În perioada 29 septembrie – 2 octombrie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat trei activități de tutorat și un eveniment de consiliere de tip „La un ceai cu specialiștii”, la care au participat, în total, peste 185 de persoane din rândul studenților cu și fără dizabilități, cadrelor didactice, personalului didactic auxiliar și personalului de cercetare din cadrul celor cinci facultăți implicate în proiect: Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor; Facultatea de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică; Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării; Facultatea de Medicină și Științe Biologice și Facultatea de Silvicultură
Activitățile de tutorat au fost susținute de cadre didactice cu experiență de predare în domeniul incluziunii din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (conf. univ. dr. Maria-Doina Schipor, Lector univ. dr. Diana Duca, Lector univ. dr. Alina Ionescu-Corbu), iar invitatul special al evenimentului „La un ceai cu specialiștii” a fost domnul Florian-Valeriu Sălăjeanu, președinte al Asociației ASSOC Baia Mare.
Temele abordate au vizat incluziunea educațională, sprijinul acordat studenților cu dizabilități, rolul comunității academice în facilitarea participării la viața universitară, precum și modalități concrete prin care cadrele didactice, colegii și structurile instituționale pot contribui la crearea unui mediu universitar mai accesibil și mai prietenos pentru toți studenții.
Evenimentele au fost realizate în cadrul proiectului „Dizabilitatea nu este un impediment! Educație pentru toți la USV (DIZAB-USV)”, cod CNFIS-FDI-2026-F-1173. Scopul proiectului constă în susținerea participării și accesului elevilor și studenților cu dizabilități la procesul educațional din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Acesta urmează a fi atins prin activități destinate elevilor și studenților cu dizabilități, precum și altor elevi și studenți, cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal de cercetare care participă la procesul didactic.
Totodată, în cadrul proiectului vor fi organizate și alte activități de tip „La un ceai cu specialiștii”, workshopuri și târgul locurilor de practică/voluntariat/internship, cu participarea unor specialiști din domeniul incluziunii, al educației și al sprijinului acordat persoanelor cu dizabilități.
Informații suplimentare despre proiect: https://acces.usv.ro acces@usm.ro




















