În perioada 12-13 octombrie a.c., reprezentanții consorțiului universitar NEOLAiA – Transforming Regions for an Inclusive Europe (https://neolaiacampus.eu/) s-au întâlnit la Bielefeld, Germania, pentru două evenimente importante la nivelul alianței: ședința de pregătire a primelor activități din cadrul proiectului și ceremonia de învestire în funcție a noului rector al Universității din Bielefeld, doamna prof. univ. dr. Angelika Epple.
Proiectul NEOLAiA, finanțat prin programul Erasmus+, inițiativa Universități Europene, va fi implementat începând cu luna ianuarie 2024, urmărind o serie de obiective ambițioase:
- Dezvoltarea unui parteneriat puternic, integrat, reprezentând un pilon al valorilor europene și al educației de înaltă calitate pentru toate regiunile universitare membre.
- Dezvoltarea unui mediu educațional și social deschis și incluziv, care promovează echitatea în universitate și în societatea europeană, în general, urmărind ca diversele comunități din mediul academic și din regiuni să fie conectate și angajate să lucreze împreună pentru a face față provocărilor megatendințelor și pentru a crește bunăstarea.
- Implementarea unui model internațional care să motiveze studenții să urmeze programe de studiu inovatoare, bazate pe cercetare și relevante din punct de vedere social, care trec granițele disciplinelor, domeniilor de cercetare, țărilor și culturilor, ținând pasul cu digitalizarea predării și învățării.
Din delegația Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava au făcut parte prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul universității, prof. univ. dr. Mihai Dimian, prorector cu activitatea științifică, și membrii echipei de implementare a proiectului NEOLAiA, conf. univ. dr. Carmen Chașovschi și dr. Anamaria Bucaciuc. Reprezentanții USV au participat la discuțiile privind planificarea demarării pachetelor de activități de la nivelul consorțiului, care definesc domeniile de interes ale alianței: mobilitatea, predarea și învățarea, impactul cercetării regionale, antreprenoriatul, diversitatea și incluziunea, interculturalitatea și plurilingvismul, transformarea digitală și durabilitatea/diseminarea acțiunilor proiectului.
Reamintim faptul că, pe lângă Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, parteneri în consorțiul NEOLAiA sunt: Universitatea din Bielefeld (Germania), Universitatea din Jaén (Spania), Universitatea din Nicosia (Cipru), Universitatea din Örebro (Suedia), Universitatea din Ostrava (Cehia), Universitatea din Salerno (Italia), Universitatea din Tours (Franța) și Universitatea de Stat de Științe Aplicate din Šiauliai (Lituania), iar valoarea grantului este de 14,4 milioane de euro.
Ceremonia de învestire în funcția de rector a d-nei prof. univ. dr. Angelika Epple a reprezentat un moment emoționant pentru reprezentanții consorțiului NEOLAiA, dumneaei numărându-se printre inițiatorii consorțiului universitar, cu o contribuție semnificativă la succesul obținut în finanțarea activităților alianței pentru următorii 4 ani.