Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu SIVECO Romania S.A. București, Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” din Iași, Universitatea din Craiova, Universitatea “Danubius” din Galați, Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău, în cadrul proiectului cu titlul „Creșterea calității programelor de studii universitare prin formarea resursei umane și promovarea culturii antreprenoriale în rândul studenților – ProForm”, POCU/379/6/21/124981, cofinanţat de Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, Axa prioritară nr. 6 – Educație și competențe
ANUNŢĂ
că în perioada 28 octombrie 2019 – 31 ianuarie 2020 se fac înscrieri în GRUPUL ȚINTĂ format din PERSONAL DIDACTIC UNIVERSITAR în scopul participării la un CURS DE PERFECȚIONARE PROFESIONALĂ organizat în cadrul activității A3 – Program integrat de perfecţionare profesională a personalului didactic universitar.
Obiectivul specific al cursului este îmbunătățirea nivelului de competențe al personalului didactic din învățământul universitar în ceea ce privește metodele didactice moderne corelate cu educația antreprenorială şi folosirea unor resurse de învățare moderne şi flexibile. Grupul țintă va fi constituit din 83 de cadre didactice angajate la cele 5 universități partenere aflate în cele 3 regiuni de dezvoltare: Nord-Est, Sud-Est și Sud-Vest Oltenia. Cadrele didactice participante la cursul de perfecționare profesională a personalului didactic universitar vor dobândi competențe profesionale adaptate sistemelor moderne de educație și vor fi mai pregătiți să-și îndeplinească rolul social.
PERSOANE DE CONTACT: |
Manager de proiect:
|