Pentru al cincilea an la rând, studenți și profesori ai Facultății de Litere și Științe ale Comunicării de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava vor participa, în perioada 14-16 octombrie, la un laborator de descifrare și aprofundare a creației eminesciene, desfășurat la Memorialul Ipotești, sub egida Centrului de Studii „Mihai Eminescu”.
Seminarul Eminescu este o activitate devenită deja de tradiție, în acest an participând cadre didactice și studenți de la Universitatea „Yuriy Fedkovych” din Cernăuți, „Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar Nord din Baia Mare, Universitatea din Tiraspol, Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
Printre activitățile moderate de profesorii suceveni prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu și conf. univ. dr. Daniela Petroșel, de reținut masa rotundă„Eminescu și noi”, dar și „lecturile în dialog”, având ca obiect de studiu poemul postum Icoană și privaz sau capitolele despre Eminescu la Cernăuți din Viața lui Eminescu, de G. Călinescu.
Va fi un prilej și ca studenții suceveni să se întâlnească cu doi poeți importanți, care se vor afla, cu această ocazie, în dialog, Grigore Chiper și Gellu Dorian, moment de problematizare a condiției poeziei române pe cele două maluri ale Prutului.