Activități Biroul Francez
Miercuri, 11 decembrie, ora 17.00, Biroul Francezși Centrul de Reușită Universitară (CRU) din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă cursul de limbă franceză „Le français, c’est facile!”. Copiii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani își vor continua aventura pe tărâmul limbii franceze, însoțiți de dna lector univ. dr. Mariana Șovea, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, și de dna lector de franceză Sophie Bordas; după lexicul destinat anotimpurilor, aceștia vor descoperi lexicul asociat sărbătorii Crăciunului, vor învăța un cântec nou, de iarnă, și se vor juca împreună cu prietenul lor francez, ariciul Léo.
De la ora 18.00, francofonii și francofilii suceveni sunt invitați să participe la activitatea Marché de Noël. În cadrul parteneriatului şcolar iniţiat sub egida Inspectoratului Școlar Suceava, reprezentat de inspectorul de limbi moderne, prof. dr. Constantin Tiron, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Suceava, precum și elevii din patru licee partenere, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” și Colegiul Tehnic „Petru Mușat”, coordonați de prof. dr. Aura Mihoc, prof. dr. Iuliana Domunco, pr. prof. dr. Cristian Mihoc, prof. gr.I Loredana Gașpar, prof. gr.I Mihaela Șerban, prof.gr.I Daniela Sandu și prof. gr.I Stănescu Elena, vor organiza un „Târg de Crăciun” în scop caritabil. Ei vor oferi invitaților recitaluri de colinde în limba franceză, o expoziție de obiecte confecționate manual, create în spiritul sărbătorilor de iarnă, felicitări, globuri, îngerași, ornamente din materiale reciclabile, care se pot cumpăra, precum și produse de patiserie. Banii obținuți din vânzarea acestora vor fi donați copiilor Centrului de Zi „Sfânta Vineri”, Suceava.
La activitățile menționate vor participa oaspeți francezi de la Academia din Reims și Institutul Francez din București, aflați într-o vizită de trei zile în municipiul și județul Suceava: domnul Philippot, director al Institutului Național Superior al profesoratului și educației din Reims, domnul Castel, director adjunct al Institutului, doamna Michele Madiot, responsabila Departamentului de limbi, doamna Caroline Eudier, inspector de franceză, precum și domnul Michel Monsauret, atașat pe probleme educative la Ambasada Franței, responsabilul Alianțelor franceze din Romania.
Intrarea este liberă.
Read MoreVino la TeSt Fest!
În perioada 13-15 decembrie 2019, Teatrul Studențesc Fabulinus, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Casa de Cultură a Studenților Suceava invită publicul la prima ediție a Festivalului de Teatru Studențesc TeSt Fest!
Evenimentul însumează 6 spectacole de teatru și 2 concerte, toate reprezentațiile din festival urmând să aibă loc în sala de spectacole a USV, Auditorium „Joseph Schmidt”, cu excepția spectacolului Cosmic, care se va desfășura la Planetariul USV.
Pe lângă cele mai recente producții ale trupei de teatru studențesc locale, sucevenii vor mai putea viziona spectacolele trupelor de teatru ale Caselor de Cultură a Studenților din Iași (Teatrul Ludic, fondat în 1978), Cluj-Napoca (Teatrul Imago, înființat în 1998) și București (Teatrul Podul, fondat în 1968), dar și participa la concertele ce vor încheia serile de vineri și sâmbătă, susținute de Bobo Burlăcianu sau Trupa Mici.
Născut din dorința de a facilita accesul publicului la actul cultural și de a oferi spectatorilor diversitate culturală, Festivalul de Teatru Studențesc TeSt Fest este, după cum sugerează și numele, un proiect studențesc, a cărui organizare este făcută pe bază de voluntariat, de către membrii Teatrului Studențesc Fabulinus, fondat în 2011. Coorganizatorii evenimentului sunt Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților Suceava.
