La începutul anului universitar 2019 – 2020, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava anunța că cea mai mare bursă a Universității (în valoare de 30.000 lei) a fost acordată studenților David GHERASIM și Alexandru MACIUC, de la Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor. Cei doi studenți au obținut în ultimul an universitar un număr remarcabil de premii și medalii la concursuri studențești de robotică naționale și internaționale.
Activitatea celor doi studenți nu s-a oprit însă la rezultatele obținute anterior. Pe lângă pregătirea continuă pentru participarea la viitoare concursuri, cei doi studenți au demarat un proiect de inițiere și susținere a unor cercuri și cluburi tehnice în licee din județul Suceava. Astfel, din bursa obținută, cei doi studenți suceveni au cumpărat kit-uri de roboți, senzori, microsisteme de dezvoltare, componente diverse, pe care le-au donat unor licee, odată cu oferta de a sprijini tinerii elevi ce doresc să facă performanță în domeniul roboticii și nu numai. Începând cu liceele la care ei au studiat, Colegiul Tehnic Rădăuți și Liceul Teoretic „Filadelfia” din Suceava, continuând cu Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, au fost inițiate o serie de întâlniri cu elevii pentru a-i încuraja să se implice în dezvoltarea unor roboți pentru a integra prin activități practice cunoștințele teoretice acumulate în orele de clasă și pentru a-și dezvolta deprinderi practice atât de utile unor viitoare profesii. „Dorim, prin mentoratul pe care îl vom face în aceste școli, să dăruim colegilor noștri mai mici o parte din ceea ce am învățat noi”, a spus Alexandru Maciuc, unul dintre studenții ce au inițiat acest proiect. „Noi am învățat robotică în primul an de facultate și am avut șansa să lucrăm cu profesori extraordinari, care ne-au pus la dispoziție laboratoarele facultății, echipamentele necesare și ne-au îndrumat spre performanță. Acum vrem să dam o șansă elevilor de liceu pentru a se iniția în acest domeniu, chiar înainte de a deveni studenți”, a afirmat David Gherasim, al doilea membru al echipei. „Prin participarea la zecile de concursuri, am avut ocazia să discutăm cu mulți studenți din toate centrele universitare românești și, totodată, să vizităm facultăți din întreaga țară. După toate aceste experiențe, putem spune că, în cazul în care ar trebui să începem din nou studiile universitare, cu siguranță am alege tot facultatea din Suceava”, a completat Alexandru Maciuc.
Sperăm ca cei doi studenți suceveni, alături de profesorii din liceele menționate (prof. Liliana David, prof. Valentina Cloșcă, prof. Dimitrie Filip, prof. Andreea Chiper, prof. Angela Rabei), să reușească să atragă un număr cât mai mare de elevi în cercurile și atelierele organizate și să completeze astfel oferta educațională non-formală.