În lunile noiembrie și decembrie, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a derulat un stagiu de formare pentru profesorii din învățământul primar și preșcolar, având ca temă promovarea rezilienței în școală.
Stagiul face parte dintr-o etapă de pilotare a unui curriculum de formare profesională prin studii de masterat pentru profesori, elaborat în cadrul unui proiect european de cooperare strategică în domeniul educației universitare: ENRETE – Enhancing Resilience through Teacher Education. Proiectul este coordonat de Universitatea din Malta și se derulează prin cooperarea a șase universități europene: Universitatea Creta, Universitatea de Medicină Rijeka, Croația, Universitatea Lisabona, Universitatea Pavia din Italia și Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, fiind finanțat prin programul european ERASMUS+.
Fondat sub grantul ERASMUS+, proiectul ENRETE („Creșterea rezilienței prin formarea profesorilor”) își propune formarea profesorilor pentru întâmpinarea nevoilor emoționale ale elevilor și dezvoltarea rezilienței la aceștia. Proiectul dorește să creeze un masterat european în reziliență, prin care să propună instruirea cadrelor didactice în a promova reziliența la copii și tineri în școli, precum și în alte situații de viață.
Reziliența reprezintă capacitatea umană de a face față adversității, cu succes, într-un mod adaptat și sănătos, și se poate învăța într-un context formal, dirijat de către cadre didactice cu pregătire specifică. Scopul general al proiectului urmărește crearea unor medii de învățare care să promoveze reziliența și creșterea personală a elevilor marginalizați, oferindu-le acestora instrumentele, resursele și contextele de studiu care le facilitează atât învățarea școlară și academică, cât și cea socială și emoțională, având drept consecință includerea lor în viața socială, ca cetățeni activi.
Proiectul vizează elaborarea a nouă module ce urmăresc dezvoltarea competenței educatorilor de a răspunde și de a se adresa nevoilor de învățare, sociale și emoționale ale elevilor aflați într-o situație de risc în ce privește dezvoltarea și educația.
După stadiul de pilotare vor urma activități de revizuire a curriculumului, iar în luna mai, la Suceava, se va organiza un amplu eveniment de multiplicare a informațiilor dezvoltate în cadrul proiectului.