Programul festivalului:
Vineri, 13 decembrie – la Auditorium „Joseph Schmidt”:
18.00 – Pisica verde – Teatrul Studențesc Fabulinus – C.C.S. Suceava
De Elise Wilk, regia Cosmin Panaite
19.30 – Bani din cer – Teatrul Studențesc Ludic – C.C.S. Iași
După Ray Cooney, regia Andrei Ciobanu
21.30 – Concert Bobo Burlăcianu
Sâmbătă, 14 decembrie – la Auditorium „Joseph Schmidt”:
18.00 – Mora – Teatrul Studențesc Imago – C.C.S. Cluj Napoca
După Matei Vișniec, regia Nicoleta Poenar
19.00 – Țîba – Teatrul Studențesc Fabulinus – C.C.S. Suceava
Foarte puțin după William Shakespeare, regia Cosmin Panaite
20.30 – Concert Trupa Mici
Duminică, 15 decembrie:
18.00 – Acțiune Houellebecq – Teatrul Studențesc Podul – C.C.S. București
După Michel Houellebecq (la Auditorium ”Joseph Schmidt”)
19.30 – Cosmic – Teatrul Studențesc Fabulinus – C.C.S. Suceava (la Planetariul USV)
Texte Light of Ink, regia Cosmin Panaite
Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile, în fiecare dintre cele 3 seri, evenimentele urmând să înceapă de la ora 18.00.
Read More
Concursului studențesc „25 de ore la USV”
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în zilele de 5 și 6 decembrie 2019, ediția cu numărul VI a concursului studențesc „25 de ore la USV” (25h@USV). Patru echipe, alcătuite din câte trei studenți, au petrecut împreună 25 de ore în Atriumul corpului E al universității, căutând soluții pentru tema concursului din acest an: aplicații în interiorul autovehiculului pentru ochelari inteligenți cu camere video încorporate. În acest scop, organizatorii au asigurat tuturor echipelor dispozitivele necesare pentru implementarea aplicațiilor. Tema concursului se încadrează în direcția de investigație științifică abordată recent de către Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, privind o „Platformă hibridă de comunicații prin lumină vizibilă și realitate augmentată pentru dezvoltarea de sisteme inteligente de asistență și siguranță activă a autovehiculelor” (21PCCDI/2018).
Proiectele echipelor Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au fost evaluate în dimineața zilei de 6 decembrie de către un juriu condus de către prof. univ. dr. Dorin-Mircea Popovici, din partea Universității „Ovidius” din Constanța (Laboratorul de Cercetare în Realitate Virtuală și Augmentată), și alcătuit din Alexandru Nistor, reprezentant al companiei Assist Software, și prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu, din partea universității noastre. În vederea realizării temei propuse de către organizatori, echipele de studenți au imaginat și implementat o varietate de idei, de la aplicații software, folosind algoritmi sofisticați de detecție automată a pietonilor și a semnelor de circulație, la prototipuri electronice complexe, integrând diverși senzori pentru realizarea de noi modele de ochelari inteligenți pentru șoferi. Rezultatele concursului au fost: locul I – echipa alcătuită din studenții Denis-Lucian Copilu, Cătălin Novac și Robert Iacob, locul II – Vlad-Aurelian Muscalu, Claudiu Filip, Florin-George Crîșmariu, locul III – Ilie Alberto Cîrdei, Daniel Polocoșer și Flavius Pintilei, mențiune – Petru-Alexandru Ștefănucă, Andreea Popovici și Adrian-Ovidiu Bardan.
Prin tematica sa, concursul 25h@USV încurajează creativitatea studenților în procesul dezvoltării de tehnologii de vârf în domeniul interacțiunii cu sistemele informatice. Concursul duce mai departe tradiția începută în anul 2014, aceea de a forța limitele creativității tehnice studențești prin propunerea de teme relevante pentru direcțiile date de tehnologiile IT de ultimă oră în industria de profil. Din partea organizatorilor, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur și prof. univ. dr. ing. Radu-Daniel Vatavu consideră acest eveniment ca unul important în contextul actual al specificului competițiilor studențești naționale și internaționale, atât prin tehnologia inovativă adresată în fiecare an, cât și prin modalitatea specifică de implementare a acestuia. Sponsorii concursului din acest an au fost Assist Software, OSF Global Services și Global Design.
Read More
Ziua profesorului de franceză
Joi, 28 noiembrie 2019, se va celebra pentru prima dată Ziua profesorului de franceză, în România și în țările din Europa centrală și orientală.
