Premiul al III-lea la Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, Iași, 23-24 mai 2019
Este o tradiție ca în fiecare an, studenţii de la Facultatea de Litere şi Știinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava să se remarce la cea mai prestigioasă manifestare ştiinţifică studenţească cu profil filologic din România, Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”, ajuns la cea de-a XLV-a ediție, desfăşurat la Iaşi, în perioada 23-24 mai 2019.
La secțiunea de traduceri din acest an, premiul al III-lea a fost obținut de masteranda Elena Șestac și studentele Mădălina Opincă și Cosmina-Georgiana Calancea, din anul al II-lea, de la specializarea Limba și literatura franceză – Limba și literatura spaniolă, pentru traducerea în limba spaniolă a poemului eminescian Luna iese dintre codri (La luna entre la arboleda). Studentele au fost coordonate de asist. univ. dr. Alina-Viorela Prelipcean.
Anual, la acest colocviu participă studenți de la numeroase facultăți de litere din România şi Republica Moldova.
Read More
Rezultate excepționale obținute de echipele USV în cadrul EUROINVENT 2019
În perioada 18-19 mai 2019, s-a desfășutat, la Iași, ediția a XI-a a European Exhibition of Creativity and Innovation EUROINVENT 2019, la care au participat peste 400 de invenții, cu inventatori din peste 30 de țări: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cambodgia, Canada, China, Croația, Germania, Egipt, Hong Kong, India, Indonezia, Iran, Iraq, Italia, Japonia, Kazakhstan, Kârgâzstan, Coreea, Liban, Macao, Macedonia, Malaezia, Mexic, Maroc, Moldova, Filipine, Polonia, Portugalia, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Spania, Sudan, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ukraina, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Vietnam, Yemen.
În acest an, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava a obținut următoarele rezultate:
Premiul special al European Exhibition of Creativity and Innovation – Euroinvent 2019, în semn de recunoaștere pentru promovarea creativității.
Medalia de aur a Universității Tehnice a Moldovei a fost decernată invenției cu titlul Interlocking system
Medalia de aur pentru invenția Thermomechanical safety lock
NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan, POIENAR Mihaela, PENTIUC Gheorghe, SABADAȘ Anna, MILICI Mariana Rodica, BOBRIC Crenguța-Elena, IRIMIA Daniela, RAȚĂ Gabriela, OLARIU Elena-Daniela
Medalia de aur pentru invenția Vibromotor
NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan, POIENAR Mihaela, UNGUREANU Constantin, OLARIU Elena-Daniela, POPINCIUC Elena, CERNUȘCA Dumitru, PENTIUC Radu-Dumitru
Medalia de aur pentru invenția System and method for measuring and connecting single-phase electric energy consumers
CENUȘĂ Mihai, MILICI Laurențiu-Dan, ROMANESCU Adrian, ȚANȚA Ovidiu, NIȚAN Ilie, POIENAR Mihaela, ATĂNĂSOAE Pavel, PRODAN Cristina, AFANASOV Ciprian, VLAD Valentin
Medalia de aur pentru invenția Flood protection system in buildings
CENUŞĂ Mihai, MILICI Laurenţiu Dan, POIENAR Mihaela, TOADER Eusebiu Vasile, ATĂNĂSOAE Pavel, POPA Cezar Dumitru, PIANÎH Alexei, SABADAȘ Anna
Medalia de argint pentru invenția Interlocking system
NIȚAN Ilie, MILICI Laurențiu-Dan, POIENAR Mihaela, CERNUȘCĂ Dumitru, PAȚA Sergiu Dan, PIANÎH Alexei, PENTIUC Radu Dumitru, POPA Cezar, RAȚĂ Mihai, UNGUREANU Constantin
Diploma de excelență pentru invenția Clutch based thermocouple
Read MoreFacultatea de Științe ale Educației, partener în cadru unui proiect de cercetare al Universității de Vest din Timișoara și al Universității Catolice Leuvain-la-Neuve, Belgia
Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat, în perioada 7-9 noiembrie 2018, la Universitatea din București, la activitățile de cercetare și implementare derulate în cadrul proiectului Provocări legate de vârsta și sănătate pentru studenții care lucrează: o cercetare longitudinală asupra proceselor de auto-reglare (Age and health challanges for working students: a longitudinal investigation of slf-regulatory processes), finanțat din anul 2007 de către Ministerul Educației Naționale în cadrul proiectelor bilaterate România-Belgia (BM/108/2017). Aplicantul acestui proiect este Universitatea de Vest din Timișoara (director de proiect fiind conf. univ. dr. Laurențiu Măricuțoiu), iar parteneri naționali sunt Universitatea din București (responsabil proiect: prof. univ. dr. Dragos Iliescu) și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (responsabil proiect: conf. univ. dr. Otilia Clipa). Parteneriatul din partea Belgiei