Ediția 2023 a QS World University Rankings, publicată ieri, 8 iunie, certifică, pentru al doilea an consecutiv, parcursul constant al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. După ce, în ediția de anul trecut a celebrului clasament, USV a fost inclusă, în premieră, în rândul instituțiilor de învățământ superior relevante la nivel global, în ediția 2023, universitatea suceveană își menține poziția din eșalonul universităților 1201+, continuând să fie ierarhizată drept una dintre cele 1400 de universități de excelență pe plan mondial și între cele mai performante 11 universități din România.
Pentru ediția 2023 a QS World University Rankings, au fost analizate rezultatele a 2462 de instituții, dintre care 1422 au îndeplinit criteriile riguroase pentru a fi incluse în ierarhizare, cu 124 de intrări noi prin raport la ediția precedentă. La nivel național, în top se regăsesc 13 universități, dintre care 2 sunt nou intrate.
Două universități românești, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Universitatea din București, au fost ierarhizate în eșalonul 1001-1200. Alte nouă universități se regăsesc în eșalonul 1201-1400, după cum urmează: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea „Transilvania” din Brașov, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea Politehnica din București și Universitatea Politehnica din Timișoara. În zona de clasament 1401+, se regăsesc Universitatea din Craiova și Universitatea din Oradea.
Topul QS University Rankings, realizat pe domenii de studiu și publicat începând cu anul 2004, are la bază următorii indicatori: prestigiul academic (40%); reputația în rândul angajatorilor (10%); numărul de citări raportat la numărul de cadre didactice (20%); raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți (20%); ponderea cadrelor didactice din străinătate (5%) și ponderea studenților străini (5%). Precizăm că majoritatea datelor utilizate de acest clasament sunt obținute independent, din baze de date și evaluări / sondaje internaționale, iar informațiile raportate direct de universități parcurg un proces de validare înainte de a fi utilizate în cadrul topului.
Raportat la indicatorii menționați mai sus, la nivel mondial, cea mai bună clasare a USV rămâne, și în noua ediție a clasamentului, la ponderea studenților străini: poziția 374 în clasament, cu un punctaj de 17,1 raportat la media globală de 8,7. Acest aspect a fost evidențiat și de Ben Sowter, vicepreședinte senior al QS, care a menționat că Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava „are cel mai mare număr de studenți internaționali din România. Obține cel mai mare scor al locației în oricare dintre indicatorii QS, situându-se pe locul 374 în lume”. Referitor la ceilalți indicatori, USV se plasează după cum urmează: prestigiul academic (eșalonul 501+), reputația în rândul angajatorilor (eșalonul 501+), numărul de citări raportat la numărul de cadre didactice (601+), raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți (601+), ponderea cadrelor didactice din străinătate (601+).
QS World University Rankings este considerat unul din primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea, rezultatele publicate fiind valorizate pentru dezvoltarea de politici publice în educație. Clasamentul pentru anul 2023 poate fi consultat la următoarea legătură: https://www.topuniversities.com/university-rankings/world-university-rankings/2023