Veste extraordinară, îndelung așteptată de comunitatea academică suceveană, la începutul noului an universitar: în ședința de astăzi, 29 septembrie 2021, Guvernul României a adoptat Hotărârea prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire cămin studențesc Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, str. Stațiunii nr.30, sat Bulai, comuna Moara, județul Suceava”.
Hotărârea de astăzi reprezintă un nou pas în împlinirea unui vechi deziderat al Universității sucevene, și anume, creșterea capacității de cazare. În ultimii ani, numărul insuficient de locuri de cazare a reprezentat un impediment important în dezvoltarea USV, care a fost nevoită să apeleze la protocoale de cazare cu unități de învățământ din mediul preuniversitar și să închirieze locuri de cazare din mediul privat. Reamintim faptul că primul demers concret pentru construirea acestui cămin a fost făcut în primăvara anului 2017, când Universitatea a predat o suprafață de 15.000 mp către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice de atunci, în vedea realizării de către CNI a obiectivului de investiții „Cămin studențesc 945 de locuri”. Așadar, după o așteptare de mai bine de patru ani, USV are certitudinea că mult vehiculatul plan al căminului studențesc de la Moara devine realitate.
Finanțarea pentru acest obiectiv de investiții se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din venituri proprii ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. În perioada imediat următoare, se va proceda la achiziția serviciilor de proiectare, care va fi urmată de întocmirea proiectului tehnic și licitația în vederea execuției proiectului.
Potrivit proiectului, viitorul cămin studențesc va asigura un total de 824 de locuri de cazare în camere cu grup sanitar propriu, după cum urmează: 407 camere cu câte două paturi și 10 camere cu un singur pat, destinate persoanelor cu dizabilități. Toate camerele vor fi dotate cu mobilier specific: paturi, birouri, rafturi, dulapuri, frigidere, mijloace de apărare contra incendiilor, etc. De asemenea, căminul va avea săli de lectură, oficiu pentru preparare hrană și spălătorie/călcătorie.
În contextul zilei de astăzi, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava își exprimă speranța că, peste doi ani de zile, va putea pune la dispoziția viitorilor studenți un cămin nou, dotat la standarde europene, care să ofere confortul necesar pentru o studenție cât mai reușită și care să reprezinte un motiv în plus pentru ca tinerii din regiunea de nord-est, și nu numai ei, să aleagă să studieze la Suceava.