Workshop la Facultatea de Inginerie Alimentară
Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava organizează workshop-ul „Profilul inginerului în industria alimentară între percepție și cerințe”, care se va desfăşura sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 10, în Aula din Corpul E.
La eveniment vor participa angajatori, antreprenori și specialiști din industria alimentară, cadre didactice din învățământul preuniversitar de profil, cadre didactice și studenți ai Facultății de Inginerie Alimentară, alături de alți invitați.
Lansare de carte la USV
Vineri, 31 martie 2017, ora 11, în Aula din Corpul E al USV va avea loc lansarea romanului „Mâța Vinerii”, scris de Doina Ruști și publicat în 2017 la Editura Polirom din Iași.
Doina Ruști este o cunoscută romancieră, membră a Uniunii Scriitorilor din România și prof.univ.dr. la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” din București.
Romanul va fi prezentat de prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, reputat critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Trupa de umor Comedy Zebra Show vine la Suceava
Trupa de umor Comedy Zebra Show va susţine un spectacol de excepție la Suceava. Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și va avea loc pe 30 martie, de la ora 20.00, pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt”.
Comedy Zebra Show este un grup de umoriști din Republica Moldova, care a devenit cunoscut după mai multe apariţii în cadrul emisiunii ”iUmor”, cu numere complexe, alcătuite din mai multe secvenţe de comedie, muzică și scenete.
Costul unui bilet este de 10 lei sau 5 lei (pentru elevi, studenţi și pensionari).
Bilete online pe www.ccs-sv.ro/www.biletesuceava.ro sau de la Observatorul Astronomic (luni-vineri, 10:00-12:00) și de la membrii organizaţiei GIRB din cadrul USV.
Informaţii suplimentare la telefon 0752 092 606.
Erasmus+ Welcome Day la USV
Săptămâna trecută s-a desfăşurat Erasmus+ Welcome Day, un eveniment dedicat studenților străini participanți la Programul Erasmus+, care vor studia pe parcursul acestui semestru la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Întâlnirea organizată de Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene din cadrul USV a debutat cu mesajul de bun venit adresat de către domnul Prof. univ. dr. Ștefan Purici, Prorector cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană al USV. Prin intervenția sa, acesta și-a exprimat încrederea că experiența studenților Erasmus+ în Suceava și în Bucovina va fi una valoroasă nu doar din perspectivă academică, ci și din cea umană, servindu-le în viitor pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Totodată, acesta a oferit asigurări studenților incoming că USV le va oferi posibilități de studiu și cunoaștere a ceea ce înseamnă Bucovina în context european, a tradițiilor noastre, inclusiv a limbii române, printr-un program complex de activități desfășurate în campusul USV și în afara acestuia.
Într-un program interactiv, studenții străini au avut ocazia să se familiarizeze cu reprezentanţii colegilor români (Erasmus Buddy), au fost informați cu privire la oportunitățile de studiu și de petrecere a timpului liber la USV și au prezentat tările din care provin: Afganistan, Armenia, Republica Populară Chineză, Grecia, Italia, Maroc, Slovenia, Turcia și Ucraina. Din proiectele viitoare propuse studenților străini și primite cu entuziasm de aceștia menționăm vizite de studiu în diverse zone din județul Suceava, vizită la Observatorul Astronomic, seară gastronomică şi altele. Un sprijin direct în calitatea experienței academice a studenților va fi oferit de coordonatorii Erasmus+ ai fiecărei facultăți, care îi vor sprijini împreună cu personalul SRIAE în alegerea disciplinelor și orientarea în viața studențească la USV.
Pentru a arăta, o dată în plus, faptul că Bucovina este un adevărat spațiu multicultural, Adam Yin, student din Republica Populară Chineză, a pregătit un moment artistic care să-i introducă pe studenții străini în activitățile Clubului România – China, adresându-le totodată invitația de a participa la cursurile de limba chineză organizate de USV.
Concert de teatru muzical la Suceava
Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert de teatru muzical susținut de Ada Milea, Bobo Burlăcianu, Anca Hanu şi Cristi Rigman.
„Concert în 4” va avea loc pe 27 martie, în sala Cinema Modern din cadrul Centrului Cultural Bucovina (str. Dragoş Vodă 1), de la ora 19.00.
Biletele se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro, de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00, sau de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor.
Informații suplimentare la 0752 092 606.
