Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, un an de implicare în lupta împotriva pandemiei COVID-19
Pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), anul care a trecut de la debutul pandemiei de COVID-19 a însemnat perioada în care au fost ajustate prioritățile comunității academice, au fost adaptate activitățile didactice, de cercetare și sociale noului context epidemiologic, au fost luate măsuri vizând contracararea efectelor propagării virusului SARS-CoV-2 la nivelul județului și regiunii de nord-est a României. Confruntată cu cel mai sumbru scenariu, USV a trebuit să ia decizii sigure și responsabile pentru studenți și propriul personal, pe de o parte, și să își asume implicarea necondiționată în a identifica și implementa soluții pentru întreaga comunitate locală și regională, pe de altă parte. Astfel, dincolo de preocuparea constantă pentru derularea unui act educațional de calitate, USV a avut o contribuție decisivă la combaterea efectelor cauzate de răspândirea virusului printr-o serie importantă de acțiuni.
În rândul acțiunilor concrete menționăm, în primul rând, implementarea unei linii complete de testare semi-automată COVID-19, care a fost transferată Spitalului Județean Suceava pentru dezvoltarea primului laborator de diagnostic COVID-19 din județ. Cadre didactice ale USV s-au implicat voluntar în munca din cadrul laboratorului și au contribuit la instruirea altor specialiști în realizarea testelor și la dezvoltarea de noi laboratoare de testare.
După acest prim pas, s-a dezvoltat un Centru de Consiliere pentru cadrele medicale (Centrul USV-Reziliență COVID), atât în context emoțional, cu asistență psihologică, cât și medical, beneficiind de implicarea unor medici voluntari din Cluj-Napoca. Universitatea „Ștefan cel Mare” și Asociația „Cygnus” Suceava au extins acest serviciu și au lansat o linie telefonică de consiliere psihologică, medicală și logistică pentru persoanele afectate de COVID-19 din județul Suceava, dar și pentru studenții USV.
Următoarea prioritate a USV a fost să contribuie la digitalizarea activității Direcției de Sănătate Publică Suceava, prin dezvoltarea unui pachet de programe software necesar populării și gestionării bazei de date cu probele și rezultatele testărilor COVID. Astfel, USV a pus la dispoziția DSP aplicația DSPSMS, pentru telefoane Android, care să asigure transmiterea automată a mesajelor cu rezultatele la teste, o aplicație pentru sistemul de operare Windows, care să asigure gestiunea bazei de date, precum și conceptul de utilizare a sistemelor de scanare a cărților de identitate folosite la alegeri (și propunerea acestuia către autorități), pentru eficientizarea sistemului de înregistrare și arhivare a informațiilor pacienților testați. În condiții de carantină, au survenit dificultăți în identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile din județ, iar USV s-a alăturat Observatorului Român de Sănătate în dezvoltarea unei soluții telefonice robotizate pentru chestionarea tuturor persoanelor în vârstă și depistarea situațiilor problematice (proiect pilot pentru Suceava, Cluj, București, Dolj și Constanța).
De asemenea, cadre didactice din USV au dezvoltat o hartă interactivă online pentru autoritățile locale și locuitorii din județele Suceava și Botoșani, proiectul cartografic InfoMED oferind informații ușor accesibile, legate de grupele de vârstă vulnerabile, farmacii, cabinete ale medicilor de familie, unități medicale disponibile, distanța cea mai scurtă până la cel mai apropiat punct de interes. În cadrul USV, au fost formate echipe de voluntari și asociați pentru recondiționarea și dezvoltarea unor dispozitive medicale, pentru ventilatoare mecanice de cost scăzut. În acest sens, universitatea suceveană s-a asociat la proiectul Open Source Ventilator (OSV), promovat de o echipă internațională de cercetători ingineri. Reamintim și faptul că, alături de Camera de Comerț și Industrie Suceava, USV a oferit antreprenorilor locali consultații gratuite, axate pe gestiunea situației de criză generată de pandemia COVID-19.
La rândul lor, studenții USV s-au implicat în această situație de criză prin activități de voluntariat, coordonate de asociațiile studențești, constând în confecționarea de viziere și măști, inițierea unei campanii de sprijin pentru alți studenți aflați în situații critice sau organizarea de licitații caritabile.
