Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pregătește concursul de admitere pentru ciclurile de studii de licență, masterat și doctorat la cele 10 facultăți ale sale. Instituția suceveană deschide comunității absolvenților învățământului preuniversitar și universitar din regiunea de Nord-Est oportunități de dezvoltare academică și profesională prin programe de studiu structurate pe cinci arii europene de învățământ superior – științe sociale, științe inginerești, științe ale naturii, științe umaniste și științe biomedicale. În acest an, USV scoate la concurs, pentru toate formele de învățământ, circa 5000 de locuri, dintre care peste 2200 sunt bugetate.
Ciclul studiilor universitare de licență include un număr de 42 de programe, având forma de învățământ de zi, cu 1170 de locuri finanțate de la buget și 1170 locuri cu taxă. Dintre locurile finanțate, 10 sunt alocate candidaților de etnie rromă, iar 38 sunt destinate absolvenților de licee din mediul rural. Oferta programelor de licență mai include și 250 de locuri bugetate pentru etnicii români de pretutindeni, dintre care 240 sunt cu bursă. Forma de învățământ la distanță (ID) beneficiază de un număr de 530 de locuri, repartizate pe 9 programe de studiu.
Pentru studiile universitare de masterat, structurate pe 36 de programe, universitatea oferă 595 de locuri fără taxă, dintre care 10 sunt alocate candidaților de etnie rromă și 130 etnicilor români de pretutindeni. Alte 940 de locuri sunt disponibile pentru forma de învățământ cu taxă.
În ceea ce privește studiile de doctorat, oferta vizează 15 domenii, cu un total de 49 de locuri (dintre care 2 locuri pentru rromi, 25 cu bursă, pentru forma de învățământ cu frecvență, și 24 fără bursă, pentru forma de învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă). 12 locuri sunt destinate etnicilor români de pretutindeni (10 dintre acestea fiind cu bursă). Acestora li se mai adaugă 70 de locuri cu taxă.
De asemenea, USV oferă 300 locuri, cu taxă, pentru 10 programe de conversie profesională și 200 de locuri pentru cursuri de formare continuă.
În 2018, oferta educațională a USV este concentrată pe încurajarea tinerilor să studieze în domenii prioritare de dezvoltare ale României, așa cum sunt ele definite în Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare 2014-2020, precum și pe formarea inițială a viitoarelor cadre didactice.
Sesiunea de admitere 2018 se desfășoară în perioada 9-19 iulie, fără sâmbătă și duminică, urmând ca pentru locurile rămase neocupate să se organizeze o nouă sesiune în perioada 10 – 13 septembrie, fără sâmbătă și duminică. Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis are obligația de a se înmatricula cel târziu până la data de 26 iulie, pentru sesiunea de vară, respectiv 19 septembrie, pentru sesiunea de toamnă.
Informații detaliate despre procesul de Admitere 2018, actualizate constant, pot fi obținute consultând pagina http://www.admitere.usv.ro/ .