Conferința Internațională Discurs critic și variație lingvistică, ajunsă la ediția a IV-a, propune doctoranzilor și tuturor celor interesați o tematică generoasă, integratoare, sub titlul De la frază la text: lingvistică și literatură.
Analiza textuală vizează explicarea proceselor şi funcţiilor pe care elementele lingvistice le cunosc în cadrul textelor orale sau scrise. O astfel de analiză are o tradiţie îndelungată prin lucrările de retorică ale Antichităţii, Quintilian distingîndu-se în mod deosebit prin formularea unui chestionar metodic în legătură cu discursul, prin care se urmăreşte determinarea dinamicii aspectelor relevante ce caracterizează funcţionarea discursului. De la retorică, stilistica a preluat identificarea, descrierea şi clasificarea figurilor, pentru a inventaria efectele produse prin schimbările de sens. Cu toate acestea, primele încercări de analiză textuală au apărut în cadrul semanticii structurale, dezvoltate prin teoriile lui Ferdinand de Saussure, dar care au orientat studiul spre domeniul vorbirii, unde sensul este realizat în mod efectiv. De aceea, analiza textuală se relevă a fi mai extinsă decît analiza discursului, cu care totuşi nu se confundă, deşi îi este apropiată sub multe aspecte.
Pe de altă parte, analiza conţinutului unui text urmăreşte prezentarea organizării lui în vederea caracterizării unei opere literare şi a elementelor principale de conţinut. În acest mod, se descoperă sensul implicit al textului, aflat dincolo de sensul aparent, prin interpretarea unor elemente care însoţesc textul (circumstanţele de producere, scopul general) şi prin concentrarea asupra trăsăturilor textului, ce par a fi independente de controlul conştient al emiţătorului.
Specificul analizei textuale ţine de obiectivul dat prin lucrările lui G. Guillaume de a înţelege gîndirea. Pornind de la descrierea sensului produs de mijloacele lingvistice şi paralingvistice, această analiză vizează o înţelegere a producerii sensului, iar acest demers, dezvoltat mai ales de lucrările ce sînt conduse de perspectiva praxematică, s-a finalizat într-o metodologie care pune în valoare analiza dinamică a funcţiilor textuale. În acest caz, examenul mărcilor enunţării începe cu sesizarea reprezentărilor de spaţiu şi de timp ale persoanei. Studiul vocabularului (cîmpuri lexicale, reţele semantice, izotopii, termeni cheie şi stereotipii discursive) oferă imaginea clasificărilor referenţiale, iar analiza trăsăturilor dialogice, a intertextualităţii, a situaţiei de comunicare şi a condiţiei sensului determină producerea sensului în context. De aceea, producerea sensului este înţeleasă pornind de la semnificaţia şi de la actualizarea discursivă a mijloacelor limbii sau de la paraverbal.
Deşi nu există o legătură conceptuală şi metodologică între analiza textuală şi analiza tematică, aceasta din urmă ar putea fi considerată o specie a celeilalte, fiindcă se aplică unui anumit tip de texte, cele mitologice, folclorice şi literare. Analiza tematică este pusă uneori în legătură cu ideea veche despre temă ca factor unificator al unei opere, încît obiectul ei este constituit totdeauna din unităţi de conţinut ale textului.
Aceste direcții sugerate de noi, dar și altele, afine cu problematica propusă, pot constitui teme ale lucrărilor conferinței, organizate în cadrul Școlii doctorale socio-umane, domeniul Filologie, de la Universitatea „Ştefan cel Mare“ din Suceava. Participanții sînt invitați să supună dezbaterii rezultatele obţinute în cercetarea proprie, prin reunirea şi confruntarea opiniilor generate de diverse şcoli lingvistice şi literare (analiza discursului, lingvistică, istoria limbii, stilistică, teorie şi critică literară, metode de interpretare, traductologie etc.).
Temele conferinţei pot fi încadrate într-una din cele trei secţiuni:
1) Noi evaluări ale textului literar
2) Analize discursive şi textuale
3) Abordări interdisciplinare ale discursurilor.
Limbile de comunicare: română, franceză, engleză, spaniolă, italiană, germană.
