Luni, 30 martie 2015, începând cu ora 14, în Aula din corpul  E al USV va avea loc festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris  Causa Doamnei Profesor univ. dr. Maria PAYERAS GRAU, de la Universitatea din  Insulele Baleare (UIB), Palma de Mallorca. Comisia de acordare a titlului de  DHC este prezidată de Prof. univ. dr. ing. Valentin POPA, Rectorul  Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, şi compusă din următorii membri:  Prof. univ. dr. Mircea A. DIACONU, Prorector al Universităţii „Ştefan cel Mare”  din Suceava; Prof. univ. dr. Ştefan PURICI, Prorector al Universităţii „Ştefan  cel Mare” din Suceava; Conf. univ. dr. Liviu POPESCU,  Preşedintele Senatului  Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava; Prof. univ. dr. Francisco José Díaz de Castro, Universitatea din Insulele Baleare, Palma de Mallorca,  Spania; Prof. univ. dr. Rodica NAGY, Director al Bibliotecii Universităţii  „Ştefan cel Mare” din Suceava; Conf. Univ.   dr. Luminiţa-Elena TURCU, Decan al Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale  Comunicării, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. 
    Maria Payeras Grau s-a născut la  data de 18 iulie 1959 la Inca (Mallorca, Insulele Baleare). Este autoare a şase  monografii, a peste 150 de articole publicate în reviste de specialitate naționale  (Revista Universităţii din Murcia) şi internaţionale (în Elveţia, Franţa,  Italia, România, Argentina, Brazilia, Statele Unite ale Americii) şi  coordonatoare a nouă volume de eseuri academice şi de antologii poetice, precum  şi a unei ediţii critice. 
    Din septembrie 1982 până în  octombrie 1983, Maria Payeras Grau şi-a desfăşurat activitatea didactică la  Trent University din Canada, iar din 1983 până în prezent, predă la  Universitatea din Insulele Baleare, Spania, în cadrul Facultăţii de Filosofie  şi Litere. 
    La Universitatea  „Ştefan cel Mare” din Suceava, Maria Payeras Grau a susţinut conferinţe în anul  2007 (Poezia creată de femei în  literatura spaniolă) şi în anul 2011 (Curs  de poezie spaniolă: Poeţii generaţiei cincizeci), prelegeri în cadrul  Şcolii de Vară organizate la Suceava în perioada 9-19 iulie 2007, şi de  asemenea a participat la diverse alte manifestări, precum Colocviul  Internaţional „Omul şi mitul” sau Conferinţa Internaţională „Critical Discourse  and Linguistic Variation: European Perspectives”.
    Din anul 2004, Maria Payeras Grau este responsabila unui acord Erasmus stabilit între  Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la USV şi Facultatea de Filosofie  şi Litere de la UIB, acord ce a oferit oportunitatea ca peste 20 de studenţi  suceveni să urmeze cursuri la Universitatea din Insulele Baleare, unde tematica  a fost planificată sub directa coordonare a Domniei sale.
    Sprijinul, atenţia şi  interesul pe care María Payeras Grau le acordă instituţiei universitare  sucevene sunt convingătoare şi au condus în timp la rezultate deosebite, atât  pentru studenţi, cât şi pentru cadre didactice din USV.


