În weekendul 29-30 septembrie, copiii și adulții din întreaga țară sunt invitați să descopere lumea extraordinară a științei prin sute de activități destinate minților curioase de toate vârstele, într-un eveniment din seria Nopții Cercetătorilor Europeni. Evenimentul, desfășurat sub tema „ReCoNnect – Research for Health”, aduce zona de cercetare de excelență din România în fața publicului larg și se concentrează pe modul în care știința poate contribui la creșterea bunăstarii comunităților prin dezvoltarea de soluții pentru pentru sănătatea oamenilor și a mediului înconjurător.
Organizatorii din toată țara au pregătit zone de jocuri, concursuri cu premii, experimente, dezbateri sau conferințe pe teme de interes în cercetare. Cele mai mari institute de cercetare și unele dintre cele mai importante instituții de învățământ superior din România și-au unit eforturile pentru a oferi o experiență spectaculoasă publicului.
La Suceava, evenimentul este organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare”, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava și Societatea Științifică Cygnus, și se va desfășura pe data de 29 septembrie, între orele 16:00 – 22:00, pe platoul din fața universității, și pe data de 30 septembrie, la Solca, Siret și Târgu Neamț.
Reamintim faptul că, la ediția de anul trecut, pe lângă cele 11 facultăți ale universității sucevene, Observatorul USV, Casa de Cultură a Studenților USV și Radio USV, au participat și echipe de elevi de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, Liceul Tehnologic „Tomșa Vodă” Solca, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, Liceul Tehnologic „Vasile Gherasim” Marginea, Liceul „Vasile Conta” Târgu Neamț, Școala Gimnazială „Ion Creangă” din Suceava și alte instituții de învățământ din județele Suceava și Neamț.
Ediția din acest an este organizată de un consorțiu din care fac parte Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Institutul de Științe Spațiale, Institutul de Fizică Atomică, Universitatea din București, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
La nivel național, evenimentul va fi organizat după cum urmează:
29 septembrie:
- Baia Mare, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” și Muzeul de Științe Astronomice
- Bistrița, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița și extensia Bistrița a Universității de Medicina, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” Târgu Mureș
- Brăila, Facultatea de Inginerie și Agronomie
- București, Parcul Liniei, Muzeul Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Muzeul Geologic Național
- Buzău, EUROCAMPUS
- Carei, Castelul Károlyi
- Galați, Campusul Științei
- Pitești, Centrul Regional de Cercetare Dezvoltare pentru Materiale, Procese și Produse Inovative
- Râmnicu Vâlcea, River Plaza Mall
- Geoparcul Aspirant UNESCO Carpaterra, Rupea, Cetatea Rupea
- Suceava, platoul din fața Universității Suceava
30 septembrie:
- Geoparcul Internațional UNESCO Ținutul Buzăului, Berca, Târgul comunal Berca
- Cluj Napoca, Casino Centrul de Cultură Urbană din Parcul Central
- Solca, platoul din fața Colegiului Tehnologic „Tomșa Vodă”
- Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, comuna Sântămăria Orlea, Centrul comunitar Sânpetru
- Geoparcul Aspirant UNESCO Oltenia de sub Munte, Horezu, Liceul „Constantin Brâncoveanu”
- Măgurele, Piața Centrală
- Siret, platoul Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă”
- Târgu Neamț, Amfiteatrul de la Cetatea Neamț
- Timișoara, Observatorul Seismologic Timișoara
Multe dintre evenimentele din cele 20 de locații vor fi transmise și online, pe Facebook și Youtube (canalul Comunitatea Educație pentru Știință).