Săptămâna trecută, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a găzduit prima întâlnire anuală a proiectului de cercetare internațional Wildcard – Effects of rewilding in forests and agricultural lands on carbon sequestration and diversity (https://wildcard-project.eu), la care au participat 53 de cercetători și cadre didactice din cele 16 instituții partenere ale consorțiului. Programul evenimentului a inclus două zile de discuții în grupurile de lucru ale proiectului și o vizită în teren, condusă de prof. univ. dr. ing. Laura Bouriaud, pentru prezentarea studiului de caz ales de echipa USV. În următorii trei ani de implementare a proiectului, cercetători și doctoranzi din cadrul Facultății de Silvicultură din Suceava vor documenta care au fost provocările și beneficiile reintroducerii zimbrului în Parcul Natural Vânători Neamț, precum și care sunt compromisurile dintre conservarea biodiversității și funcția de stocare a carbonului în cazul pădurilor aflate în regim de strictă protecție.
În acest context, reamintim faptul că USV este o prezență activă în rețeaua europeană de cercetare din domeniul forestier, participând, în ultimii cinci ani, în opt consorții internaționale, ale căror teme de cercetare s-au axat pe studierea efectului schimbărilor climatice asupra pădurilor sau pe analiza biodiversității structurale sau floristice a pădurilor și pajiștilor naturale. Participarea în proiectul de cercetare Wildcard – Effects of rewilding in forests and agricultural lands on carbon sequestration and diversity va consolida poziția USV pe o direcție de cercetare reprezentată de analiza guvernanței forestiere, modelarea efectului schimbărilor climatice asupra arboretelor și analiza funcțională a biodiversității forestiere. Totodată, doctoranzii implicați în activități se vor bucura de o mai bună recunoaștere internațională a rezultatelor cercetărilor desfășurate în cadrul proiectului.