a fost asigurat de Universitatea Catolică Leuvain-la-Neuve din Belgia și directorul de proiect este prof. univ. dr. Ștefan Agrigoroaei. Proiectul care ca scop studierea relațiilor dintre stres, sănătatea fizică și psihică pentru studenții adulți, netradiționali, cu vârsta de peste 40 de ani. Solicitările psihosociale, starea fizică și cea psihică, rolurile sociale în care sunt angrenați acești studenți sunt factori suplimentari de stres, iar cercetările longitudinale și-au propus să studieze posibilele relații între acestea, procesele reglatorii care pot interveni și activa mecanismele de adaptare pentru integrarea în viața academică. Proiectul este cu atât mai interesant cu cât universitățile devin mai deschise către nevoile studenților și pot găsi soluții transformaționale pentru spațiul educațional oferit. Educația adulților (învățarea pentru întreaga viață) trece de la fi un deziderat la a fi o practică în câmpul de formare educațional. Cercetarea realizată va contribui semnificativ la a analiza factorii care provoacă stres, precum și resursele utilizate pentru a face față nevoilor studenților adulți, netradiționali, în activitatea educațională din universitate.
Proiectul are o valoare adăugată pentru facultățile de Științe ale Educației, deoarece există persoane care urmează cursurile de licență, master, conversie profesională sau cursuri de formare continuă fiind deja încadrați în sistemul de învățământ și care dovedesc că învățarea nu trebuie limitată la o anumită perioadă de timp.
Colaborarea se dovedește a fi foarte bună prin elaborarea instrumentelor de cercetare, prin aplicarea acestora, prin realizarea bazelor de date și publicarea rezultatelor, prin internaționalizarea celor trei universități implicate și, foarte important, prin implementarea soluțiilor identificate în mediul universitar.
Read More
25h@USV, ediția 2018
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în zilele de 15 și 16 noiembrie 2018, ediția cu numărul 5 a concursului studențesc „25 de ore la USV” (25h@USV). Patru echipe, alcătuite din câte trei studenți înscriși la programele de studiu ale Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, au petrecut împreună 25 de ore în Atriumul corpului E al Universității, încercând să găsească soluții pentru tematica concursului din acest an: proiectarea și implementarea de bijuterii inteligente. În acest scop, organizatorii au asigurat echipelor dispozitive electronice și senzori pentru implementarea proiectelor.
Proiectele echipelor au fost evaluate în dimineața zilei de 16 noiembrie de către un juriu condus de Prof. Jean Vanderdonckt de la Université Catholique de Louvain, Belgia și alcătuit din Nathan Magrofuoco (Université Catholique de Louvain), Alexandru Nistor (Assist Software) și Sergiu Gîrneț (OSF Global Services). În vederea realizării în condiții cât mai bune a temei propuse de către organizatori, echipele de studenți au imaginat și creat inele și brățări electronice cu care să controleze jocuri pe calculator, echipamante dintr-o casă inteligentă sau chiar o valiză „smart”. Rezultatele concursului au fost: locul I – echipa alcătuită din Cristi Miron, Beneamin Macsim și Raul Calujac, locul II – Ilie Alberto Cîrdei, Daniel Grigoriciuc și David-Ioan Cosovan, locul III – Mădălin-Emilian Pop, Teodora-Ioana Istrătoaie și Wilfried Nikolas Desrcanu, iar locul IV a fost ocupat de către echipa compusă din Adrian-Vasile Catană, Mihaela Serediuc și Ruth-Laura Gherasim.
Prin acest concurs, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se alătura competițiilor similare de tipul „hackathon” care au loc pe plan internațional. Prin tematica sa, concursul 25h@USV încurajează creativitatea studenților în procesul dezvoltării de tehnologii de vârf la ora actuală în domeniul interacțiunii cu sistemele informatice. Ediția 2018 a concursului 25h@USV a dus mai departe, cu succes, tradiția începută în anul 2014, mizând pe forțarea limitelor creativității tehnice studențești prin propunerea de teme relevante pentru direcțiile date de tehnologiile IT de ultimă oră. Din partea organizatorilor, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur și prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu consideră acest eveniment ca unul important în contextul actual al specificului competițiilor studențești naționale și internaționale, atât prin tehnologia inovativă adresată în fiecare an, cât și prin modalitatea specifică de implementare a acestuia. Sponsorii concursului din acest an au fost Assist Software, OSF Global Services și Global Design.
