Vineri, 11 mai 2018, au avut loc întâlniri ale elevilor suceveni din cadrul Colegiului Național „Ștefan cel Mare” și Liceului Teoretic Filadelfia cu reprezentanți ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și ai companiei Pentalog, privind profesia de IT-ist.
Firma Pentalog este unul dintre liderii europeni în ceea ce privește furnizarea de produse software și consultanță în domeniul IT, dar și unul dintre partenerii industriali importanți ai Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul universității sucevene. La aceste întâlniri, compania Pentalog a fost reprezentată de Ana Păduraru, Business Analist, și Daniel Anton Castravete, front-end developer, ambii fiind coordonatori de specialitate ai programului PentaStagiu.
Din partea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au participat prof. univ. dr. ing. Ștefan-Gheorghe Pentiuc, decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, conf. dr. ing. Mirela Danubianu, director al Departamentului de Calculatoare, însoțiți de David Gherasim și Alexandru Maciuc, studenți de excepție ai programului Automatică și informatică aplicată (anul IV de studiu) și laureați ai mai multor concursuri de robotică.
Aceste întâlniri succed altor două dialoguri similare între reprezentanții companiei Pentalog, cei ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și elevi ai Colegiului National de Informatică „Spiru Haret” Suceava și ai Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, care au avut loc la începutul acestei primăveri.
Dialogul s-a purtat în liceele sucevene și a avut ca subiect principal cariera profesională în IT, practicarea acestei profesii în România și provocările specifice la care trebuie să facă față un viitor specialist IT.
Au fost prezentate elevilor posibilitățile de formare în IT în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, ale cărei programe în domeniu sunt situate pe poziții fruntașe în ierarhia națională, și realizările de excepție în robotică ale studenților suceveni.
Reprezentanții companiei Pentalog le-au arătat elevilor, din interior, cum se desfășoară viața unui specialist IT în cadrul unei firme multinaționale, definind piața de profil ca fiind una dinamică și competitivă. A fost atins și subiectul beneficiilor salariale, comparativ cu alte domenii, fiind prezentată plaja de valori în care se încadrează salariul unui IT-ist, concluzionându-se că este mai profitabil pentru un tânăr din IT, dar și pentru țară, ca activitatea acestuia să se desfășoare în România.
Prezentat din interior, lucrul în domeniul IT presupune combinarea competențelor tehnice generale cu cele software. Reprezentanții Pentalog le-au prezentat elevilor etapele elaborării unui produs software, pornind de la o nevoie identificată în piață, după care urmează cercetare și analiză. Mai întâi, produsului soft, definit din punct de vedere business, îi sunt trasate specificații exacte; ulterior, acesta merge spre echipa de dezvoltare, apoi este testat pentru a se asigura implementarea conformă cu specificațiile, astfel încât utilizatorii finali să se bucure de o experiență pozitivă.
În vederea sprijinirii și consolidării pieței de IT, Pentalog oferă un program de stagii pe 9 tehnologii, care este destinat atât studenților, cât și persoanelor care iau în considerare schimbarea profesiei.
Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, prin baza materială de care dispune, prin calitatea și pregătirea cadrelor didactice, prin stagiile în țară și străinătate pe care le oferă studenților, constituie cadrul și punctul de start pentru o excelentă carieră în domeniul IT.
Concluzia generală a acestor dialoguri a fost că diferența dintre mediocritate și excelență în IT este dată de efortul depus încă din liceu și facultate, de pasiune, de implicare și studiu pe parcursul întregii vieți, și este recompensată prin beneficii salariale corespunzătoare.