In Memoriam Dorel Cernomazu
Departamentul de Electrotehnică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava dorește să îl omagieze pe Profesorul univ. dr. ing. Dorel CERNOMAZU, inventator de elită, creator de școală și profesor, membru al comunității academice sucevene.
Evenimentul, realizat în parteneriat cu Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci București, va avea loc joi, 25 mai 2017, la ora 10:00, în sala de conferințe Dimitrie Leonida (corp C – nivelul 2) și va debuta cu lansarea cărții „111 invenții – IN MEMORIAM Dorel CERNOMAZU”, după care specialiștii OSIM vor realiza o prezentare cu privire la brevetul european clasic / brevetul european cu efect unitar.
Read MoreSăptămâna internațională a profesorilor și Conferința internațională a cercetării studențești la Universitatea Latvia din Riga
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei (FSE) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava a participat, pentru a treia oară, în perioada 8 – 12 mai 2017, la „8th International Week of Professors” și la „16th International Students Research Conference”. Evenimentele au fost organizate la Riga de Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie și Arte din cadrul Universităţii Latvia, Letonia. La conferinţă au fost prezente echipe de profesori şi studenţi de la universităţi din peste 10 ţări europene care au expus în sesiunile de comunicări rezultatele cercetărilor din domeniul educaţional prin prezentarea a 110 lucrări științifice studențești.
USV a fost reprezentată de conf. univ. dr. Otilia Clipa și de studenta Maria Mandici, de la programul de licență Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, anul III. Deplasarea în Letonia a condus la semnarea unor noi acorduri Erasmus+ și la dezvoltarea de noi parteneriate pentru cercetare și formare în domeniul științelor educației. O noutate absolută o constituie diversificarea posibilităților de mobilitate internațională a studenților FSE, care vor avea de acum înainte posibilitatea de a-și realiza tezele de licență în co-tutelă cu profesori ai unor universități din Uniunea Europeană.
În cadrul conferinței organizate pentru studenți, Maria Mandici a prezentat lucrarea cu titlul „Home Alone Children’s Possibilities within the Formative Process”. Prestația Mariei a fost apreciată de juriul concursului pentru tematica abordată, pentru calitatea analizelor statistice și pentru soluțiile oferite în cadrul problematicii studiate. Manifestările dedicate cadrelor didactice au permis doamnei conf. univ. dr. Otilia Clipa prezentarea rezultatelor unei cercetări pe tema dezvoltării creativității la preșcolari și școlarii mici, cât şi o temă de cercetare comparativă despre influenţa temelor de cercetare asupra dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. Noutatea cercetării a constat într-o abordare inovativă a înțelegerii conceptului de creativitate școlară, prin propunerea unei modalități inedite de operaționalizare a acestui concept abstract. Articolele prezentate sunt rodul colaborării dintre cercetătorii Facultății de Științe ale Educației (USV), cercetători din Polonia (Universitatea Bialystok) și Letonia (Universitatea Latvia).
Participarea la această conferinţă a mai permis și inițierea unor discuții privind realizarea de parteneriate între studenţii Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava și studenţi din universitățile europene privind oferta educațională şi de cercetare din domeniul educaţional și calificarea USV în grupul restrâns al universităților din care se va desemna organiatorul Conferinței ATEE 2018 (Asociația Europeană de Formare a Profesorilor).
Read More
Lansare de carte la Biblioteca USV
Vineri, 26 mai 2017, ora 12:00, în Sala de lectură (corpul E) a Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, va avea loc lansarea cărții Domoleni. Tărășenii, semnat de universitarul sucevean Gheorghe C. Moldoveanu și publicat la Editura PIM, Iași, 2017. Volumul va fi prezentat de Prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și Conf. univ. dr. Daniela Petroșel.
Prof. univ. dr. Gheorghe C. Moldoveanu, fost cadru didactic la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, este autorul a numeroase studii, între care se pot menționa: Istoria limbii române : Latina, vol. 1, 2001; Principii de scriere românească, 2006; Aron Pumnul – contribuții la dezvoltarea limbii și culturii românești din Bucovina, 2007; Din școală…, 2011; Dicționarul limbajului poetic al lui Octavian Goga, 2013; Izvorul Tămăduirii, 2014; Evoluția limbii române de la origini până în secolul al XV-lea, 2015. De asemenea, a publicat multe articole de specialitate în revista Analele Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Seria Filologie și în alte periodice științifice. Numele profesorului este legat și de organizarea edițiilor Colocviului Internațional de Științe ale Limbajului „Eugeniu Coșeriu” la Suceava, Cernăuți și Chișinău.
