Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a urcat pe locul 142 în Topul internațional al universităților din Europa de Est și Asia Centrală șI pe locul 10 în Topul universităţilor din România, conform clasamentelor realizate de către QS University Rankings (EECA 2019), publicate săptămâna trecută. Dacă în clasamentul publicat în 2017 USV a intrat în segmentul vizibil al Topului QS EECA (zona 201 – 250), universitatea suceveană a înregistrat un progres considerabil în perioada supusă evaluării în acest an (2012-2016), urcând peste 60 de poziţii.
Evoluția pozitivă a USV în acest important clasament internațional a fost determinată, în principal, de creșterea calitativă și cantitativă a rezultatelor activității de cercetare din universitate, analizată independent de experții internaționali prin intermediul bazelor de date științifice internaționale. Menţionăm faptul că Topul QS University Rankings, realizat atât pe regiuni, cât şi pe domenii de studiu, are la bază un număr de zece indicatori, după cum urmează: prestigiul în mediul academic internațional (30%), reputaţia în rândul angajatorilor (20%), numărul de publicaţii raportat la numărul de cadre didactice (10%), implicarea în rețele internaționale de cercetare (10%), raportul dintre numărul de cadre didactice şi studenţi (10%), numărul de citări raportat la numărul de publicaţii (5%), ponderea cadrelor didactice care deţin titlul de doctor (5%), impactul instituției în mediul online (5%), ponderea cadrelor didactice din străinătate (2,5%) și ponderea studenţilor străini (2,5%). Precizăm că majoritatea datelor utilizate de acest clasament sunt obținute independent, din baze de date și evaluări / sondaje internaționale, iar informațiile raportate direct de universități parcurg un proces de validare înainte de a fi utilizate în cadrul topului.
Considerat unul din primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea și utilizarea pentru dezvoltarea de politici publice în educație, QS University Rankings este singurul clasament internațional aprobat de Grupul internațional de experți în ierarhizarea universităților (IREG). Topul poate fi consultat la adresa: https://www.topuniversities.com/university-rankings/eeca-rankings/2019?destination=node/890390
Considerăm relevant faptul că USV este instituția cu cea mai mică finanțare instituțională din cele 16 universități românești prezente în top 250 EECA 2019, USV beneficiind în perioada analizată de aproximativ o treime din media finanțărilor primite de celelalte 15 instituții prezente în top 250. Această situație evidențiază eficiența utilizării fondurilor publice de către USV și justifică, totodată, investiții publice mai mari în această universitate.
Această plasare onorantă a USV în topul celor mai performante universități la nivel internațional confirmă progresul semnificativ înregistrat de USV în ultimul deceniu, reflectat și în evaluările realizate recent de alte organisme internaționale specializate în clasificarea instituțiilor de învățământ superior, precum SCImago Institutional Ranking (USV ocupând poziția 98 în clasamentul realizat pentru Estul Europei și poziția 13 în clasamentul universităților din România), uniRank University Ranking (USV ocupând poziția 14 din 80 de universități românești prezente în top) sau Webometrics Ranking of World Universities (USV ocupănd locul 11 între cele 103 universități și instituții de învățământ superior din România și locul 748 între cele 5892 de universități și instituții de învățământ superior din Europa).