Prezentare semestriala a bursei de proiecte
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava vă invită să participaţi la evenimentul ”Prezentare semestrială a bursei de proiecte în vederea promovării şi a asigurării managementului calităţii în universităţi” din cadrul USV, care va avea loc miercuri, 30 OCTOMBRIE 2013, intervalul orar 17:00-18:30, la sediul Universităţii Ștefan cel Mare din Suceava, Adresa Str. Universităţii nr. 13, Sala E233, corp E, etaj II.
La eveniment vor fi prezenţi reprezentanţii echipei de proiect, cadre didactice și studenți din Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava și reprezentanţi ai mediului socio-economic. Programul manifestării este prezentat în agenda atașată acestei invitații.
Evenimentul se desfăşoară în cadrul proiectului „Bursa de proiecte” în care Ministerul Educaţiei Naţionale este beneficiar, alături de Universitatea Politehnica Bucureşti, Universitatea Ştefan cel Mare din Suceava, Universitatea Petrol – Gaze din Ploieşti, Universitatea Ovidius din Constanţa, Novensys Corporation şi Gold Agama Consulting, ca parteneri. Scopul principal al proiectului a fost susţinerea şi dezvoltarea culturii de tip inovativ-antreprenorial în mediul universitar românesc prin crearea unei pieţe on-line de proiecte inovative. Proiectul „Bursa de proiecte” este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi se înscrie pe axa prioritară 1 – “Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi societăţii bazate pe cunoaştere”, în Domeniul major de intervenţie 1.2 – „Calitate în învăţământul superior”.
Read More
Noaptea cercetătorilor, la USV
Universitatea Ștefan cel Mare este coordonatorul regional al proiectului european “Noaptea cercetătorilor”. Acesta se desfășoară în 400 de orașe din Europa, iar includerea Sucevei în această listă se datorează demersurilor făcute de conferențiarul univ. dr. Dan Milici. Scopul proiectului este de a promova știința și cercetarea în rândurile publicului larg. Acțiunea se va desfășura în ultima vineri din luna septembrie, pe 28, și își propune atragerea copiilor și tinerilor către munca de cercetare și carieră în acest domeniu. De menționat este că pentru acest proiect au fost acceptate numai 6 orase din Romania. Activitățile vor avea loc pe platoul din fața Prefecturii. Cei care doresc sa se implice cu prezentări ale cercetărilor proprii pot lua legătura cu domnul conf. univ. dr. Dan Milici la adresa dam@eed.usv.ro
Read MoreUSV urcă pe locul 20 în top Ad Astra
Haideți la preselecție!
Studenții pasionați de muzică, dans, artă dramatică sau alte activități artistice, care vor să se implice activ în organizarea „Serilor Studențești” sunt așteptați la preselecție. Li se oferă o nouă șansă ast[zi de la ora 16.00, la întâlnirea cu juriul care va decide cine urcă pe scena acestor manifestări. Serile Studențești la USV vor avea loc între 8 mai și 7 iunie. Vă așteptăm!
Read MoreSpectacol folcloric
În premieră la Suceava, Ansamblul Folcloric „Doina Timişului” al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara susţine un spectacol împreună cu Ansamblul Artistic „Arcanul USV” al Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava.
Spectacolul va avea loc în data de 9 mai 2012,ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Preţul unui bilet este de 15 lei, respectiv 10 lei pentru studenţi şi elevi.
Biletele se găsesc în corpul F, parter, cam. 001, de luni până vineri, între orele 8-16, sau la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Diplome de excelență și medalii de aur, pentru universitarii suceveni
25 de invenții ale universitarilor suceveni au participat la ediția Jubiliară a Salonului Internațional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT 2012 de la Cluj- Napoca. Universitatea Ștefan cel Mare a avut cea mai valoroasă reprezentare din cei 80 de expozanți, așa încât, pe lângă diplomele și medaliile obținute, Universitatea suceveană a fost recompensată cu Diploma de excelență și medalia de aur pentru activitatea globală de inventică iar un colectiv al Facultății de Inginerie Alimentară a obținut “Diploma de excelență și medalia de aur cu mențiune specială”, a doua distincție ca importanță în cadrul Salonului. Universitarii suceveni au obținut următoarele distincții:
-Diploma de excelență și medalia jubiliară PRO INVENT 2012 – pentru promovarea creativității și inventicii românești- distincție înmânată profesorului univ. dr. ing. Gh. Gutt;
-Diploma de excelență și medalia de aur – acordată profesorilor Dorel Cernomazu, Laurentiu Dan Milici, Mariana Rodica Milici, Ilie Nitan, Constantin Ungureanu, Elena Olariu, Mihai Rață și Ilie Romaniuc, pentru Grup de Invenții;
-Diploma de excelență și medalia de aur – pentru invenția: Procedeu pentru electrodepunere uniformă a nichelului pe suport de cupru echipei formate din Violeta Vasilache, Constantin Filote, Ion Sandu și Andrei Victor Sandu.
-Diploma de excelenţă – acordată domnilor Călin Ciufudean, Corneliu Buzduga, Alecsandru Chetrariu pentru invenția : Sistem pentru monitorizarea scurgerilor de gaz metan.
-Diploma de excelență – pentru invenția Roata motoare de acționare electromagnetică primită de Radu Pentiuc, Leon Mandici și Lorin Cantemir.
Cea de a X-a ediţie a Salonului PRO INVENT s-a desfășurat la Cluj-Napoca în perioada 27-30 martie.
Cristian Diaconescu și-a amânat vizita la USV
Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, și-a amânat vizita la Universitatea Ștefan cel Mare programată pentru astăzi. Șeful diplomației române a comunicat că nu va putea “efectua deplasarea la Suceava, întrucât au apărut evenimente internaționale la care trebuie să ia parte “. El a propus amânarea întâlnirii pentru o dată ulterioară ce va fi stabilită de comun acord. Cristian Diconescu ar fi trebuit să țină astăzi o prelegere în auditorium Joseph Schmidt, pe tema „Politica și Diplomația”.
Read MoreDezbaterea, în direct la Radio USV
De la ora 13.00 Radio USV transmite în direct dezbaterea programelor manageriale ale celor doi candidați pentru funcția de rector al Universității Ștefan cel Mare, prof.univ. dr. ing. Valentin Popa și prof. univ. dr. ec. Aurel Burciu. Ascultați: http://radio.usv.ro/ sau http://live.usv.ro:8000/
Read More
Dezbaterea candidaţilor pentru funcția de rector
Prof.dr.ing. Valentin Popa si Prof.dr.ec. Aurel Burciu vor dezbate public programele manageriale pentru funcţia de Rector pe data de 7 februarie 2012 în Amfiteatrul Joseph Schmidt între orele 13-15.
Procesul de votare pentru funcţia de rector are loc pe data de 17 februarie.
Conferință la Observatorul Astronomic
„Un pendul de torsiune care detectează și măsoară ceea ce ar putea fi o formă de bioenergie” – acesta este experimentul și tema conferinței susținută vineri la Observatorul Astronomic al Universității „Ștefan cel Mare” de către profesorul J. Norman Hansen de la Universitatea din Maryland, Statele Unite ale Americii. Prelegerea sa a deschis cursurile de astronomie pentru avansați, dar la eveniment au participat și studenții care nu sunt înscriși la cercul de astronomie. Conferința poate fi ascultată integral pe site-ul nostru, în pagina
arhiva sonorã |
Read More