandru Duduman, Sebastian Pamparău, Cristian Hreniuc și Alexandru Dascălu.
Concursul a fost organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, împreună cu parteneri din mediul economic, Safetech Innovations București și Assist Software Suceava. De asemenea, concursul a beneficiat de sprijinul Ministerului Educației Naționale, al Netcom Active Suceava și al Cisco România.
|
Echipa |
Punctaj |
|
1 |
3777 |
218 |
Universitatea Politehnica București |
2 |
White Hats |
214 |
Ștefan cel Mare University of Suceava |
3 |
oueo ad dueo |
211 |
Technical University of Cluj-Napoca |
4 |
polihi |
202 |
Technical University of Cluj-Napoca |
5 |
Mindfully |
144 |
Universitatea Politehnica Timișoara |
6 |
ChNU |
80 |
Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University |
7 |
mta1 |
77 |
Academia Tehnica Militara |
8 |
data |
71 |
Ștefan cel Mare University Suceava |
9 |
4CC35S_D3N13D |
37 |
Technical University of Moldova |
10 |
IN_CODE_WE_TRUST |
0 |
Technical University of Moldova |
Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul concursului, http://ctf.usv.ro
Read More
Activități Biroul Francez
Miercuri, 28 noiembrie, ora 17.00, la Biroul Francez, grupa de copii formată în luna octombrie continuă aventura pe tărâmul limbii franceze însoțită, de data aceasta, de dna conf. dr. Olga Gancevici, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. La cursul de săptămâna aceasta, micii francofoni vor repeta cuvintele învățate, vor asocia acestora verbe uzuale, introducându-le în comunicare, vor cânta, vor desena și se vor juca alături de ariciul Léo și de Maxence Caron, lectorul de franceză care le-a pregătit un interesant joc interactiv cu zaruri.
Activitățile fac parte din proiectul Francofonia în comunitate, un proiect realizat de Biroul Francez din Suceava în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și sprijinit de Agenția Universitară a Francofoniei.
Intrarea este liberă.
Read MoreDiplomă de Excelență pentru USV în cadrul Galei EduManager.ro
Miercuri, 21 noiembrie, la București, a avut loc cea de-a VI-a ediție a Galei EduManager.ro, la care au participat peste 100 de lideri ai instituțiilor de învățământ românești: reprezentați ai Ministerului Educației Naționale, ai inspectoratelor școlare județene, directori de instituții din învățământul preuniversitar, reprezentați ai universităților, ai asociațiilor profesionale din domeniu și reprezentanți ai companiilor private.
În cadrul acestui eveniment, la care Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de domnul profesor univ. dr. Ștefan PURICI, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană, au fost premiate cele mai valoroase proiecte înscrise la diverse categorii specifice. Universitatea suceveană a primit Diploma de excelență pentru Proiectul Sistem de comunicații auto prin lumină vizibilă adaptiv la diferite condiții de mediu – AutoVLC, un proiect experimental demonstrativ, aflat în coordonarea domnului profesor univ. dr. Mihai DIMIAN, Prorector cu activitatea științifică. Proiectul propune dezvoltarea unui sistem auto-adaptiv ce folosește semafoare și mașini cu surse de lumină bazate pe LED-uri, nu doar pentru iluminare și semnalizare, ci și pentru comunicarea informațiilor necesare creșterii siguranței rutiere și eficientizării traficului. Oportunitatea de dezvoltare a acestei tehnologii este reprezentată de faptul că, datorită eficienței energetice superioare și a duratei mai mare de viață, sursele de iluminat cu LED tind să înlocuiască sursele clasice de iluminat. Spre deosebire de sursele actuale de iluminat, LED-urile permit timpi de comutație foarte scurți și un număr mare de comutări, putând fi folosite și pentru transmiterea wireless de informații.
Semaforul inteligent, dezvoltat în condiții de laborator de către membrii echipei de cercetare, este capabil să transmită informații automobilelor ce se apropie de intersecție folosind lumina vizibilă a semaforului ca undă purtătoare a datelor. Unul dintre principalele elementele de noutate ale acestui proiect este reprezentat de capacitatea sistemului de a evalua condițiile de mediu și de a se auto-adapta, în vederea maximizării performanțelor, la diverse condiții de mediu și factori perturbatori. Pe lângă aceste caracteristici, un alt aspect important este acela că sistemul poate avea o autonomie energetică semnificativă.
Ideea de implementare a unui asemenea sistem vine din nevoia de a aborda activ siguranța în trafic, prin acordarea de asistență conducătorilor auto pentru evitarea accidentelor, iar soluțiile bazate pe tehnologii informaționale și de comunicații pot contribui la reducerea semnificativă a numărului de accidente.
Menționăm că în cadrul Galei a avut loc și Conferința națională Management Modern în Educație, care a oferit participanților informații importante legate de aplicații și soluții de comunicare destinate instituțiilor de învățământ universitar și preuniversitar, legislație, fonduri europene, management instituțional. Printre vorbitorii din cadrul evenimentului îi menționăm pe Sorin Mihai CÎMPEANU, Președinte al Consiliului Național al Rectorilor, Cristina PETRE-GHIȚĂ, Inspector Școlar General Adjunct, Inspectoratul Școlar al Județului Ilfov, Tiberiu Gabriel DOBRESCU, Președinte, Autoritatea Națională pentru Calificări, Mircea BERTEA, Președinte, Asociația Națională a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România (ANCLP), Merima PETROVICI, Director, Unitatea de Implementare a Proiectelor Finanțate din Fonduri Structurale, și Gheorghe CAZAN, Director Executiv, Hofag Engineering.
Program de agrement la Bazinul de înot al USV
La intrarea în sezonul rece, Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare“ din Suceava vine cu o veste bună pentru locuitorii oraşului: bazinul de înot îşi redeschide programul de agrement pentru publicul larg în data de 26 noiembrie 2018. Astfel, începând de lunea viitoare, iubitorii de înot pot opta pentru unul dintre următoarele intervale disponibile:
Luni: 20:00 – 22:00
Marţi: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
Miercuri: 7:00 – 9:00 şi 20:00 – 22:00
Joi: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
Vineri: 7:00 – 9:00, 12:00 – 14:00 şi 20:00 – 22:00
Sâmbătă: 7:00 – 8:00 şi 17:00 – 19:00
Pentru detalii suplimentare, cei interesaţi pot utiliza datele de contact de mai jos:
Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie: 0230 522 978 int. 434
sau
Corneliu Daneliuc, Coordonator Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie: 0723. 252 960 sau corneldaneliuc@yahoo.com
Read More