În perioada 13 – 18 septembrie 2021, Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava derulează, în Suceava și Cacica, Școala de vară cu tema generală „Regenerare rurală prin antreprenoriat și valorificarea patrimoniului cultural”. Ediția din acest an continuă tradiția școlilor de vară organizate în ultimii ani, primele ediții (2018-2020) fiind axate pe teme asociate valorificării patrimoniului material și imaterial și dezvoltarea afacerilor în mediul rural.
Școala de vară este un eveniment așteptat de studenții de la programele de licență, masterat și doctorat ale FEAA, dar și de studenții invitați ai universităților colaboratoare, membre ale Asociației Facultăților de Economie din România (Academia de Studii Economice București, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași). Programul include cursuri în domeniul antreprenoriatului, ateliere aplicative, activități de cercetare, elaborare de materiale și generare de idei care ulterior sunt puse în practică și testate în cadrul proiectului de cercetare PORT Cultural (PORTofoliu de instrumente inovative pentru dezvoltarea durabilă a comunităților rurale cu potențial turistic, prin valorificarea elementelor de patrimoniu și identitate culturală, cod proiect PN-III-P1-1.2-PCCDI-2017-0884, Nr. 56PCCDI / 2018), proiect finanțat de UEFISCDI și coordonat de USV.
Studenții se vor bucura de sprijinul profesorilor coordonatori ai activităților pe ateliere de lucru, beneficiind de instrumentele și resursele puse la dispoziție de facultatea noastră.
La Școala de vară din acest an participă un număr de peste 20 de studenți din țară, 15 studenți de la USV, precum şi cadre didactice și experți pe anumite domenii de interes, constituind echipe active pe tematica selectată pentru atelierele de lucru: Antreprenoriat în turism și valorificarea resurselor naturale, Antreprenoriat în turism și patrimoniu, Antreprenoriat și industrii creative, Antreprenoriat și gastronomie, Antreprenoriat local și arhitectură.
Interesul crescut pentru Școala de vară (aflată la a patra ediție în această formulă) s-a datorat în special caracterului aplicativ al activității atelierelor, menite să acopere nevoi concrete ale comunității gazdă și să ofere soluții de păstrare/valorificare a elementelor de patrimoniu și de identitate culturală.
Rezultatele atelierelor vor fi expuse la „Piața Satului”, organizată în curtea salinei din Cacica, sâmbătă, 18 septembrie 2021, începând cu ora 11.00, eveniment care va găzdui producătorii locali și evenimentul Gastro Tur al Grupului de Acțiune Locală Sucevița-Putna. În cadrul evenimentului vor fi promovate planșele cu propuneri de arhitectură pentru valorificarea și transformarea caselor tradiționale ale Bucovinei, realizate în cadrul proiectului PORT Cultural (www.portcultural.usv.ro).
Dorim să facem cunoscute rezultatele obținute și ideile dezvoltate în cadrul activităților atelierelor, care, considerăm că vor contribui la dezvoltarea spațiului rural, păstrând principalele sale atuuri: frumusețea naturii, frumusețea satelor din Bucovina și frumusețea patrimoniului construit.
Ediția 2021 a Școlii de vară va fi o continuare a activităților din anii precedenți și considerăm că, pas cu pas, atelierele studențești vor contribui la o schimbare pozitivă a regiunii.
Partenerii care au fost alături de organizatorii Școlii de vară sunt instituții și ONG-uri care au o viziune comună asupra posibilităților de dezvoltare a zonei, printr-un turism cultural și orientat spre natură, care să pună în valoare și să exploateze înțelept resursele existente.
Parteneri ediția 2021: Primăria Cacica, Salina Cacica, Liceul Tehnologic „Nicanor Moroșan”, Ambulanța pentru Monumente Moldova Nord, Direcția pentru Agricultură a Județului Suceava, Asociația Gal-Sucevița-Putna, Dom Polski Cacica, OAR Nord-Est, iaBucovina.com, APT Bucovina, ADER Suceava, Salvează Satul Bucovinean, Simply Mind, Țara Autentică.
Vă așteptăm la evenimentele Școlii de vară „PORT Cultural – Regenerare rurală prin antreprenoriat și valorificarea patrimoniului cultural”!