Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava continuă implementarea proiectului transfrontalier Cross-Border Cooperation Smart Energy – CBCSmartEnergy în cadrul Programului Operațional Comun România-Ucraina 2014-2020, cod EMS ENI 2SOFT/1.2/52. Obiectivul principal al proiectului constă în creșterea utilizării noilor tehnologii și inovații în domeniul energiei regenerabile, a eficienţei energetice, oferite prin promovarea și sprijinirea cercetărilor și inovațiilor într-un mod durabil în regiunile de frontieră ale Ucrainei și României.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) participă la acest proiect în calitate de coordonator, alături de Universitatea Națională Uzhgorod (UzhNU) din Ucraina și Asociația Internațională pentru Dezvoltare Regională (IARDI) din Ucraina. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni, bugetul total al proiectului fiind de 331,114.00 € (1.598.055,49 LEI) din care, alocat de Uniunea Europeană 298,000.00 € (1.438.237,00 LEI), bugetul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava fiind de 158,114.00 € (763.105,59 LEI).
Recent, s-a desfășurat un workshop organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la care au participat reprezentanții comunităților implicate în proiectul CBCSmartEnergy, conducerea facultăţii, cadre didactice şi studenți de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui grup de studenți și masteranzi din ultimul an de studiu de la programul de studiu de licență Managementul energiei și masterat Sisteme moderne de conducere a proceselor energetice. Fiind un eveniment transmis și prin intermediul platformelor on-line dedicate, a fost posibilă participarea studenților de la toate programele de studiu din Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, dar și a reprezentanților comunităților locale (UAT).
Scopul acestui eveniment a fost acela de a promova implementarea conceptului nZEB – conceptul de la baza noii legislații în construcții din România, care impune clădirilor noi, publice (din anul 2019) sau private (din anul 2021), să aibă consum de energie din surse convenţionale aproape egal cu zero. Conceptul nZEB a fost adoptat la nivel european și este prezent în legislația naţională prin Legea nr. 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, conform căreia, o clădire cu un consum de energie aproape egal cu zero este clădirea cu o performanță energetică foarte ridicată, și este acoperit, în proporție de minimum 10%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului, sau în apropiere. Aceste aspecte au fost clarificate de expertul energetic din cadrul proiectului, șef de lucrări dr. ing. Pavel ATĂNĂSOAE, prodecanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor.
În legătură cu tematica evenimentului, au fost prezentate procedura în vigoare privind autorizarea auditorilor energetici pentru clădiri şi industrie și pachetele cu planurile de măsuri pentru creșterea eficienței energetice în cazul unei locuințe publice sau private.
În a doua parte a workshop-ului, au fost prezentate o serie de echipamente de înaltă performanţă achiziționate în cadrul proiectului, care vor fi utilizate la investigarea energetică a clădirilor şi implicit, pentru dezvoltarea planurilor de măsuri privind eficienţa energetică, pentru clădirile celor trei comunități, sau private. Echipamentele noi reprezintă o dotare deosebit de importantă pentru activitățile de educaţie universitară, cât şi pentru cele de cercetare, desfășurate în laboratoarele şi centrele de cercetare ale universității. Prezentările au fost făcute de conf. dr. ing. Cezar-Dumitru POPA și dr. ing. Dumitru CERNUȘCĂ.
Au fost prezenți, on-line și on-site, reprezentanții comunităților locale implicate în proiect, care reprezintă principalii beneficiari ai proiectului Cross-Border Cooperation Smart Energy –CBCSmartEnergy. La acest eveniment a participat reprezentantul UAT Mitocu Dragomirnei, primarul Radu Constantin REZIUC, care a subliniat importanța acestui proiect pentru comunitățile locale implicate, dar și pentru viitorii absolvenți. Primarul Adrian POPOIU, reprezentantul UAT Siret, a întărit cele precizate de antevorbitorul său, manifestându-și implicarea totală în activitățile acestui proiect.
Informații suplimentare privind derularea proiectului Cross-Border Cooperation Smart Energy – CBCSmartEnergy, pot fi obținute de la coordonatorul acestuia, prof. univ. dr. ing. Radu-Dumitru PENTIUC, directorul Departamentului de Electrotehnică din Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la tel: +40 230 522 978/166, fax:+40 230 520 080, e-mail: radup@eed.usv.ro