Read More
Conferința internațională Student in Bucovina 2018
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează cea de-a VIII-a ediție a Conferinței internaționale Student in Bucovina. Evenimentul, care va avea loc între 15-16 noiembrie 2018, se va desfășura sub egida Ministerului Educației Naționale (MEN).
Acțiunea va debuta pe 15 noiembrie, începând cu ora 9.30, în aula din corpul E. La această ediție vor participa aproximativ 100 de studenți, care vor reprezenta următoarele universități: Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj Napoca, Universitatea din Oradea, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea Națională de Tehnologii Alimentare din Kiev, Universitatea de Stat de Agricultură din Minsk, Universitatea din Manas – Kyrgystan, Universitatea de Agricultură a Georgiei și Universitatea din Rzeszow.
Evenimentul se adresează în exclusivitate studenților, având rolul de a-i ajuta să deprindă interesul și abilitățile necesare pentru cercetare începând de la nivelul studiilor de licență. Prezența profesorilor și a studenților din alte centre universitare românești și din străinătate dovedește prestigiul internațional al conferinței și, în același timp, reprezintă o nouă oportunitate pentru universitatea noastră de a dezvolta proiecte didactice și de cercetare în parteneriat cu alte centre universitare.
Read More
Mențiune pentru FLSC la „Mot à Monde” 2018
Vineri, 9 noiembrie 2018, la Facultatea de Litere a Universității „Bábes Bolyai” din Cluj-Napoca, a avut loc ceremonia de premiere a laureaților concursului național de traduceri „Mot à Monde”, concurs aflat la a noua ediție, sub egida Institutului Francez din Cluj-Napoca, în colaborare cu Organizația Internațională a Francofoniei. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost reprezentată de Antonesei Ana-Maria, masterandă în anul I, la Teoria și Practica Traducerii, care a obținut mențiunea specială a juriului, fiind coordonată de conf. univ. dr. Raluca-Nicoleta Balațchi și de lector univ. dr. Corina Iftimia. Anul acesta participanții au avut de tradus un fragment din romanul „LʼAmas ardent” al lui Yamen Manaï, laureat al Premiului celor Cinci Continente ale Francofoniei 2017. În cadrul ceremoniei, premianții l-au putut întâlni personal pe autorul tunisian, care a vorbit despre romanul său și a răspuns întrebărilor formulate de tinerii traducători.
Premiu al Uniunii Scriitorilor din România pentru un universitar sucevean
În cadrul festivității de acordare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pentru apariții editoriale din anul 2017, care a avut loc vineri, 9 noiembrie 2018, la Filiala Iași, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a primit Premiul Reprezentanței Suceava.
Volumul distins – intitulat FRANCOPHONIE & DIVERSITÉ – publicat la editura universității sucevene conține articole, cronici, interviuri despre și cu autori francofoni contemporani, care conturează, prin scrierile lor, identitatea plurală a francofoniei în secolul XX și la începutul noului mileniu. O mare parte dintre autorii prezenți în acest volum (Panait Istrati, Emil Cioran, Oana Orlea, Rodica Iulian, Liliana Lazar) sunt de origine română, ceea ce subliniază, o dată în plus, contribuția majoră a României la un fenomen literar de anvergură mondială.
Puternic implicată în studierea și susținerea fenomenului literar francofon, expert al Agence universitaire de la Francophonie pentru acest domeniu, prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc aduce prin acest nou volum o contribuție majoră la studiul diverselor fațete ale literaturilor de expresie franceză.
Read More
USV la Salonul Internațional al Invențiilor, Cercetării, Inovării și Transferului Tehnologic
În perioada 28-30 iunie 2017 a avut loc la Iași a XXI-a ediție a Salonului Internațional al Invențiilor, Cercetării, Inovării și Transferului Tehnologic, organizat de Universitatea Tehnică Ghorghe Asachi din Iași și Institutul național de inventică din Iași. La Salonul de invenții au fost expuse și prezentate 220 de invenții. Facultatea de Inginerie Alimentară a participat la acest salon cu 11 exponate, 10 din acestea fiind răsplătite cu cea mai înaltă distincție, Medalia de aur. Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava a primit Medalie de aur și Diplomă de excelență pentru întreaga activitate, ca promotor al inventicii românești. Colectivul de inventatori a mai fost rasplatit cu Diplome de excelență și cupe.
