Joi, 18 aprilie a.c., Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit cea de-a treia ediție a simpozionului Educația ecologică și de protecția mediului în învățământul preuniversitar. Evenimentul, organizat de Facultatea de Silvicultură din Suceava, alături de Colegiul Silvic „Bucovina” din Câmpulung Moldovenesc, reprezintă o continuare a unui dialog constructiv, început în urmă cu doi ani și axat pe integrarea unor teme actuale de mediu în programul de pregătire al elevilor și studenților. Simpozionul s-a adresat atât cadrelor didactice și elevilor din învățământul liceal, cât și mediului universitar, urmărind să dezvăluie perspectiva tinerei generații asupra provocărilor și noilor realități climatice, sociale, politice sau economice, pe care trebuie să le înțelegem în context ecologic.
Prezentările, posterele și eseurile au vizat teme și perspective diverse asupra unor aspecte legate de mediu, construind o imagine actuală a acestei tematici:
- Gradul de implementare în licee al subiectelor de ecologie și protecția mediului;
- Rolul gestionării pădurilor în adresarea problemelor de mediu;
- Protecția mediului, poluarea, tehnologiile verzi și economia circulară;
- Voluntariatul de mediu în licee;
- Rezultate obținute prin activități de cercetare în domeniul ecologiei și protecției mediului.
La simpozion au participat peste 100 de cadre didactice, studenți și elevi interesați de provocările legate de educația ecologică, schimbările climatice și protecția mediului, fiind remarcată participarea partenerilor din mediul preuniversitar: Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava, Colegiul „Andronic Motrescu” din Rădăuți, Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului, Colegiul Național „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamț), Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” din Botoșani.
Ideile și prezentările din cadrul simpozionului au subliniat faptul că pactul verde european (Green deal) reprezintă direcția corectă a UE spre o economie responsabilă. Dar acest parcurs generează anumite constrângeri, care necesită identificarea de soluții. Provocările legate de schimbările climatice și de mediu trebuie transformate în oportunități, pentru că vorbim de un interes enorm legat de înverzirea economiei și de un potențial antreprenorial de inovare în zona de mediu.
Programul simpozionului a inclus și o sesiune de prezentare a posterelor, fiind premiate următoarele lucrări:
- „Armonia verde” (Denisa‐Maria Avasilcăi și Ioana Chelariu – coordonator prof. Mihaela Axinte) Colegiul Tehnic „Ion Creangă” din Târgu Neamț;
- „Runway to sustainability” (Anisia Butnaru, Eduard Rotaru, Lorand Lomicovschi, Ștefan Buhă, Daria Andreea Rață – coordonatori prof. Mihaela Iuliana Ciubotariu și Cristian Ilie Doboș) Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava;
- „Soluții pentru conservarea laricelui european din masivul Ceahlău” (Ștefan Andrei Nesculescu și Andreea Maria Nesculescu – coordonator prof. Olivia Macovei) Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din Suceava.
În cadrul secțiunii de eseuri, a fost premiată lucrarea „Efectele invizibile: poluarea și drumul către orașul sustenabil al Sucevei”, semnată de Ilinca Bortă, de la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava. Considerăm că Ilinca a subliniat foarte bine că „(…) educația și conștientizarea comunității cu privire la impactul poluării aerului ar putea stimula adoptarea unor comportamente mai responsabile și ecologice. Prin implementarea acestor măsuri și implicarea activă a autorităților și a cetățenilor, Suceava poate progresa către un mediu mai curat și mai sănătos pentru toți locuitorii săi.”
USV le mulțumește tuturor participanților pentru implicare! Organizatorii simpozionului consideră că a fi implicat înseamnă mai mult decât un simplu like pe o rețea de socializare și că tinerii trebuie să se implice activ, într-un mod informat, pregătindu-se să devină specialiști în domeniile legate de protecția mediului, care vor oferi tot mai multe oportunități în viitor!