4 august 2023
Rezultate activități – Şcoala de vară Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului Ateliere Cacica – Oameni și Sare 24 – 29 iulie 2023
Facultatea de Economie, Administraţie şi Afaceri (FEAA) din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Asociația Facultăților de Economie din România (AFER), a organizat, în perioada 24-29 iulie 2023, în campusul universitar şi în localitatea Cacica, Școala de...Read More31 iulie 2023
Înmatriculări record: peste 3260 de noi studenți la USV
Sesiunea de admitere iulie 2023 s-a încheiat cu succes pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), care își consolidează statutul de instituție-cheie în dezvoltarea regională, popularitatea de care se bucură în rândul tinerilor absolvenți de liceu și atractivitatea ofertei sale...Read More31 iulie 2023
Școala de vară Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului Ateliere Cacica – Oameni și Sare, ediția a VI-a, 24 – 29 iulie 2023
Programul școlii de vară „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului”, ediția 2023, include patru ateliere coordonate de cadre didactice și specialiști în domeniu, după cum urmează: Tehnologii multimedia în antreprenoriat – coordonatori: Cosmin Murarașu, Paul Pașcu, Dinu...Read More25 iulie 2023
In memoriam Gheorghe Câmpeanu (1936 – 2023)
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) regretă trecerea la cele veșnice a Profesorului Emerit Gheorghe Câmpeanu, cadru didactic al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, unul dintre întemeietorii Școlii românești de Biotehnologii. Chimist...Read More25 iulie 2023
Proiectul BeonNat înregistrează progrese la nivelul studiilor de caz și al produselor obținute
Proiectul BeonNAT, finanțat prin cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat de Uniunea Europeană, Orizont 2020, în cadrul apelului de proiecte H2020-BBI-JTI-2019, având un cost total estimat la 5.686.476,25 euro, și o valoare finanțată de 4.980.430,28 euro, derulează activități de cercetare, care au înregistrat...Read More24 iulie 2023
Școala de vară „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului Ateliere Cacica – Oameni și Sare”, ediția a VI-a, 24 – 29 iulie 2023
Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri (FEAA), din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează, în perioada 24 – 29 iulie 2023, școala de vară „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin protejarea patrimoniului – Ateliere Cacica – Oameni și Sare”,...Read More24 iulie 2023
Tarifele de cazare în căminele USV, menținute la nivelul anului universitar anterior
Pentru anul academic 2023 – 2024, care va debuta pe 2 octombrie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava pune la dispoziția studenților un număr de 1289 de locuri de cazare în cele 6 cămine, situate în campusul universitar sau în apropierea acestuia, și aproximativ 150 de locuri în spații deținute de...Read More19 iulie 2023
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Admitere 2023, Sesiunea iulie, număr record de înscrieri
Înscrierile pentru programele de studiu oferite de cele 11 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (licență – învățământ la zi și la distanță, masterat și conversie profesională), care au început pe 10 iulie 2023, s-au încheiat marți, 18...Read More18 iulie 2023
Premii la concursuri de traducere literară
Ca în fiecare an, studenţii de la Facultatea de Litere şi Știinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii „Stefan cel Mare” din Suceava se află printre câştigătorii uneia dintre cele mai cunoscute manifestări...Read More17 iulie 2023