Un aspect deosebit de important este acela că, deși nu are încă o facultate de medicină sau de biologie, USV a avut contribuții importante în aceste domenii specifice pentru combaterea pandemiei. Amintim aici secvențierea genomului virusului SRAS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România, fiind singura universitate din România care a secvențiat genomul virusului SARS-CoV-2 și instituția din România cu cele mai multe probe secvențiate și acceptate în Global Initiative on Sharing All Influenza Data (GISAID), principala bază internațională de secvențe SARS-CoV-2. Activitatea de secvențiere a fost parțial finanțată de Ministerul Educației și Cercetării prin proiectul cu numărul PN-III-P2-2.1-SOL-2020-0142, coordonat de prof. univ. dr. Mihai COVAȘĂ. Coordonarea științifică în cadrul componentelor biologică, bioinformatică și medicală este asigurată de conf. univ. dr. biolog Andrei LOBIUC, prof. univ. dr. Mihai DIMIAN și șef lucrări dr. medic Olga CĂLIMAN-STURDZA, în strânsă colaborare cu Laboratorul de diagnostic molecular și Secția de boli infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, coordonate de șef lucrări dr. Roxana FILIP și dr. Monica TERTELIU. Instituții partenere în acest proiect sunt Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara (echipă coordonată de către prof. univ. dr. Cătălin MARIAN), Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara (echipă coordonată de către prof. univ. dr. Cristian OANCEA), Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță” Cluj-Napoca (echipă coordonată de către C. S. Ovidiu BĂLĂCESCU), Universitatea de Medicină și Farmacie Craiova (echipă coordonată de către prof. univ. dr. Mihai IOANA).
În perioada critică pentru sectorul medical, USV a pus la dispoziția autorităților locale cămine studențești (C5 – pentru colegii de la ISU Botoșani, C3 – pentru cadrele medicale din Suceava și împrejurimi, C2 ș.a.m.d.) și Centrul de Pregătire și Formare Continuă din Vatra Dornei pentru cazarea personalului medical, cu scopul de a proteja familiile acestora și de a bloca răspândirea comunitară a bolii. Mai mult, USV s-a îngrijit și de studenții rămași în Suceava prin asigurarea cazării și a unei mese pe zi pentru cei care s-au regăsit în situații speciale, departe de casă, încă de la începutul perioadei de decretare a stării de urgență. Nu în ultimul rând, USV s-a implicat și în montarea și punerea în funcțiune a unei instalații de dezinfectare în curtea Spitalului Județean, pentru toate autovehiculele, inclusiv ambulanțe.
Pe lângă impactul la nivel local și regional, criza sanitară a generat efecte fără precedent și la nivelul sistemului de învățământ. Drept urmare, preocuparea pentru derularea unui act educațional de calitate a continuat să reprezinte o prioritate, USV fiind printre puținele universități din România care a rămas deschisă în această perioadă și a desfășurat toate activitățile practice și examinările on-site. Eficiența acestui scenariu mixt, implementat cu respectarea strictă a măsurilor sanitare, se regăsește și în rata scăzută a infectărilor în rândul studenților și al cadrelor didactice, mult sub media orașului și a județului.
Reamintim faptul că implicarea activă a universității sucevene în susținerea comunității a fost evidențiată și înainte de criza actuală de către experții Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), care au oferit Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava drept exemplu între universitățile românești de „instituție ancoră pentru o regiune, jucând un rol cheie în comunitate și în ecosistemul înconjurător, fiind clar angajată să dezvolte o agendă antreprenorială”, conform Raportului OECD Supporting Entrepreneurship and Innovation in Higher Education in Romania.

A murit Nicoale Dabija
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță cu regret trecerea în neființă a scriitorului Nicolae Dabija (n. 15 iulie 1948 – d. 12 martie 2021), figură marcantă a literaturii române, o voce inconfundabilă nu numai în viața literară, ci și în lupta de renaștere națională de la sfârșitul anilor `80 din Republica Moldova.
Întreaga sa creație literară – câteva zeci de cărți de poeme, romane, eseuri, manuale de istorie etc. – constituie mărturia angajării sale totale pentru afirmarea identității românești în coordonate literare. Ochiul al treilea, cartea sa de poeme din anul 1975, a marcat un moment de răscruce în istoria poeziei românești din Basarabia și a devenit expresia emblematică a unei întregi generații care a făcut din metaforă un mijloc de recuperare a identității naționale.
