Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava acordă o atenție deosebită modului în care va începe și se va derula activitatea în campusul USV în anul universitar 2020-2021, inclusiv în ceea ce privește cazarea studenților în căminele universității, cu respectarea măsurilor din Ordinul nr. 5.487/1.494/2020, emis de Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății, dar și în alte locații decât cele ale Universității, în cazul studenților care locuiesc în spații private.
Pe lângă posibilitatea cazării în căminele proprii, USV vine în sprijinul studenților care se vor caza pe cont propriu, prin oferirea unei subvenții de cazare. Astfel, conform OUG 73/2004, studenții de la forma de învățământ cu frecvență care studiază pe locuri finanțate de la bugetul de stat și care locuiesc în alte spații decât căminele universității pot primi lunar o subvenție individuală de sprijin pentru cazare, în vederea acoperirii parțiale a cheltuielilor de cazare. Potrivit legislației în vigoare, cuantumul maxim al subvenției este echivalent cu valoarea alocației de cazare în cămine. În acest an universitar, suma prevăzută este de 1400 lei/an.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească studenții care vor dori să obțină subvențiile individuale pentru cazare sunt următoarele: să nu aibă domiciliul sau reşedinţa în localitatea în care se află instituţia de învăţământ superior; să provină din familii cu venituri brute lunare pe membru de familie care nu depăşesc salariul minim brut pe economie; să aibă vârsta de până la 29 ani; să nu fie cazați în căminele studenţeşti ale USV.
Solicitanţii pentru subvenţia individuală de sprijin pentru cazare vor depune solicitările la secretariatele facultăţilor de care aparţin, împreună cu documentele doveditoare. Menționăm faptul că subvenţia nu se acordă pe perioadele de vacanţă.