În perioada 6 – 9 martie 2017, cu prilejul împlinirii a 54 de ani de la înființarea Universității „Ștefan cel Mare”, facultățile, departamentele, Biblioteca Universității, Centrul de Reușită Universitară și Casa de Cultură a Studenților organizează o serie de evenimente sub genericul Zilele USV 2017. Acestea debutează în dimineaţa zilei de 6 martie.
Pe parcursul primelor două zile, Biblioteca va găzdui „Dialogul Științelor și Artelor la USV”, cu numeroase lansări de carte științifică, manuale, cursuri, studii, traduceri, informând publicul interesat cu ultimele noutăți din diferite domenii de studiu, înregistrate în colecțiile bibliotecilor din țară și străinătate. Cu această ocazie, standul de carte al USV va pune, spre vânzare, numeroase titluri semnate de universitari suceveni.
Ziua de 7 martie va debuta cu Şedinţa festivă, care se va desfăşura în intervalul 9-10.30, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”. Aceasta va fi urmată de vernisajul unei expoziții inedite, care va avea loc cu începere de la ora 10.30, la Galeria de Artă din Corpul A: „Carte și Arte la USV”, cu autori și artiști din universitatea suceveană. Un moment muzical va fi susținut de către studenți ai USV.
Tot în ziua de 7 martie, Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice din cadrul Facultăţii de Istorie şi Geografie va organiza sesiunea de comunicări ştiinţifice Alma Mater Sucevensis, ediţia XXI, iar Departamentul de Contabilitate, Audit şi Finanţe din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică propune o masă rotundă pe tema inserţiei pe piaţa muncii a absolvenţilor din domeniul financiar-contabil. În după-amiaza aceleiași zile, cei interesaţi pot participa la o dezbatere pe marginea problemelor actuale în domeniul juridic, organizată de Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative.
Teatrul Fabulinus va avea premiera piesei „Eu. Tu. Aproape”, o adaptare după „Almost Maine” de John Cariani, în ziua de 8 martie, cu începere de la ora 19, pe scena Auditoriumului „Joseph Schmidt”.
Joi, 9 martie, cu începere de la ora 12, Facultatea de Silvicultură ne invită la decernarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului prof.univ.dr.ing. Nicoale Boş, ceremonie care se va desfăşura în Amfiteatrul „Dimitrie Leonida” din Corpul D.
Seria evenimentelor va fi încheiată cu un spectacol de varietăţi susţinut de trupa Icarus, Mihai Boicu şi Ansamblul Artistic Studenţesc Arcanul USV (împreună cu solişti şi invitaţi). Menţionăm că intrarea este liberă.
Programul manifestărilor este postat pe site-ul Universității la adresa: http://www.usv.ro/index.php/ro/1/Zilele%20USV%202017/1162/6.
Membrii comunităţii academice sucevene îi invită și îi așteaptă pe suceveni la sărbătoarea prestigioasei instituții de învățământ superior bucovinean.