Nepot al unui arhimandrit deportat în Gulag în anul 1947, Nicolae Dabija a fost portdrapelul ideii de românitate în spațiul basarabean, angajat în diferite forme în viața culturală și politică din Republica Moldova și din România. Nu întâmplător, Nicolae Dabija a fost membru de onoare al Academiei Române (din 2003) și membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (2012), dar și deputat în Parlamentul Republicii Moldova, între anii 1990-1994 și 1998-2001. În anul 2005, a fost ales președinte al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova, organizație neguvernamentală de cultură și drept, la care au aderat peste 150 de organizații culturale, uniuni de creație, asociații neguvernamentale. De asemenea, din anul 2016, a fost președinte al Mișcării „Sfatul Țării-2”, asociație nonguvernamentală care și-a propus întregirea națiunii române.
Pentru opera sa literară și angajarea sa politică, Nicolae Dabija a fost distins cu multiple premii naționale și internaționale, precum: Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2008), Marele Premiu „Nichita Stănescu” al Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației (2009), Premiul „Giacomo Leopardi” al Centrului Mondial al Poeziei (Italia, 2015), Premiul „Prix de l’Autre Édition” (Franța, 2016), Marele premiu „Dulce Maria Loynaz” al Festivalului Internațional de Poezie de la Havana (Cuba, 2017). De asemenea, Președintele României i-a decernat, în anul 2014, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer, „în semn de înaltă prețuire pentru promovarea culturii, limbii și spiritualității românești”.
Prin decesul marelui scriitor Nicolae Dabija, literatura română şi neamul românesc suferă o grea pierdere.

Cercetarea traductologică din USV, ecouri în Suedia, Canada și Franța
Începutul lunii martie este deosebit de promițător pentru cercetarea traductologică din USV. Cercetători suedezi de la Institutul de Interpretariat și de Traducere al Universității din Stockholm, care a inaugurat un „Wikipedia Editathon” despre traducere și traductologie, au considerat că activitatea în acest domeniu a prof. univ. dr. Muguraș Constantinescu, de la Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, merită cunoscută și în Suedia. Astfel, ei au creat o pagină Wikipedia care pune în lumină meritele domniei sale în materie de traducere și traductologie, prin activitatea exersată la nivel de doctorat și prin cercetarea proprie sau de echipă, cunoscute pe plan internațional. Un loc aparte a fost consacrat revistei francofone de traductologie Atelier de Traduction, inițiată de reputata traducătoare și cercetătoare Irina Mavrodin, pe care Muguraș Constantinescu o conduce în prezent, reușind sa atragă drept colaboratori importanți traductologi din țară, din Europa și din lume. Printre sursele folosite de wikipedia suedeză se numără și pagina pe care cercetătoarea din USV o deține la editura pariziană Harmattan, în calitate de autor.
Tot la început de martie, organizatorii din Canada ai workshop-ului internațional dedicat istoriei traducerii, desfășurat online pe 10 martie, au invitat-o pe prof. Muguraș Constantinescu să prezinte contribuțiile ei la proiectul francez despre istoria traducerilor și, de asemenea, să împărtășească audienței internaționale cum se desfășoară proiectul „O istorie a traducerilor în limba română sec. XV-XX –ITLR ”, pe care aceasta îl conduce împreună cu prof. Rodica-Mărioara Nagy în USV. Proiectul ITLR, primul și singurul de acest fel din țară, reunește peste o sută de cercetători de la cele mai importante universități din România (București, Iași, Cluj, Timișoara, Galați, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș), de la institute de cercetare din Iași, București, Cluj, Târgu-Mureș. Cum era și firesc, participă la proiect și cercetători din Republica Moldova și din Ucraina, dar și de la câteva universități din străinătate – Germania, Franța, Spania, Grecia, Finlanda, Norvegia, Danemarca, Cehia – unde sunt cercetători interesați și cunoscători de limba și cultura română. In 2021, anul al treilea de activitate al proiectului, participanții la ITLR se pregătesc să fructifice cercetarea în istoria traducerii prin publicarea unui prim volum. Deși este inițiat de Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, proiectul, care are ca obiect traducerea domeniilor literare și neliterare, antrenează cercetători și din Facultatea de Istorie – Geografie (domeniul Filosofie), Facultatea de Drept și Științe Administrative, Facultatea de Științe ale Educației (https://itlr.usv.ro/).
La aceste ecouri ale cercetării traductologice din USV în Suedia și în Canada, merită adăugată și apariția volumului din Franța pe tema traducerii în anul 1936, Le tournant des rêves, în care Muguraș Constantinescu publică un articol despre traducerea și autotraducerea poeziei lui Ilarie Voronca.
