Protecția datelor personale este unul dintre drepturile fundamentale de care se bucură toți cetățenii Uniunii Europene, precum și persoanele care intră în contact cu instituțiile și organismele ce funcționează pe teritoriul UE. În conformitate cu legislația europeană și românească în vigoare, respectând dreptul candidaților la viața privată, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va asigura confidențialitatea numelor candidaților la concursul de admitere 2020.
Pseudonimizarea prevede ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie făcută în așa fel încât acestea să nu mai poată fi atribuite unei anume persoane vizate fără a se utiliza o serie de informaţii suplimentare, în măsura în care aceste informaţii suplimentare sunt stocate separat şi fac obiectul unor măsuri de natură tehnică şi organizatorică destinate să garanteze neatribuirea unei persoane fizice identificate sau identificabile. Concret, la înscriere, fie că aceasta are loc on-site sau on-line, fiecare candidat va primi un cod numeric unic, pe care îl va utiliza pentru verificarea clasamentului final.
Reamintim faptul că astăzi au început înscrierile pentru sesiunea iulie a concursului de admitere 2020. Acestea vor continua, potrivit calendarului, până pe 17 iulie (fără zilele de sâmbătă și duminică). Ulterior, pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis trebuie să se înmatriculeze cel târziu până la data de 29 iulie.
Informaţii detaliate despre procesul de Admitere 2020, actualizate constant, pot fi obţinute consultând pagina https://admitere.usv.ro/