Se mai poate menționa, de asemenea, că Dicționarul limbajului poetic al lui Octavian Goga, volum semnat de Gheorghe C. Moldoveanu, a primit Premiul Academiei Române în anul 2015.
Toți pasionații de lectură și dialog cultural sunt invitați la întâlnirea cu scriitorul și Profesorul Gheorghe C. Moldoveanu, dar și cu personajele volumului său Tărășenii din Domoleni.
Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Suceava â din nou în topul celor mai bune facultăți de profil din România
Câțiva studenți suceveni de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării au fost premiați la recent încheiatul Colocviu National Studențesc „Mihai Eminescu”, ediția a XLIII-a, desfășurat la Iași în perioada 18-20 mai. Este vorba de cea mai importantă manifestare științifică studențească cu profil filologic la care participă studenți și masteranzi, de regulă, de la toate facultățile de litere din România și din Republica Moldova. Lucrările colocviului s-au desfășurat pe cinci secțiuni (Exegeze; Critica criticii/Studii culturale; Stilistică și poetică, lexicografie poetică; Publicistică, însemnări, corespondență; Atelier de traduceri). Tema generală a colocviului din acest an a fost Armonii eminesciene, fiind propuse spre interpretare poeziile Prin nopți tăcute…, Dintre sute de catarge, Auzi prin frunzi uscate.
La secțiunea Stilistică și poetică; lexicografie poetică, studentele Paraschiva Pîţu și Otilia Ungureanu, cu lucrarea Eufonii eminesciene, au obținut premiul al III-lea, avându-l ca profesor coordonator pe Dorel Fînaru. Ele au fost precedate de colegii lor de la facultățile de litere din Cluj și Iași. O mențiune specială a juriului la secțiunea Publicistică, însemnări, corespondență a primit și masterandul Alexandru Bărduţ, cu lucrarea Stilul oral în publicistica polemică (profesori coordonatori Dorel Fînaru și Vasile Ilincan).
Premiile studenților suceveni au fost completate cu un meritoriu premiu al III-lea obținut de studenta Ana-Maria Antonesei, cu traducerea în limba franceză (și interpretarea acestei traduceri) a poeziei lui Mihai Eminescu Auzi prin frunzi uscate / Écoute, dans les feuilles mortes, profesori coordonatori fiind Corina Iftimia, Raluca-Nicoleta Balaţchi și Dorel Fînaru. La Atelierul de traduceri a obținut mențiune specială și studenta Maria Vașchiu, cu traducerea și interpretarea aceleiași poezii în limba engleză (Auzi prin frunzi uscate / You hear through faded leaves), profesori coordonatori Daniela Marţole și Dorel Fînaru.
Sunt succese care vin să confirme alte rezultate excelente din anii precedenți, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din Suceava fiind cotată, ca urmare a performanțelor obținute de studenții săi, drept una dintre cele mai bune facultăți de litere din România.
Read MoreConcursul Hard & Soft 2017 de la USV la TVR Iași
Jurnalista Maria Florea și colegii săi de la TVR au participat timp de două zile la concursul Hard & Soft 2017 de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, având ca rezultat o știre despre concurs difuzată pe TVR Iași și TVR3, care poate fi urmărită la adresa:
https://youtu.be/C7ioxh4At-A
Read More
Programul săptămânii a 3-a a Zilelor și Nopților Studențești USV 2017
Săptămâna 3
22-28 Mai 2017
Intrare gratuită
Luni, 22 mai 2017
12 – 17: Campionat de baschet ZNSt (Sala de sport USV)
16 – 20: „Camera Secretă” (Corp E, Sediul Organizațiilor Studențești)
19 – 20: Spectacol de teatru FABULINUS Eu. Tu. Aproape. Regia: Ioan Crețescu
după peisa „Almost, Maine” de John Cariani, (Auditorium Joseph Schmidt)
21 -23: Seară de Film (Grădina Englezească / Aula Corp E)
Marți, 23 mai 2017
08 – 18: „Vernisaj ZNSt” (Hol Corp A)
14 – 16: Instruire pentru acordarea primului ajutor (Aulă Corp E)
16 – 19: Concurs de Cultură Generală (Book Cafe USV)
20 – 22: Concert Blues cu JOE RUSI TRIO, After Party AYKAD (Grădina Englezească / Auditorium)
21 – 23: Concurs studențesc CE, UNDE, CÂND? (Restaurant Padrino, Separeu)
Miercuri, 24 mai 2017
10 – 12: Competiții Sporturi Individuale – Skandenberg (Sala de sport)
12 – 14: Competiții Sporturi Individuale – Jocuri de societate (Muzic Pub)
