În perioada 10 – 15 iunie 2020, JA România – A member of JA Worldwide a organizat prima ediție online a competiției Enterprise Challenge Summer School 2020, la care au participat 71 de elevi și studenți de la 25 de licee și 8 universități.
Matei Georgiana, de la programul de studii Controlul și Expertiza Produselor Alimentare, anul IV (Facultatea de Inginerie Alimentară, USV), a făcut parte din echipa Young Challengers, alături de Cristina Gabriela Amza, de la Colegiul Național „Gheorghe Țițeica” din Drobeta-Turnu-Severin, Tudor Huza, de la Liceul Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, Mina-Cristina Cojocaru, de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași și Emma Ștefania Enache, de la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Brăila.
Echipa Young Challengers a prezentat în cadrul competiției o aplicație universală, un agregator de mai multe servicii educaționale, printre care: bibliotecă virtuală, funcționalități de tip „classroom”, formare online pentru profesori și resurse interactive în format digital. Juriul competiției a recompensat ideea echipei Young Challengers cu Premiul I.
„Experiența din cadrul Enterprise Challenge Summer School a fost cu adevărat o provocare, deoarece echipele au fost formate din persoane cu experiențe și viziuni diferite, dar care au reușit să ajungă la un numitor comun. Echipa noastră, Young Challengers, a fost formată din 5 membri: Amza Gabriela, Cojocaru Mina, Enache Emma, Huza Tudor și Matei Georgiana, împărțind toți un scop comun, acela de a rezolva problema decalajului digital în România. Fiecare sesiune de training ne-a învățat lucruri noi sau ne-a ajutat să le aprofundăm pe cele deja asimilate. A fost o experiență minunată și pentru asta vreau să le mulțumesc celor de la JA Romania și celor de la Citi pentru toate lucrurile noi pe care le-am dobândit, dar și pentru faptul că am învățat să lucrez cu oameni pe care înainte de această competiție nu-i întâlnisem. Doresc să le mulțumesc și colegilor de echipă pentru implicare și pentru modul în care am colaborat. Felicitări tuturor pentru ideile și soluțiile minunate.”, a relatat Loredana-Georgiana Matei.
Competiția Enterprise Challenge Summer School urmărește implicarea tinerilor în lumea inovației în afaceri, combinând gândirea antreprenorială cu economia, știința și tehnologia. Astfel, elevii și studenții își dezvoltă abilitățile de comunicare, muncă în echipă, creativitate, cercetare etc., dar și o mai bună înțelegere a modului în care tehnologia, gândirea inovatoare, comportamentul responsabil față de resurse, înțelegerea în ansamblu a unei situații și modul economic de abordare a problemelor pot contribui la bunăstarea unei comunități.