Toate aceste semnale din Suedia, Canada și Franța sunt de bun augur pentru cercetarea traductologică din USV, care, în ciuda pandemiei și a problemelor complicate pe care aceasta le generează, continuă să dezvolte un dialog constructiv și să vizeze recunoașterea internațională.
Metodă rapidă de identificare a variantei britanice (B.1.1.7) a virusului SARS-CoV-2
Varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, B.1.1.7, este caracterizată printr-o transmisibilitate crescută și a fost prezentată de specialiști ca fiind la originea creșterii masive a numărului de cazuri din Marea Britanie pe parcursul lunii decembrie, atenuată ulterior prin noi măsuri de carantinare națională, în luna ianuarie 2021. Evoluția numărului de cazuri COVID-19 identificate în Marea Britanie este prezentată în figura de mai jos, conform datelor prezentate de guvernul britanic.

Din aceste motive, varianta britanică provoacă motive de îngrijoare în întreaga Uniune Europeană și în alte țări, fiind considerată, alături de variantele din Africa de Sud (B.1.351) și Brazilia (P.1), ca variants of concern de către Centrul European pentru Combaterea și Controlul Bolilor, fiind preconizat că varianta britanică va deveni varianta dominantă în numeroase regiuni europene. Din păcate, procesul de identificare a persoanelor infectate cu varianta britanică a virusului SARS-CoV-2 (B.1.1.7) este mult îngreunat de timpul necesar procesului de secvențiere a genomului virusului SARS-CoV-2, utilizat în prezent ca metoda de identificare, de costurile asociate acestei metode și de capacitatea redusă de secvențiere, mai ales în țara noastră.
În cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), au fost realizate, pe parcursul ultimei săptămâni, secvențieri pentru un număr de 101 probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza județelor Timiș, Neamț, Iași și Suceava. Din probele analizate, au fost depistate un număr de 65 noi cazuri aparținând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea in Marea Britanie.
Pornind de la rapoartele publicate de Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (Public Health England) privind investigarea noii variante SARS-CoV-2, s-au testat cele 101 probe și prin metoda RT-PCR, folosind kitul TaqPath menționat în studiu. Toate cele 65 de cazuri de tulpini britanice au fost identificate prin metoda RT-PCR (TaqPath) ca având gena S nedeterminată și doar unul dintre celelalte 36 de cazuri pozitive a mai fost identificat prin RT-PCR (TaqPath) ca având gena S nedeterminată, obținându-se pentru acest set o corelație de 99% între cele 2 metode (metoda de secvențiere a întregului genom al virusului și metoda de testare prin RT-PCR (TaqPath)). Totodată, observăm o pondere de 98,5% de tulpini britanice din grupul celor depistate la RT-PCR (TaqPath) cu gena S nedeterminată, comparativ cu runda precedentă de secvențiere, când doar 14 din cele 22 de probe identificate prin RT-PCR (TaqPath) cu gena S nedeterminată (i.e. 64%) au fost confirmate ca fiind varianta britanică (B.1.1.7).
Deoarece diferența medie dintre datele de prelevare a probelor între cele două runde de secvențiere ale USV a fost de aproximativ 4 săptămâni, se poate asimila această situație evoluției observate în Marea Britanie unde, pe parcursul a 4 săptămâni, ponderea variantei B.1.1.7 în grupul celor care prezentau deleția aminoacizilor 69-70 (Δ69-70) a crescut de la 64%, la data de 2 noiembrie 2020, la 95%, la data de 30 noiembrie 2020, și la peste 99%, cu 2 săptămâni mai târziu. Evoluția ponderii variantei B.1.1.7 în grupul celor cu deleția Δ69-70 este prezentată în figura de mai jos pentru o perioadă de 3 luni, de la 12 octombrie 2020, la 11 ianuarie 2021. Deoarece nedeterminarea genei S prin metoda RT-PCR (TaqPath) se corelează aproape perfect cu deleția aminoacizilor 69-70 (Δ69-70), se poate infera că ne aflăm, în România, într-o perioadă în care peste 95% dintre probele identificate prin RT-PCR (TaqPath) cu gena S nedeterminată sunt de tipul variantei britanică B.1.1.7.

