Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) își consolidează, și în anul universitar 2026–2027, parteneriatul cu Programul Fulbright, prin prezența unui nou bursier ETA (English Teaching Assistant). Continuitatea acestui program la USV, începând cu anul 2011, reconfirmă caracterul constant al colaborării dintre universitate și Comisia Fulbright Româno-Americană și reflectă preocuparea instituției pentru internaționalizarea procesului educațional, dezvoltarea competențelor lingvistice și interculturale și crearea unor oportunități de conectare a studenților și cadrelor didactice la spațiul academic internațional.
Astfel, pe parcursul anului universitar în curs, Katherine (Katie) Grace Sturniolo desfășoară activități academice în cadrul seminarelor de la disciplinele de americanistică prevăzute în planul de învățământ al studenților de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării. În paralel, Katie se va implica și într-o serie de activități educaționale, la nivel de universitate, care să vină în sprijinul dezvoltării competențelor de comunicare în limba engleză și al interacțiunii interculturale.



