În perioada 27-29 iulie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat o serie de activități în cadrul proiectului transfrontalier LIFE-Apa dătătoare de viață, o cale către accesul pe termen lung la sănătate, acronim LIFE, cod ROUA00343, programul Interreg NEXT VI-A România-Ucraina 2021-2027.
Obiectivul general al proiectului LIFE este de a îmbunătăți accesul la serviciile medicale și terapeutice bazate pe apele minerale, sărate și termale pentru persoanele care locuiesc în regiunile de frontieră, inclusiv grupurile vulnerabile afectate de războiul din Ucraina. Proiectul își propune să faciliteze cooperarea durabilă între instituțiile medicale și centrele de tratament din regiunile de frontieră ale Ucrainei și României.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava participă la acest proiect în calitate de partener, alături de Consiliul Județean Satu Mare și Asociația Internațională a Instituțiilor de Dezvoltare Regională IARDI din Ucraina, aceasta din urmă fiind și coordonatorul proiectului. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, 5 aprilie 2025 – 4 octombrie 2026, bugetul total al proiectului fiind de 386.922,84 € din care, 348.230,55 € sunt alocați de Uniunea Europeană.
Astfel, în perioada 27-28 iulie a.c., a fost organizată, la Vatra Dornei, o masă rotundă la care au participat echipele de implementare ale celor trei parteneri, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Consiliul Județean Satu Mare și Asociația IARDI din Ucraina, împreună cu experții selectați în cadrul proiectului.
În cadrul întâlnirii, au avut loc discuții tematice cu privire la stadiul elaborării catalogului și studiului privind apele termale, minerale și saline din cele trei regiuni. Un alt subiect dezbătut a fost cel legat de parteneriatele viitoare dintre instituțiile medicale de tratament și instituțiile de dezvoltare regională la nivel local și transfrontalier. Au avut loc prezentări ale experților și părților interesate, din România și Ucraina, cu privire la beneficiile terapeutice ale apelor minerale, sărate și termale utilizate în tratamentul balneofiziologic. Delegația Ucrainei a participat la acest eveniment cu experți de prestigiu și reprezentanți din regiunea Transcarpatia și cu membrii echipei de implementare: Marianna GOTRA – expert în turism, directorul Departamentului de Turism și Stațiuni al Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Kateryna Skubenych, directorul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare, Universitatea Națională Uzhhorod, Mykhailo Slyvka, profesor la Universitatea Națională Uzhhorod, Victor Symkanynets, primarul orașului Irshava, Nataliya NOSA – IARDI, Vadym PYLYPENKO – IARDI și Nataliya SHTYBEL – IARDI.
Totodată, în cadrul întâlnirii, au fost analizate cele două platforme, HEALTH și LIFE, care se află la un nivel avansat de elaborare și care vor oferi publicului larg informații cu privire la centrele medicale și turistice din cele trei regiuni, Satu Mare, Suceava și Transcarpatia, care oferă servicii medicale și terapeutice bazate pe apele minerale, sărate și termale.
Vizita de investigare s-a desfășurat în regiunea Vatra Dornei și a avut ca scop principal continuarea identificării centrelor de tratament cu ape minerale și sărate precum și a izvoarelor cu apă minerală utilizate pentru tratament. Experții de specialitate din România și Ucraina, împreună cu reprezentanți ai comunităților locale din zonă, au efectuat vizite la bazele de tratament din Vatra Dornei și împrejurimi.
Astfel, a fost vizitată comuna Panaci, renumită pentru bogăția apelor sale minerale terapeutice, unde există 17 izvoare naturale amenajate, parte a circuitului ecoturistic din Țara Dornelor, care sunt recomandate pentru tratarea afecțiunilor tubului digestiv, ale aparatului locomotor și ale sistemului nervos. A fost vizitată și baza de tratament a Complexului Hotelier Bradul-Călimani din Vatra Dornei, unică în județul Suceava. Complexul Hotelier Bradul-Călimani reprezintă o unitate balneară modernizată, concepută atât pentru recuperare medicală, cât și pentru relaxare. O altă comuna vizitată de membrii delegației proiectului LIFE a fost comuna Poiana Stampei, renumită pentru resursele sale naturale terapeutice: izvoare cu ape minerale și nămolul de turbă. Apele din această zonă sunt carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene și feruginoase și pot fi folosite pentru tratarea bolilor digestive și cardiovasculare. Toate aceste informații vor fi centralizate de către experți și diseminate către populație prin intermediul celor două platforme ale proiectului, HEALTH și LIFE.
Potrivit coordonatorului proiectului din partea universității sucevene, conferențiar dr. ing. Pavel ATĂNĂSOAE, identificarea corectă și utilizarea apelor minerale, termale și sărate reprezintă pilonul de bază al balneoterapiei moderne. De aceea, sunt necesare eforturi comune din partea tuturor instituțiilor din zona transfrontalieră pentru a crește impactul proiectului, dar și cooperarea dintre instituțiile medicale, turistice și de transport.
Date de contact pentru informații suplimentare: conferențiar universitar dr. ing. Pavel ATĂNĂSOAE, pavel.atanasoae@usm.ro, +40230 52 29 78/630.
Suceava, 2026
END
Programul Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027 este finanțat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de statele participante în program.
Acest material a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui material intră în responsabilitatea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027.






