În perioada 16-18 mai 2019, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost gazda celei de-a patra ediții a Conferinței Științifice Internaționale Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law (Dimensiuni etice și sociale în Administrație publică și Drept), organizată de Facultatea de Drept si Științe Administrative. Acest eveniment este asociat Conferinței organizate de LUMEN Research Center in Social and Humanistic Sciences & LUMEN Conference Center, Iași, România, în parteneriat cu Conferința organizată de Universitatea de Stat „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, Ucraina și tradiționala susținere a Municipiului şi Consiliului Local Suceava.
Astfel, pe data de 16 mai, s-au desfășurat lucrările Conferinței ucrainene, în cadrul cărora participanții au dezbătut subiecte legate de drepturile omului, tematică aflată în centrul preocupărilor științifice ale colegilor din țara vecină. În paralel, invitați de anvergura din ambele entități au susținut comunicări legate de dreptul muncii si drept european.
În campusul USV, lucrările Conferinței Facultății de Drept si Știinte Administrative au început în data de 17 mai, pe mai multe sesiuni si work-shop-uri. Astfel, am avut paneluri variate: Drept privat, Provocări în fața legislației muncii, Protecția și promovarea drepturilor omului, Drept public și Administrație publică.
În colaborare cu Direcția Generală Anticorupție, a avut loc un concurs de eseuri – The integrity of the national value of the Romanian culture, competiție ce s-a finalizat cu premii oferite de DGA, dar si cu o surpriză din partea FDSA, care a oferit oportunitatea primilor cinci calificați să interacționeze cu funcționarii instituțiilor europene și mondiale din Haga.
Facultatea de Drept si Știinte Administrative din Suceava a avut onoarea ca în cadrul acestei Conferințe să aibă printre invitați personalități marcante ale lumii academice din domeniul dreptului din România, printre care: prof. univ. dr. OVIDIU PREDESCU, consilier al Procurorului General al României, vicepreședinte al Uniunii Juriștilor din România, cercetător ştiinţific de onoare al Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române și director al publicațiilor „Dreptul”; prof. univ. dr., Doctor Honoris Causa ALEXANDRU ŢICLEA, de la Universitatea Ecologică din București, considerat părintele dreptului muncii în România; prof. univ. dr. DANIEL MIHAIL ŞANDRU, de la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” București, coordonator al Centrului de Studii European din Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu” – Academia Română; conf. univ. dr. CONSTANȚA MĂTUȘESCU, decan al Facultății de Drept si Științe Administrative de la Universitatea „Valahia” din Târgovişte și prof. univ. dr. Barry L. JACKSON, Universitatea Bloomsburg din Pennsylvania, SUA.
Manifestarea s-a bucurat de un real succes în rândul audienței și al participanților, care au apreciat atât dezbaterile și implicarea studenților, cât și atmosfera campusului USV.