Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează, în perioada 15 iunie – 18 decembrie a.c., proiectul „Dizabilitatea nu este un impediment! Educație pentru toți la USV” – DIZAB-USV. Acest proiect este unul dintre cele opt proiecte câștigate de USV la competiția din acest an, organizată prin Fondul de Dezvoltare Instituțională – Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior CNFIS-FDI-2026, Domeniul 8: Susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional. Valoarea totală a proiectului este de 228.031,20 lei, din care 199.915,20 lei reprezintă finanțare solicitată de la Ministerul Educației și Cercetării, iar 28.116 lei reprezintă cofinanțare USV.
Începând cu luna iulie, au fost demarate activitățile de organizare și management ale proiectului, prin stabilirea calendarului operațional, pregătirea etapelor de implementare, contactarea potențialilor beneficiari și constituirea cadrului de colaborare cu facultățile implicate. Activitățile proiectului vizează elevi și studenți cu dizabilități, dar și alți elevi, studenți, cadre didactice, personal didactic auxiliar și personal de cercetare, în vederea consolidării unei culturi instituționale bazate pe acces, participare și sprijin educațional.
Prin DIZAB-USV, universitatea își propune să contribuie la creșterea vizibilității ofertei educaționale, actualizarea structurii de sprijin ACCES USV, organizarea de programe de tutorat și consiliere, desfășurarea unor workshop-uri de conștientizare și organizarea unui târg al locurilor de practică, internship și voluntariat. De asemenea, proiectul include realizarea de materiale de promovare adaptate și distribuirea unor ghiozdane educaționale pentru elevi și studenți cu dizabilități.
Incluziunea presupune, pe lângă acces fizic și adaptări specifice, dezvoltarea unui mediu universitar în care fiecare student să se poată simți valorizat și sprijinit pentru a-și atinge potențialul. Prin intermediul acestui proiect, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își reafirmă rolul de universitate implicată cu responsabilitate în promovarea unei atitudini deschise față de diversitate și participare educațională pentru toți studenții.
Pentru informații suplimentare despre proiect: acces@usm.ro .