13 – 19: Treasure Hunt ZNSt@USV (Orașul Suceava)
20 – 21: Spectacol umoristic Grupul VOUĂ – Rețeta de râs(Grădina Englezească / Auditorium)
Joi, 25 mai 2017
09 – 15: Use your MIND at Book Cafe – Cafea / ceai gratis dacă răspunzi corect la o întrebare din domeniul IT (Book Cafe USV)
10 – 20: Campanie de informare privind infecțiile urinare (Campus USV)
12 – 15: Global Village – o experiență multi-culturală la USV (Atrium Corp E)
12 – 14: Competiții Sporturi Individuale – Înot (Complexul de Nataţie și Kinetoterapie USV)
15 – 17: Conferința „Promovarea inteli-genței emoționale în școală” Dr. John LIPTAK, Universitatea Radford, USA (Aula Corp E)
16 – 19: Starturi vesele (Parcul Universității)
20 – 22: Concert etno-jazz cu VALI BOGHEAN BAND, After Party AYKAD (Grădina Englezească / Auditorium)
Vineri, 26 mai 2017
08 – 16: Concurs de fotografie ZNSt@USV (Book Cafe USV)
10 – 12: Festivitatea de lansare a volumului „Pagini de cronica” (Auditorium )
10 – 20: Campanie de informare privind infecțiile urinare (Campus USV)
14 – 16: Dezbatere pe tema violenței domestice (Corp D, Amf. D. Leonida)
20 – 21: Concert simfonic cu ALEXANDRA UȘURELU (Grădina Englezească / Auditorium)
Sâmbătă, 27 mai 2017
9 – 12: Cupa USV la înot, ediția a VIII-a Complexul de Nataţie şi Kinetoterapie
Duminică, 28 mai 2017
14 – 16: Amintiri, analiza și concluzii
„Zilele și Nopțile Studențești” 2017 (Corp E, Sediu organizații studențești)
CCOC oferă repere pentru studenții care caută un LOC DE MUNCĂ!
În luna mai, Centrul de Consiliere și Orintare în Carieră (CCOC) oferă REPERE pentru studenții care caută un LOC DE MUNCĂ!
Read MoreColocviul Internațional Omul și Mitul
În perioada 18-19 mai 2017, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava se desfăşoară cea de-a VII-a ediţie a Colocviului Internaţional OMUL ŞI MITUL, organizat în colaborare cu Universitatea Insulele Baleare din Spania, Uniunea Ucrainenilor din România şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural – Suceava.
Deschiderea oficială a lucrărilor colocviului va avea loc joi, 18 mai 2017, începând cu ora 10, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida, Corp D.
Lucrările în cadrul secţiunilor vor începe joi, 18 mai 2017, la ora 14 şi vor continua vineri, 19 mai 2017, începând cu ora 9.30.
La această ediţie a Colocviului Internaţional OMUL ŞI MITUL participă cadre didactice universitare şi cercetători din Spania, Italia, Maroc, Mexic, Ucraina, Republica Moldova şi Ucraina.
Programul Zilelor și Nopților Studențești pentru săptămâna a doua
Luni, 15 mai 2017
10 – 11: Deschiderea oficială a Concursului studențesc internațional HARD & SOFT – ediția XXIV (Aula Corp E)
17 – 21: Campionat de volei ZNSt @ USV (Sala de sport USV)
20 – 22 Concert studențesc de muzică Folk (Grădina Englezească / Auditorium) 20 – … Lansare Cammpionat League of Legends (on-line)
Marți, 16 mai 2017
10:30 – 11:30: Conferința – Gala Profesorului Bologna (Book Cafe USV)
14 – 16: Concursul de eseuri „O scrisoare de recunoștință pentru profesorul meu” – ediția a II-a (Corp A – 116)
16 – 18: Campania antiSIDA – Dezbatere și distribuire pliante (Aulă Corp E)
20 – 22: Concert de jazz și blues – MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT (Auditorium)
Miercuri, 17 mai 2017
12 – 14: Training „Lucrarea de licență – aspecte teoretice și practice” (Corp E – 201)
13 – 15: Aventurează-te într-o lume nouă (Book Cafe USV)
14 – 17: Competiții Sporturi Individuale – Tenis de masă (Sala de sport a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”)
20 – 22: Concert rock cu trupa DINCOLO DE ZIDURI (Grădina Englezească / Auditorium)
22 – 24 Concurs Studenții au talent (Restaurant Versus)
Joi, 18 mai 2017
09 – 19: Campionat de FIFA (Sediul Organizațiilor Studențești USV)
12 – 14: Deschiderea oficială a Colocviului internațional „Omul și Mitul”, ediția a VII-a (Corp D, Amf. „Dimitrie Leonida”)
12 – 14: Competiții Sporturi Individuale – Șah (Book Cafe USV)
14 – 16: Conferință „Inteligența emoțională în activitatea profesională” – Dr. John LIPTAK – Universitatea Radford, SUA (Aulă Corp E)
14 – 16: Jocurile Copilăriei (Campus USV)