Conferință de presă
Conducerea Universității „Ștefan cel Mare” Suceava vă invită la conferința de presă care se va desfășura vineri, 24 martie, începând cu ora 10, în Aula din Corpul E.
Printre subiectele abordate se vor regăsi bursele studențești, cazarea studenților și dinamica evoluției universității.
Read More
Horia Brenciu & HB Orchestra într-un nou concert la Suceava
Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert susținut de HORIA BRENCIU & HB Orchestra.
Horia Brenciu, artistul supranumit „omul-spectacol”, concertează pe 6 aprilie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava, într-o impresionantă producție live, alături de instrumentiștii prestigioși care alcătuiesc HB Orchestra.
Horia Brenciu este un entertainer înnăscut, care de-a lungul timpului a cucerit publicul din postura de solist vocal, actor sau gazdă a unor emisiuni TV. Împreună cu HB orchestra, cea mai complexă orchestră din showbizul românesc, carismaticul artist va pune în scenă un spectacol inedit, interpretând de la balade sentimentale până la refrene ritmate lansate de legendele rock’n’roll-ului. În egală măsură, va face senzaţie cu melodiile proprii, printre care se numără foarte îndrăgitele „Fac ce-mi spune inima” şi „Hello”.
Artistul promite un concert unic, plin de hituri, piese noi şi momente surprinzătoare.
Biletele se pot achiziționa online pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro, de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00 sau de la Secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor. Informații suplimentare la 0752 092 606.
Invitație pentru studenți la Festivalul Național al Ouălor încondeiate, ediția a XIV-a
Primarul comunei Ciocănești din județul Suceava, dl. ing. Radu CIOCAN, transmite studenților Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava o invitație la cea de a XIV-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate, în perioada 1-2 aprilie 2017. pentru prima dată este organizată o secțiune specială pentru studenți, de încondeiat ouă.
Studenții sunt invitați să participe la această secțiune pentru a putea păstra și promova pe mai departe vechea îndeletnicire, întâlnită îndeosebi în zonele de munte ale Bucovinei.
Locurile fruntașe vor fi premiate, dar ceea ce contează cel mai mult este participarea în spiritul continuării obiceiurilor legate de sărbătorile creștine.
Detaliile privind programul și modul de înscrire la eveniment se pot găsi la adresa: www.evenimente-ciocanesti.ro
Direcția 5 & Alina în concert la Suceava
Casa de Cultură a Studenților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită la un concert de excepție susținut de Direcția 5 & Alina. Evenimentul va avea loc marți, 29 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Suceava.
Marian Ionescu, Cristi Enache, Nicu Damalan, Tony Seicarescu, Marius Keseri, Carmin Ionescu și Alina vă așteaptă să aduceți iubirea pe primul loc în suflet. Formaţia promite un super spectacol cu hituri mai vechi, dar şi cu piese recente, care vor fi interpretate într-o atmosferă plină de emoţie.
Cu mii de concerte la activ şi 25 de materiale discografice lansate, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România. De la albumul de debut lansat în 1992, trecând prin perioada „Superstar” (1999), care şi-a pus amprenta asupra tendinţelor muzicale ale vremii, şi continuând cu mai recentele „Ambiental” (2006), „Aniversare” (2008), „Emoţie” (2009) şi „Romantic” (2010), Direcția 5 a spus nenumărate poveşti de viaţă şi iubire. Una dintre cele mai îndrăgite trupe rock te aşteaptă cu „O fată ca ea”, „Dacă ai şti”, „Eşti stilul meu”, „Îţi mulţumesc”, „Am nevoie de tine” şi multe alte hituri ce au ocupat primul loc în topurile de specialitate.
Biletele se pot achiziționa de la Observatorul Astronomic, de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 12:00 sau ONLINE pe www.ccs-sv.ro / www.biletesuceava.ro
Pentru mai multe informații ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook – Casa de Cultură a Studenţilor Suceava sau la telefon 0752 092 606.
Vă așteptăm!
Conferințe Științifice Internaționale Interdisciplinare în Suceava și Cernăuți
În perioada 6-9 Aprilie 2017, Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” vă invită să participați, în Suceava și Cernăuți, la Conferința Internațională LUMEN RSACVP – Rethinking Social Action. Core Values in Practice 2017 (Suceava, România), și Conferințele Asociate, “Legal and Administrative Challenges in Cross-border Cooperation” (Cernăuți, Ucraina) și “Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law” (Suceava, România).
Read More