Valorizarea meseriei de profesor de limba franceză, consolidarea legăturii și solidarității, dar și promovarea culturii francofone sunt obiectivele acestei aniversări. Mai multe activități vor fi coorganizate în România de Ministerul Educației și Cercetării, Federația Internațională a Profesorilor de Franceză (FIPF), Asociația Română a Profesorilor de Franceză (ARPF), Institutul Francez din România, Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) prin Biroul său regional pentru țările Europei Centrale și de Est (BRECO). Tema din acest an este „Innovation et créativité” („Inovare și creativitate”).
Inițiativa organizării Zilei profesorului de franceză aparține președintelui Franței, Emmanuel Macron, iar statistica impune această atitudine față de promotorii limbii franceze și ai culturilor și civilizațiilor francofone :
– cu 300 de milioane de vorbitori, franceza este a cincea cea mai vorbită limbă din lume, după chineză, engleză, spaniolă și arabă ;
– franceza este limbă de predare pentru un număr de peste 80 de milioane de oameni din 36 de țări și teritorii ;
– franceza este limba străină învățată de peste 50 de milioane de oameni ;
– peste 6000 de profesori din România și aproape 1,1 milioane de studenți sunt atașați de această limbă.
Cu prilejul primei ediții a Zilei internaționale a profesorului de franceză, echipa de coordonare a Biroului Francez din Suceava felicită și mulțumește tuturor cadrelor didactice implicate în dezvoltarea învățământului în limba franceză prin intermediul proiectelor destinate comunității sucevene : „Les après-midi francophones” („După-amiezile francofone”), „Le français dans la communauté” („Franceza în comunitate”) și „Le français, c’est facile !” („Franceza, e usor să o înveți !”).
Activități la Biroul Francez
Miercuri, 27 noiembrie, ora 17:00, la Biroul Francez, are loc cursul „Le français, c’est facile !”. Dna lector univ. dr. Mariana Șovea și dra prof. Sophie Bordas vor aborda o tematică nouă: clasa, obiectele clasei. Nu vor lipsi cântecul, jocul, desenul sau Leo și prietenii săi.
Începând cu ora 18:00, Liceele Tehnologice „Iorgu Vârnav Liteanu”, Liteni, și „Mihai Eminescu”, Dumbrăveni, propun activitatea „Fêtons 110 ans de la naissance d’Eugène Ionesco!”, coordonată de prof. Briana Belciug și de prof. Alexandra Sîrghi.
Aceasta vine în ajutorul elevilor, pentru a le face cunoscută personalitatea marelui dramaturg român de expresie franceză, Eugen Ionescu. Ei vor face cunoștință cu valorile culturale promovate de autor, valori câștigate din cele două spații care au dus la formarea personalității, dar și a scriitorului Eugen Ionescu, și care au funcționat ca o punte între cele două culturi: franceză și română. Această activitate oferă totodată o deschidere spre cultura românească, dar și spre cea franceză, conștientizând relațiile culturale, sociale, economice dintre Franța și România de-a lungul timpului.
Din program menţionăm prezentări bilingve ale autorului român de expresie franceză, dramatizări, expoziţie de carte, precum şi un atelier de traduceri.
Intrarea este liberă.
Workshop cu profesori din China
În data de 25 noiembrie 2019, începând cu ora 11, la Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava, Corp C, sala 407, se va desfășura Workshop-ul cu tema: Intelligent Data Analysis and Applications.
Invitați sunt: Guojun Wang, Profesor, Pearl River Scholarship Distinguished Professor, Director of Institute of Computer Networks, Vice Dean of School of Computer Science, Guangzhou University, Guangzhou, Guangdong Province, R.P. China si Xiaofei Xing, Conferentiar, School of Computer Science, Guangzhou University, R.P. China.
Vizita celor doi profesori are loc în cadrul proiectului de mobilități Romania-China, 10BM, cu titlu: Tehnici Inteligente pentru Aplicații Medicale utilizând Rețele de Senzori, director de proiect fiind Oana Geman, Conferențiar la Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană.
Read More
Conferința de lansare a proiectului „DECIDE – Dezvoltare prin educație antreprenorială și cercetare inovativă doctorală și postdoctorală”
Vă invităm să luați parte la conferința de lansare a proiectului „DECIDE – Dezvoltare prin educație antreprenorială și cercetare inovativă doctorală și postdoctorală”, ce va avea loc marți, 26.11.2019, începând cu ora 09.00, în Sala Senatului din Corpul A al Universității.
