Colocviul Internaţional de  Ştiinţe ale Limbajului „Eugeniu Coşeriu” (CISL) va avea loc la Universitatea  „Ştefan cel Mare” Suceava, în perioada 16-18 octombrie 2015. Organizată în  colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, din Chişinău şi Universitatea  Naţională „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, a XIII-a ediţie a acestei manifestări  academice din domeniul ştiinţelor limbajului cuprinde secţiunile Normă/Norme, Semiotică şi comunicare, Discurs  literar/Discurs critic, Traducerea –  limbă universală şi Didactica  limbilor şi literaturilor, precum şi masa rotundă „Discursul identitar şi planetarizarea”. Organizarea CISL este  patronată de membri ai corpului universitar sucevean, sub coordonarea prof. univ.  dr. Dr.h.c. Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ. dr. Rodica Nagy şi prof. univ. dr.  Elena-Brândușa Steiciuc. Comitetul onorific al colocviului este format din trei  academicieni – Anatol Ciobanu (Universitatea de Stat, Chişinău, Republica  Moldova), Gheorghe Chiru şi Marius Sala (Academia Română, București), şi patru  profesori universitari: prof. univ. dr. Anna Bondarenco (Universitatea de Stat,  Chişinău), prof. univ. dr. Ion-Horia Bîrleanu, prof. univ. dr. Gheorghe  Moldoveanu şi prof. univ. dr. Ioan Oprea (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava).
      Comitetul ştiinţific reuneşte nu  mai puţin de 41 de profesori universitari, conferenţiari şi lectori de la  Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Naţională „Yurii  Fedkovici” Cernăuţi, Universitatea de Stat şi Universitatea Liberă  Internațională din Moldova Chişinău, Universitatea „Alecu Russo” Bălţi,  Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Universitatea de Vest Timișoara,  Universitatea „Petru Maior” Târgu – Mureș, Universitatea „Dunărea de Jos”  Galaţi, Universitatea „Transilvania” Braşov. Limbile de comunicare sunt româna,  franceza, engleza, spaniola, italiana, germana, ucraineana.
      Profesorul Sanda-Maria Ardeleanu  a remarcat numărul mare de tineri cercetători, doctoranzi în domeniul  științelor limbajului, care prezintă comunicări științifice în cadrul  secțiunilor colocviului, apreciind că, de la o ediție la alta, CISL  „întinerește” și numărul tinerilor devine preponderent. Universitarul sucevean  a mai precizat că un segment special al manifestării este rezervat evocării marelui  lingvist Eugen Coşeriu care, în urmă cu 20 de ani, a inaugurat la Suceava  Colocviul Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului şi a acceptat ca manifestarea  să-i poarte numele. Savantul a revenit la Suceava la ediţia a VI-a a CISL, în  2001, Anul european al limbilor vorbite.
      Eugeniu Coşeriu s-a născut în  anul 1921, în comuna Mihăileni, judeţul interbelic Bălţi, România, azi în  Republica Moldova. A absolvit liceul „Ion Creangă” din oraşul Bălţi, apoi şi-a  continuat studiile în filologie la universităţile din Iaşi şi Roma, după care a  studiat filosofie la Universitatea din Milano. Între 1950 şi 1963 a predat la  Universitatea din Montevideo (Uruguay) şi, ca profesor-invitat, la Universitatea  din Bonn (1961-1963). Din 1963 şi până la sfârşitul vieţii, în septembrie 2002,  a fost profesor în Germania, la Tübingen. 
      Fondatorul primei şcoli  lingvistice din America de Sud şi al Şcolii lingvistice de la Tübingen, părinte  a ceea ce azi se numeşte lingvistica integrală, Eugeniu Coşeriu s-a impus la  nivel mondial în elita lingvisticii moderne devenind unul dintre cei mai  importanţi lingvişti ai secolului XX. A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50  de universităţi din întreaga lume, membru al mai multor academii, între care  menționăm Academia Regală a Spaniei, Academia de Limbă din Chile, Academia  Regală a Norvegiei, Academia de Ştiinţe din Milano, Academia Bavareză din  München, Academia Europeană din Londra (European Academy of Sciences), Academia  de Ştiinţe din Heidelberg, Academia Româno-Americană etc. A publicat zeci de  volume şi sute de studii, traduse în foarte multe limbi, inclusiv în  finlandeză, cehă, rusă şi japoneză, şi a lăsat şi o impresionantă operă în  manuscris. Arhiva E. Coseriu de la Universitatea Karl Eberhard din Tübingen,  inaugurată în anul 2005, a început publicarea unor opere magistrale inedite.
      Afiș colocviu
      Program colocviu


