Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunță organizarea evenimentului anual „Zilele Asistenței Sociale”, cu tema „Construind împreună speranță și armonie: un apel Harambee pentru a uni o societate divizată”, care va avea loc vineri, 27 martie a.c., în intervalul 10:00–16:30, în Aula din corpul E. Partenerii evenimentului sunt: Sucursala Teritorială Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România (C.N.A.S.R.), Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Suceava.
Agenda manifestării include o serie de prezentări științifice susținute de specialiști și cercetători din domeniu, care vor aborda teme conexe sau complementare celor discutate în cadrul conferinței. Evenimentul va fi urmat de lansarea volumului „Asistența socială a persoanelor vârstnice în România postdecembristă”, semnat de lector univ. dr. Carmen Marcela CIORNEI, apărut recent la editura Pro Universitaria, București. Volumul va fi prezentat de cercetător științific I Simona STĂNESCU (Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română), de conf. univ. dr. Cristina Viorica CORMOȘ (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava) și de conf. univ. dr. Geta MITREA (Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava).
Zilele Asistenţei Sociale reprezintă un prilej de reflecție asupra evoluției serviciilor sociale, a provocărilor actuale și a dificultăților întâmpinate în practică, precum și o oportunitate de a promova profesia de asistent social în comunitate, prin inițiative de informare și dialog.
Evenimentul este acreditat cu 1 credit profesional pentru asistenții sociali înscriși în Registrul Național al Asistenților Sociali din România. Înscrierea se realizează până la data de 26 martie 2026, ora 12.00, prin accesarea link-ului https://forms.gle/FswJosd4SZ9xgDW1A.
Vă așteptăm cu drag!
Persoană de contact: lect. univ. dr. Oana Lăcrămioara BĂDĂRĂU, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Departamnentul de Științe Umane și Social-Politice; oana.badarau@usm.ro