Proiectul DECIDE vizează creșterea angajabilității absolvenților de învățământ superior (doctoranzi și cercetători post-doctorat), în special în sectoarele economice cu potențial competitiv și în domeniile de specializare inteligentă.
Acest proiect este implementat în parteneriat cu Institutul de Economie Națională al Academiei Române și cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț. Valoarea totală a contractului este de 6.147.760,77 lei.
Read MoreFacultatea de Silvicultură din Suceava își manifestă dezacordul cu privire la criteriile de selecție aplicate de Regia Naționala a Pădurilor în recrutarea inginerilor silvici stagiari
În data de 14 noiembrie 2019, Regia Națională a Pădurilor a organizat o selecție a candidaților în vederea ocupării posturilor de inginer silvic stagiar. Concursul de selecție nu s-a limitat la verificarea competențelor cerute de postul respectiv, ci a introdus drept criterii de notare vechimea școlii silvice și cifra de școlarizare a unității de învățământ pe care a absolvit-o candidatul.
Față de această situație, înțelegem să amintim Regiei Naționale a Pădurilor că articolul 29, al. (3) din Codul Muncii prevede că informațiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care solicită angajarea, cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor, nu pot avea un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum și aptitudinile profesionale. Considerăm că vechimea instituției de învățământ absolvite și cifra de școlarizare nu pot constitui criterii de evaluare a aptitudinilor profesionale. Prezența acestor criterii în formula de calcul a punctajului final obținut de către candidat reprezintă, în mod evident, o manifestare de discriminare în sensul Ordonanței de Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Facultatea de Silvicultură Suceava consideră că studenții pe care îi pregătește pot face față cu succes oricărui concurs transparent și nediscriminatoriu, organizat în condițiile legii. Examenul de licență al specializării Silvicultură se desfășoară pe baza unei proceduri transparente care are la bază o testare teoretică obiectivă, ce conține un set complex de întrebări, definiții și aplicații, format care poate constitui oricând un model de testare replicabil la nivel național.
Dacă Regia Națională a Pădurilor, unul dintre principalii angajatori ai absolvenților specializării Silvicultură, dorește o apreciere unitară a competențelor viitorilor ingineri stagiari, acest lucru se poate implementa sub forma unui examen de atestat național, organizat de comun acord cu angajatorii din domeniu și cu toate unitățile de învățământ care pregătesc ingineri silvici. Ne exprimăm convingerea că Procedura de recrutare a RNP Romsilva va fi modificată în sensul eliminării acestei regretabile discriminări și ne manifestăm deschiderea față de orice propunere de cooperare vizând verificarea unitară la nivel național a aptitudinilor profesionale ale absolvenților ingineri silvici.
Read MoreNoi activități la Biroul Francez
Miercuri, 23.10.2019, ora 17:00, Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară (CRU) al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă activitățile destinate învățării limbii franceze, sub genericul „Le français, c’est facile!”. Copiii, îndrumați de dna conf. univ. dr. Olga Gancevici, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și de Sophie Bordas, noul lector de limba franceză pentru anul universitar 2019-2020, vor descoperi lexicul familiei, cu ajutorul unor activități variate și interesante. Imagine, culoare, joc, cântec, comunicare sunt câteva cuvinte-cheie care caracterizează relația profesor-elev într-un spațiu generos, organizat după nevoi didactice.
Începând cu ora 18.00, iubitorii de film francez pot viziona Les petits mouchoirs, o comedie dramatică din 2010. Max, un bogat proprietar al unui restaurant-hotel, și soția sa, Vero, își invită în fiecare an prietenii la casa lor din Cap Ferret pentru a sărbători ziua de naștere a lui Antoine și începutul sărbătorilor. Însă anul acesta, înainte de a pleca din Paris, Ludo este victima unui accident rutier grav și se află între viață și moarte, în urma unei seri de beție. În ciuda acestui eveniment, grupul de prieteni decide să plece în vacanță. Relațiile, convingerile și sentimentul lor de vinovăție vor fi puternic testate.
Sucevenii doritori să asiste la o astfel de activitate sunt invitați la Biroul Francez.
Menționăm că Biroul Francez și Centrul de Reușită Universitară sunt parteneri în realizarea proiectului destinat comunității locale „Francofonia în comunitate”, proiect unic în România, care se desfășoară cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei.
Intrarea este liberă.
Read More