Secțiunea: Administrație Publică și Comunicare Instituțională
Invitat special
Domnul Florin Sinescu,
Șef serviciu Instituția Prefectului – Județul Suceava
3 iunie 2019, ora 1600, Corp A, Etaj 2, Sala 206
Tema: Rolul mass-media în modernizarea administrației publice
După primele întâlniri organizate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava de Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării (FLSC) în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară, la care au fost invitați doamna Mirela-Elena Adomnicăi, prefectul județului Suceava, domnul comisar șef de poliție Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, și domnul dr. ing. Cezar Grozavu, directorul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră Suceava, seria Dezbaterilor academice în domeniul comunicării și relațiilor publice din sistemul public administrativ, sectorul antreprenorial și mass-media continuă cu tema Rolul mass-media în modernizarea administrației publice, prezentată de domnul Florin Sinescu, Șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului – județul Suceava.
Prin această întâlnire, studenții de la specializarea Comunicare şi relaţii publice vor avea posibilitatea de a corela cunoștințele dobândite la orele de curs cu informații concrete ce vor viza aspecte comparative între administrația publică din perioada regimului centralizat și cea actuală, în diferitele stadii de reformă și modernizare parcurse până în prezent, precum și modul în care s-a construit imaginea publică a instituțiilor statului în cadrul unui parteneriat sustenabil cu mass-media.
Evenimentul va avea loc la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în data de 3 iunie 2019, ora 1600, corpul A, etajul II, sala 206.