Deoarece timpul necesar testării prin RT-PCR (TaqPath) este mult mai redus decât cel necesar metodei de secvențiere (fiind timpul obișnuit al unui proces de testare RT-PCR), costul kiturilor de testare este mult mai mic decât al kiturilor de secvențiere, în timp ce capacitatea de testare RT-PCR (TaqPath) din România este mult mai mare decât cea de secvențiere, este justificată, în această perioadă, utilizarea metodei RT-PCR (TaqPath) pentru decizii rapide și doar secvențierea prin selecție pentru validarea periodică a metodei rapide.
În același timp, procesul de secvențiere trebuie extins și diversificat în România, pentru identificarea celorlalte variante de tulpini cu transmisibilitate crescută sau cu alte caracteristici îngrijorătoare. Comisia Europeană a recomandat, din luna ianuarie, ca țările europene să îşi înnoiască strategiile de testare pentru a răspunde noilor tulpini și să crească urgent secvenţierea genomică, cel puţin până la 5%, preferabil până la 10% din rezultatele pozitive. Subliniem și faptul că identificarea prezenței variantelor de tulpini cu transmisibilitate crescută reprezintă doar unul dintre obiectivele activității de secvențiere, Organizația Mondială a Sănătății recomandând prioritizarea secvențierilor și în alte scopuri, precum: persoane vaccinate pentru SARS-CoV-2, dar care ulterior se infectează cu SARS-CoV-2; în cazul existenței de suspiciuni privind modificarea performanței metodelor de diagnostic (anticorp, antigen, teste moleculare) sau a terapiilor; în cazul investigațiilor de tip cluster, când secvențierea poate să sprijine înțelegerea evenimentelor de transmisie și / sau să evalueze eficacitatea procedurilor de control al infecției; în alte condiții de risc, cum ar fi cele unde a existat o interacțiune strânsă a pacientului cu un număr mare de animale care sunt susceptibile la infecția cu SARS-CoV-2.
Această informare publică a fost realizată de prof.univ.dr. Mihai Dimian, prof. univ. dr. Mihai Covașă și conf.univ.dr. Andrei Lobiuc, activitatea de secvențiere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava fiind parțial finanțată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării prin proiectul „Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România”, Cod proiect: PN-III-P2-2.1-SOL-2020-0142.
Read MoreConcurs de fotografie pentru studenții USV – Orașul meu francofon
Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității din Craiova, organizează, în luna martie, un concurs de fotografie pentru studenți, « Ma ville francophone »/ „Orașul meu francofon”.
Pentru a participa la concurs, studenții trebuie să identifice și să fotografieze în orașul lor elemente care trimit cu gândul la o identitate francofonă mai mult sau mai puțin vizibilă la prima vedere – elemente de arhitectură, afișe francofone, vitrina unei cofetării, meniul unui restaurant, etc. Fotografia, însoțită de o scurtă legendă explicativă în limba franceză și de o copie a carnetului de student, va fi trimisă pe adresa mxsovea@yahoo.com, până pe data de 18 martie, ora 12.00.
Prezentarea finaliștilor și a câștigătorilor va avea loc online, vineri, 19 martie, ora 12.00, simultan în cele două universități partenere. Câștigătorii vor primi premii oferite de Agenția Universitară a Francofoniei și de cele două universități participante – căști audio, rucsacuri, stick-uri USB și multe alte premii surpriză – iar fotografiile premiate vor fi publicate în numărul 5 al revistei Centrului de Reușită Universitară Suceava, Rythmes, couleurs et paroles francophones.
Invităm toți studenții USV să participe la acest concurs inedit de (re)descoperire a orașului în care locuiesc și de identificare a unei francofonii profunde și diverse, care jalonează viața noastră cotidiană.
Read MoreLuna Francofoniei la Suceava
Luna martie a fiecărui an marchează manifestări cultural-artistice dedicate Francofoniei. La Suceava, săptămâna francofoniei a devenit luna francofoniei de mai bine de 10 ani.
„Francofonia în comunitate”, proiect francofon inițiat de Biroul Francez, datând din anul 2012, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei și al Asociației „Alianța Franceză din Suceava”, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană, prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din fiecare săptămână, reunite sub genericul „După-amiezi francofone”.
Miercuri, 10.03.2021, ora 17.00, online, va avea loc o întâlnire francofonă la distanță cu foști studenți E. Ionescu și Erasmus+, Kéba Diedhiou (Senegal) și Stéphanie Emeraude Blé (Coasta de Fildeș).