Read More
Participare merituasă a studenţilor FIESC la Concursul internaţional studenţesc OPEN DOORS Student Competition “Focus”
Studenţii FIESC, organizaţi în 3 echipe, au participat la cea de-a 5-a ediţie a Concursului internaţional studenţesc OPEN DOORS Student Competition “Focus”, organizat pe 16 aprilie 2011, la sediul firmei Continental Automotive Romania, Iaşi. Noutatea acestei ediţii a fost faptul că studenţii trebuiau să ofere o soluţie tehnică pentru a rezolva “inovativ şi eficient” unul din cele 4 proiecte propuse:
1. Target race – drive an electrially propelled car and stop precisely on target
2. Advanced Front Light Control Unit
3. Labyrinth Plotter
4. Screen Recognition for Test Automation in HMI
În urma preselecţiei (31.01.2011) au fost selectate 22 echipe (2-3 studenţi îndrumaţi de un cadru didactic) pentru etapa finală din 16 aprilie 2011. Din cele 22 echipe s-au prezentat la concurs 18 echipe: 10 echipe pentru tema “1. Target race” şi 8 echipe pentru tema “2. Advanced Front Light Control Unit”. Echipele participante au reprezentat centrele universitare Iaşi (8), Galaţi (4), Suceava (3), U.T.Chişinau (3).
FIESC a concurat cu 2 echipe la Tema 1. Target race:
Echipa USV 21:
1. Gheorghe AMARIEI, student în anul I, Electronică Aplicată;
2. Laurenţiu BUDUROIU, student în anul I, Electronică Aplicată;
3. Valentin BÎRSAN, student an I masterat, Computer and Communication Networks.
Constantin FILOTE, conf. dr. ing., coordonator.
Echipa USV 19:
1. Constantin BOGHI, student anul III, Automatică şi Informatică Aplicată;
2. Daniel FILIP, student anul III, Calculatoare;
3. Roman CHISTOL, student anul IV, Calculatoare;
Călin CIUFUDEAN, conf. dr. ing., coordonator.
şi o echipă la tema 2. Advanced Front Light Control Unit:
Echipa USV 9:
1. Vlad-Ştefan MATEIOV, student în anul III, Automatică şi Informatică Aplicată;
2. Mihai BURGHEAUA, student în anul III, Electronică Automatică Aplicată;
3. Andrei Cătălin CRĂCIUN, student în anul III, Automatică şi Informatică Aplicată;
Constantin FILOTE, conf. dr. ing., coordonator.
Dupa teste şi acomodarea echipelor (8.00-10.00) au avut loc prezentările PPT (7-8 min./echipa), a urmat jurizarea pe teme a realizărilor practice (8 min.-40 min). Competiţia echipelor de la “Target race” a început la 16.30 cu câte 2 echipe şi 3 tururi/echipa. Dupa acest tur echipa 21 din Suceava a obţinut cel mai bun timp/tur şi competiţie (2,36s) şi oprire exactă la linia de sosire (pista de 4,75 m cu oprire în panta de 18 grade). A urmat un concurs piramidal eliminatoriu cu primele 8 din cele 10 echipe, cel mai bine clasate (sferturi, semifinale şi final). Acesta probă a fost cotată cu 10% din punctaj, celelalte 90% fiind acordate pentru prezentarea PPT, realizarea practica şi cele 3 tururi/echipa. Echipele USV 21 şi USV 19 s-au întâlnit în semifinale. Competiţia piramidală a fost câştigată de USV 21, echipa USV 19 clasându-se pe locul IV, după ce a pierdut şi finala mică (timp bun, dar cu depăşire de final pistă). Acordarea premiilor a fost facută de managerul german al firmei Continental, care a cerut stingerea luminilor din sală şi aprinderea farurilor LED ale aplicaţiei echipei USV 9. S-a anunţat premiul pentru “The Most Professional Stand Presentation” acordat echipei USV 9 (singurul acordat în concurs). S-au acordat celelalte premii pentru tema 2, echipa USV 9 fiind recompensată cu premiul al II-lea, la această temă (loc 1 Galaţi, loc 3 Iaşi).
A urmat premierea concursului de proiecte de la Tema 1. “Target race – drive an electrially propelled car and stop precisely on target”. Echipei USV 21 i s-a acordat premiul I iar USV 19 s-a clasat pe locul al IV-lea.
În concluzie, FIESC a participat cu 3 echipe care au obţinut:
Tema 1 “Target race – drive an electrially propelled car and stop precisely on target” :
– Winner Prize – USV 21; – Fourth Prize – USV 19 .
Tema 2 “Advanced Front Light Control Unit”:
– “The Most Professional Stand Presentation” and
– Second Prize – USV 9.
Read More