14 – 19: Lucrările Colocviului internațional „Omul și Mitul” (Corp A)
16 – 19: Concurs studențesc „Educația pentru mileniul III” (Aula Corp E)
16 – 18: Conferință „De ce există suferința” – Invitat special Lucian BĂLĂNESCU (Corp D, Amf. „Dimitrie Leonida”)
20 – 22: Concert cu trupa UNIVERCITY și Walter GHICOLESCU (Grădina Englezească / Auditorium)
Vineri, 19 mai 2017
08 – 10: Jurizare – Concursul studențesc internațional HARD & SOFT – ediția a XXIV-a (Teren de sport USV)
08– 16: „Cafea în versuri” – cafeaua și ceaiul se plătesc în versuri (Book Cafe USV)
09 – 16: Lucrările Colocviului internațional „Omul și Mitul” (Corp A)
10 – 13: Prezentare publică a proiectelor – Concursul studențesc internațional HARD & SOFT (Atrium Corp E)
11:30 – 14: Competiții Sporturi pe echipe – Volei (Sala de sport USV)
12 – 14: Competiții Sporturi Individuale – Table (La Fierărie)
14 – 16: Competiții Sporturi Individuale – Rummy (La Fierărie)
16 – 18: Prezentarea sponsorilor și Festivitatea de premiere – Concursul studențesc internațional HARD & SOFT (Aulă Corp E)
19 – 20: Spectacol de teatru FABULINUS – Harap Alb, în regia lui Ioan Crețescu (Auditorium „Joseph Schmidt”)
21 – 23: Seară de film (Grădina Englezească) Sâmbătă, 20 mai 2017
16 – 20: Training de reprezentare ANOSR (Corp E – Sediu Organizații Studențești)
17 – 24: Noaptea Muzeelor la USV – Planetariu, Observații Astronomice, Proiecții de film 3D și 2D, Expoziții (Observatorul Astronomic USV)
19 – 23: Petrecere în pijamale (Grădina Englezească)
Duminică, 21 mai 2017
10 – 18: Pregătiri pentru ZNSt @ USV – Săptămâna a III – a
14 – 16: Clubul de GO (Campus)
16 – 20: Training de reprezentare ANOSR (Corp E – Sediu Organizații Studențești)
ZNSt @ USV 2017 continuă …
Read More
Studenții FIESC s-au întâlnit cu reprezentanții OSF Global Services
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava acordă o atenție deosebită relației învățământ – mediul economic. În această direcție, facultatea caută să mențină la un nivel cât mai ridicat colaborarea cu firmele din domeniile programelor sale de studii, astfel încât procesul de formare a viitorilor ingineri să fie mereu orientat către cerințele actuale ale pieței muncii. Printre acțiunile organizate se înscriu și întâlnirile dintre cadrele didactice cu reprezentanții companiilor de profil pentru analiza planurilor de învățământ și a conținutului disciplinelor, dar și întâlnirile studenților cu persoane care lucrează în aceste firme. Aceste întâlniri sunt considerate complementare procesului didactic și au un puternic caracter motivațional pentru studenți. Aceștia pot să cunoască mai bine realizările și așteptările firmelor în care se vor angaja, pot vedea că ceea ce li se predă în facultate le va fi util la viitorul loc de muncă.
Din această perspectivă s-a desfășurat și evenimentul OSF Open Day, găzduit de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în ziua de 26 aprilie 2017, prilej cu care echipa OSF a oferit studenților șansa de a afla cum este să lucrezi într-o echipă globală. S-a vorbit despre cultura și valorile companiei, despre domeniile în care compania exceleză și chiar inovează, s-au promovat programele de Internship și Academy, explicându-se principiile de recrutare, tendințele specifice și ce face compania pentru a motiva angajații. S-au dezvăluit cele mai recente tipuri de tehnologii care sunt îmbrățișate la OSF prin prezentări care au evidențiat tendințele recente în Omini-channel, IoT și mobile-first, prezentări conduse de profesioniști experimentați în domeniu.
În continuare, echipa OSF și-a propus să prezinte studenților spațiul de lucru, așa că i-a invitat pe cei din organizația FIRESC (organizația studenților de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor) la sediul OSF din Suceava, unde aceștia au putut vedea colectivul OSF în mediul său de desfășurare și unde au fost împărtășite experiențele de angajat și provocările asociate.
La final, organizatorii și-au exprimat speranța că și următoarele întâlniri vor rămâne la fel de atractive, interactive și utile viitorilor absolvenți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.