Vor fi menționate experiențe românești și francofone, se vor face referiri la universitățile lor, la sistemul de învățământ, se vor exprima opinii și așteptări de la Francofonia actuală.
Activitatea este coordonată de dna prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu și de dna lector univ.dr. Mariana Șovea, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava.
Joi, 11.03.2021, ora 17.00, are loc concursul internațional „Mathématiques sans frontières Junior”/„Matematici fără frontiere”, ediția a XVIII-a în România, dedicat elevilor din școlile gimnaziale, desfășurat online. El va fi susținut în 67 de școli din țară, cu participarea a 214 clase. Elevii noștri se alătură colegilor lor din cele 39 de țări europene participante, rezolvând probleme de matamatică cu subiect unic, oferind explicații în franceză și în engleză sau în altă limbă, la alegere.
Detalii se pot găsi pe site-ul : http://maths-msf.site.ac-strasbourg.fr/
Coordonatorul concursului la nivel național este dna prof. Mihaela Ursaciuc, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura-Humorului.
Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri pot fi urmărite pe adresa de facebook a Biroului Francez: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro.
Read More65 de cazuri cu noua tulpină SARS-CoV-2, B.1.1.7, din 101 probe secvențiate la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
În cadrul Laboratorului de Metagenomică și Biologie Moleculară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), au fost realizate, pe parcursul ultimelor 2 săptămâni, secvențieri pentru un număr de 101 probe, provenite de la pacienți depistați pozitivi cu SARS-CoV-2, de pe raza județelor Timiș, Iași, Neamț și Suceava.
Din probele analizate, au fost depistate 65 de noi cazuri aparținând tulpinii de interes epidemiologic B.1.1.7 (VOC 202012/01), cunoscută ca având originea în Marea Britanie. Acestea sunt repartizate geografic astfel: 44 din județul Timiș, 14 din județul Suceava, 8 din județul Neamț și 1 din județul Iași. Precizăm că niciuna dintre celelalte 36 de probe secvențiate în această rundă, neasociate tulpinii britanice, nu prezintă mutațiile caracteristice variantelor identificate recent ca provenind din Africa de Sud sau Brazilia.
Varianta de coronavirus originară din Marea Britanie, B.1.1.7, caracterizată printr-o transmisibilitate crescută, a fost identificată și în urma rundei anterioare de secvențieri efectuată la USV, pentru 14 probe din județele Botoșani, Timiș, Suceava, Caraș-Severin și Hunedoara, din cele 47 secvențiate, iar anterior, într-o probă provenită din județul Suceava, dintr-un total de 20 secvențiate. Creșterea semnificativă a numărului de cazuri noi identificate în ultima rundă și a ponderii acestora din totalul probelor secvențiate indică o răspândire accelerată a noii tulpini pe teritoriul României, fiind posibil ca această tulpină să fi devenit tulpina dominantă în anumite zone ale României, precum zona Timișoarei.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a secvențiat, până acum, peste 250 de probe provenind de la pacienți diagnosticati pozitiv cu Sars-CoV-2 si va continua monitorizarea evoluției Sars-CoV-2 pe teritoriul României, în colaborare cu partenerii implicați în această acțiune. Ne exprimăm disponibilitatea de a colabora și cu alte Direcții Județene de Sănătate Publică sau Spitale cu compartimente COVID pentru analiza situațiilor speciale și realizarea analizelor genetice corespunzătoare. Situațiile considerate prioritare de Organizația Mondială a Sănătății în vederea secvențierii probelor sunt: persoane vaccinate pentru SARS-CoV-2, dar care ulterior se infectează cu SARS-CoV-2; cazurile de suspiciuni privind modificarea performanței metodelor de diagnostic (anticorp, antigen, teste moleculare) sau a terapiilor; investigațiile de tip cluster, când secvențierea poate sprijini înțelegerea evenimentelor de transmisie și / sau să evalueze eficacitatea procedurilor de control al infecției; alte condiții de risc, cum ar fi cele unde a existat o interacțiune strânsă a pacientului cu un număr mare de animale care sunt susceptibile la infecția cu SARS-CoV-2.
Menționăm că activitatea curentă de secvențiere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava este parțial finanțată de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării prin proiectul „Secvențierea genomului SARS-CoV-2 și analiza filogenetică a tulpinilor circulante în România”, coordonat de prof.univ.dr. Mihai COVAȘĂ, Cod proiect: PN-III-P2-2.1-SOL-2020-0142.
