Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Departamentul de Științe Umane și Social-Politice și Agenția Națională Antidrog, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava organizează în fiecare an, în baza unui contract prestabilit, activități aplicative cu studenții din anul III de la programul de studiu Asistență socială. Conform programei universitare, studenții urmează un curs de specialitate denumit „Prevenirea și recuperarea persoanelor dependente de substanțe”. Ținând cont de nevoia de formare și perfecționare a studenților, în anii universitari 2021-2022 și 2022-2023, specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava au împărtășit studenților din experiența lor, prezentând modalități de evaluare și proceduri de lucru specifice în lucrul cu persoanele dependente de droguri, respectiv programe de prevenție a consumului de substanțe.
Menționăm că și în anul universitar 2024-2025 se vor desfășura două sesiuni de activități aplicative cu studenții, în care specialiștii din cadrul CEPCA Suceava vor disemina experiența și expertiza lor în domeniu. Aceste sesiuni sunt stabilite pentru lunile noiembrie și decembrie ale anului în curs, iar activitățile vor consta în prezentarea unor protocoale de lucru cu persoanele dependente de substanțe, instrumente de evaluare utilizate, modele terapeutice utilizate în procesul de recuperare, abilitați de bază în consiliere și prevenirea recăderilor.
Contact:
Conf. univ. dr. Cristina Cormoș, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie, Geografie și Științe Sociale, Departamnentul de Științe Umane și Social-Politice (coordonator program de studiu Asistență socială); mail: cristina.cormos@ atlas.usv.ro, tel. 0745602188
Cms. Simona Devisevici, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Suceava; mail: cpeca.suceava@ana.gov.ro