Începând cu 1 noiembrie 2018, prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, devine expert internațional în Comisia pentru acreditarea instituțiilor care acordă titlul de inginer – CTI, din Franța.
În cadrul sesiunii plenare a CTI, care a avut loc în luna octombrie a acestui an, alături de candidatura domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, singura din România, au mai fost acceptate alte 5 candidaturi, aparținând unor experți din Spania, Portugalia, Tunisia și Elveția.
Nominalizarea domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu în cadrul CTI se datorează, în principal, extinderii constante a relațiilor internaționale derulate de USV, bunelor practici din cadrul Serviciului de Relații Internaționale și Afaceri Europene al universității sucevene privind mobilitățile studenților și cadrelor didactice și seriozitatea abordării colaborărilor cu partenerii externi, fiind o recunoaștere a eforturilor întreprinse de universitatea suceveană pentru internaționalizarea activității sale în domeniul educației și cercetării.
În plan internațional, domnul prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu s-a implicat direct în consolidarea relației cu Universitatea „Claude Bernard” din Lyon (Franța) și Universitatea din Augsburg (Germania), parteneriatele vechi cu cele două instituții concretizându-se prin schimburi anuale de studenți și dotarea cu echipamente performante a Laboratorului de robotică al Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică si Management.
Prima activitatea a domnului prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, în calitatea sa de expert internațional CTI, va fi de a participa, la Paris, la o reuniune de lucru în cadrul căreia vor fi dezbătute cele mai recente informații privind reformele din învățământul tehnic din Franța și vor fi făcute publice procedurile de acreditare, precum și instituțiile care vor fi supuse acestui proces.
CTI a fost înființată prin lege în 1934 (Codul Educației din Franța) și este organismul competent pentru efectuarea procedurilor de evaluare care conduc la acreditarea instituțiilor pentru acordarea titlului de inginer « titre d’ingénieur diplômé ». Activitatea CTI a fost extinsă odată cu creșterea internaționalizării învățământului superior și cu înființarea Spațiului European al Învățământului Superior, în care CTI joacă un rol important în domeniile sale de competență (formare în domeniul ingineriei și asigurarea calității). Datorită recunoașterii de către organisme precum Asociația Europeană pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ENQA) sau Registrul European de Asigurare a Calității (EQAR), CTI a devenit principalul jucător în implementarea Procesului de la Bologna în cadrul școlilor inginerești din Franţa.