Read MoreZiua USV 2021
Programul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei USV 2021 poate fi consultat la urmatoarea legatura: Link Program
Read More
Luna Francofoniei la Suceava
Luna martie a fiecărui an marchează manifestări cultural-artistice dedicate Francofoniei. La Suceava, săptămâna francofoniei a devenit luna francofoniei de mai bine de 10 ani.
„Francofonia în comunitate”, proiect francofon inițiat de Biroul Francez, datând din 2012, în colaborare cu Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei și al Asociației „Alianța Franceză din Suceava”, își propune să încurajeze învățarea limbii franceze și să promoveze valorile Francofoniei în comunitatea suceveană, prin cursurile de limbă franceză și activitățile tematice din fiecare miercuri, reunite sub genericul „După-amiezi francofone”.
În prima săptămână a lunii, pe 3.03.2021, francofonii și francofilii vor putea viziona, pe site-ul AAFS (https://afsuceava.ro), filmul francez „Qu’est-ce qu’on a fait au bon Dieu ?”.
Acțiunea acestei comedii ne duce cu gândul la faptul că francofonia nu cuprinde doar persoanele care vorbesc limba franceză, ci că ea este o comunitate internațională răspândită pe cinci continente, având un ideal comun : inter-înțelegerea și fraternitatea între popoare sau indivizi, toleranța, combaterea prejudecăților, necesitatea schimbării atitudinii personale în concordanță cu evoluția societății.
Pe data de 10.03.2021, ora 18.00, activitatea „Rencontres francophones à distance avec d’anciens étudiants E. Ionesco et Erasmus+ : Kéba Diedhiou, Sénégal et Stéphanie Emeraude Blé, Côte d’Ivoire”/„Întâlniri francophone la distanță cu foști studenți E. Ionescu și Erasmus+ : Kéba Diedhiou, Senegal, et Stéphanie Emeraude Blé, Coasta de Fildeș ” se va realiza online. Vor fi menționate experiențe românești și francofone, se vor face referiri la universitățile lor, la sistemul de învățământ, se vor exprima opinii și așteptări de la Francofonia actuală.
Activitatea este coordonată de dna prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu și de dna lector univ.dr. Mariana Șovea de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Concursul internațional „Mathématiques sans frontières Junior”/„Matematici fără frontiere”, ediția a XVIII-a în România, dedicat elevilor din școlile gimnaziale, desfășurat online, pe data de 11.03.2021, ora 17.00, va fi susținut în 67 de școli din țară, cu participarea a 214 clase. Elevii noștri se alătură colegilor lor din cele 39 de țări europene participante, rezolvând probleme de matamatică cu subiect unic, oferind explicații în franceză. Detalii se pot găsi pe site-ul : http://maths-msf.site.ac-strasbourg.fr/.
Coordonatorul concursului la nivel național este dna prof. Mihaela Ursaciuc de la CN „Alexandru cel Bun” Gura-Humorului.
Miercurea următoare, 17.03.2021, ora 17.00, va avea loc „Le lancement de la revue Rythmes, couleurs et paroles francophones, no. 4/2021”/ „Lansarea revistei Rythmes, couleurs et paroles francophones, nr. 4/2021”. Revista promovează limba franceză, civilizațiile și culturile francofone. Proiectele sucevene sau articolele francofonilor și francofililor marcheză o francofilie activă la Suceava, dar și ancorată în cea internațională.
Revista este realizată cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei, editori fiind dna prof.univ.dr. Sanda-Maria Ardeleanu și dna lector univ.dr. Mariana Șovea (USV). Numărul 4 al revistei are ca temă „La Francophonie des jeunes”/ „Francofonia tinerilor” și încearcă să pună în evidență activități și proiecte destinate tinerilor din județul Suceava, dar și din țară – studenți, liceeni, elevi, copii.
În aceeași zi, de la ora 18.00, elevii CN „M. Eminescu” și CE „D. Cantemir”, îndrumați de dna prof.dr. Irina Melisch și de dna prof. Irina Maxim, vor susține un program dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei, activitatea lor numindu-se „Francophonie partagée”/„Francofonie împărțită”. Nu vor lipsi momente de muzică, dans, poezie sau scenete cu tematică adecvată.
