În fiecare toamnă, USV este gazda studenților străini care au optat în cadrul programului Erasmus+ pentru mobilități de studiu. Dornici de noi experiențe interculturale și de noi perspective în viața lor academică, studenții sosesc în fiecare toamnă la cele 10 facultăți ale universității, pregătindu-se să descopere noi dimensiuni educaționale și să își facă noi prieteni pe durata stagiului de un semestru sau de două.
Pentru a-i introduce în spațiul universitar sucevean și pentru a le face acomodarea mai facilă, Serviciul de Relații Internaționale și Afaceri Europene organizează la începutul fiecărui an Erasmus Welcome Day, eveniment la care participă studenții străini și studenți români Erasmus Buddy.
În acest an, la evenimentul organizat marți, 25 octombrie, au participat 26 de studenți din Portugalia, Italia, Spania,Turcia, Kazakhstan, Kîrgîzstan, Polonia, China și Siria.
În cadrul unor sesiuni interacive, studenții străini și români au avut ocazia să se cunoască mai bine și să schimbe primele opinii privind universitățile de la care provin și provocările vieții de sudent. Le urăm bun venit și sperăm ca USV și Bucovina să le ofere o experiență de neuitat!