Universitatea „Stefan cel Mare” găzduiește la sfîrșitul acestei săptămâni Adunarea generală a rectorilor universităţilor francofone din Europa centrală şi orientală. Evenimentul va avea loc în zilele de 7 și 8 octombrie și va fi organizat în colaborare cu Comitetul de Pilotaj al Conferinţei Rectorilor universităţilor membre ale Agenţiei universitare a Francofoniei în Europa centrala si orientala -CONFRECO, având sprijinul Biroului pentru Europa centrală si orientală al Agenţiei universitare a Francofoniei. La eveniment și-au anunțat participarea reprezentanți ai 60 de universități din 16 țări. Aceștia vor putea candida pentru funcţiile de Preşedinte, Vice-preşedinte şi Membrii ai biroului director al noii Asociaţii. Procesul electoral se va desfăşura sîmbătă, prin vot secret. Acest eveniment este primul de acest gen în regiune şi va reprezenta punctul culminant al evoluţiei iniţiativei de creare a unei Asociaţii internaţionale a universităţilor francofone din Europa centrală si orientală.