Miercurea următoare, 24.03.2021, ora 17.00, va avea loc lansarea volumului „Discours didactique et pratiques innovantes dans l’enseignement du français aux enfants”/„Discurs didactic și practici inovatoare în învățarea francezei de către copii”. Volumul reprezintă rezultatul colaborării dintre Centrul de Reușită Universitară al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava cu Centrul de Reușită Universitară al Universității din Craiova și Centrul de Reușită Universitară al Universității Libere și Internaționale din Moldova, Chișinău, în cadrul proiectului internațional „Grandir en français” și reunește contribuții valoroase ale cercetătorilor și formatorilor din domeniul didacticii limbii franceze din România, Republica Moldova, Franța, Statele Unite ale Americii, Senegal, Ghana, Insula Maurițius, Maroc. Volumul, coordonat de Mariana Șovea (USV), Elena Prus (ULIM) și Alice Ionescu (Universitatea Craiova), a fost publicat la Editura Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ca un număr special al revistei Centrului de Analiza Discursului ANADISS, cu sprijinul Agenției Universitare a Francofoniei.
Luna Francofoniei se va încheia pe 31.03.2021, ora 17.00, cu activitatea „En route pour la Francophonie !”/„La drum spre Francofonie !”, propusă de elevii Școlii Gimnaziale din Oniceni, profesor îndrumător fiind dna Iulia Samson.
Activitatea își propune să sădească în rândul elevilor mândria apartenenței noastre la marea familie a vorbitorilor de limbă franceză, să îi ajute să descopere care sunt țările francofone membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei, să descopere poezia, muzica spațiului francofon, dar, mai ales, valorile culturale, sportive și umanitare ale lumii francofone, să îi ajute pe elevi să conștientizeze faptul că limba franceză poate însemna reușită pe plan social și profesional, că poate fi șansa lor în viitor.
Activitățile tematice planificate în fiecare miercuri pot fi urmărite pe adresa de facebook a Biroului Francez: facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei-1705411698690534, pe site-ul Consiliului Județean: cjsuceava.ro/index.php/biroul-francez sau pe site-ul Asociației Alianța Franceză din Suceava: https://afsuceava.ro.
Pentru detalii referitoare la activitățile Biroului Francez, puteți apela la nr. de telefon 0737784074, între orele 9.00-16.00, de luni până vineri.
Sunteți așteptați cu drag să urmăriți activitățile Biroului Francez!
Programul european Erasmus for Young Entrepreneurs
Vrei să îți dezvolți afacerea?
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava te invită sa beneficiezi de o oportunitate unică
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul Erasmus pentru pentru tinerii antreprenori, un program unic, transfrontalier, de schimb de experiență pentru cei care sunt sau vor să devină oameni de afaceri.
Scopul programului este să ajute antreprenorii în devenire sau începători să obțină experiența și competențele de care au nevoie pentru a administra sau dezvolta o întreprindere mică, lucrând alături de un antreprenor cu experiență din altă țară, pe o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni.
Care sunt beneficiile pentru antreprenorii în devenire sau începători?
- obțin experiență practică și sfaturi din partea unui antreprenor experimentat;
- stabilesc contacte internaționale;
- au access la alte piețe europene;
- descoperă furnizori și clienți potențiali, precum și oportunități de colaborare.
Care sunt beneficiile pentru antreprenorii cu experiență?
- au ocazia de a demara un parteneriat de afaceri nou, cu un antreprenor dintr-o altă țară;
- obțin cunoștințe și informații despre alte piețe;
- colaborează cu un antreprenor cu viziune pe care il selecteaza personal;
- au acces la competențe noi și cunoștințe inovatoare.
Cum funcționează programul?
- Antreprenorul aspirant călătorește în țara antreprenorului gazdă, cu sprijin financiar din partea UE, primit prin intermediul USV.
- Ei petrec împreună o perioadă cuprinsă între o lună și șase luni, cooperând și ajutându-se reciproc pentru a-și dezvolta afacerile.
- Dacă vi se pare riscantă colaborarea cu prezență fizică, în contextul pandemiei de COVID-19, puteți desfășura schimbul de experiență la distanță (remote exchange), parțial sau integral.
- Pe toată durata participării lor la program, ambii antreprenori sunt sprijiniți de către punctele de contact locale din țările respective.
USV este punctul tău de contact! Scrieți-ne la adresa proiectmanager1@usm.ro
Consultați pagina www.erasmus-entrepreneurs.eu pentru a afla criteriile de eligibilitate și pentru a va înscrie!
Ne găsiți pe Facebook: Erasmus pentru tinerii antreprenori România
Contact: proiectmanager1@usm.ro
Read More

