Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a participat la cea de-a XLIX-a ediție a International Invention Show INOVA, organizat în perioada 25 – 27 septembrie a.c., la Zagreb, Croația. Ediția din acest an a INOVA a prezentat publicului larg peste 400 de proiecte, din 25 de țări. Evenimentul a fost susținut de World Inventors and Intellectual Property Associations (WIIPA) și Zagreb Inventors Association. Printre participanți, s-au regăsit delegații din Thailanda, India, Polonia, România, Marea Britanie, Arabia Saudită, Canada, Iran, Cambodgia, Statele Unite ale Americii etc.
România a fost reprezentată de Forumul Inventatorilor Români, Universitatea „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Asociația de Cercetare-Inovare CORNELIUGROUP Deva, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Pentru invențiile înscrise la această ediție a International Invention Show INOVA, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a obținut două medalii de aur și 3 medalii de argint. Astfel, invențiile Sistem solar hibrid cu reglare automată și Sistem automat de urmărire a soarelui au obținut medalia de aur. Invențiile Sistem parasolar reglabil dinamic pentru parbrize de vehicule, Metodă și sistem pentru creșterea puterii de încălzire și Sistem pentru economisirea surselor de lumină de fază scurtă și metodă de reglare au obținut medalia de argint.
Autorii lucrărilor participante sunt cadre didactice și doctoranzi ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava: Laurențiu-Dan Milici, Mihai Dimian, Ciprian Bejenar, Pavel Atănăsoae, Pentiuc Radu-Dumitru, Daniela Irimia, Milici Rodica-Mariana, Niţan Ilie, Lupu Elena-Daniela, Bobric Crenguța-Elena, Rață Gabriela, Prodan Cristina, Alexandru Leonte, Andrei Emanuel Pascan, Constantin Ungureanu, Poienar Mihaela, Ciprian Afanasov, Romanescu Adrian, Visarion-Cătălin Ifrim, Ștefan-Bogdan Dulgheru, Gheorghiță-Stelian Mihăilescu, Andrei-Dumitru Nașcu, Daniel Hrițcan, Marian Bejenar, Vasile-Eusebiu Toader.
Premiul special, alături de trofeul President award, a fost obținut de conferențiar dr. ing. Constantin Ungureanu și a fost înmânat în cadrul ceremoniei de premiere de către președintele Asociației Inventatorilor din Croația, Ljiljana Pedisic.