Echipa formată din studentele Ionela Nechifor, Simona Iețcu, Ionica Coțovanu, Anca Sidor Gâtlan și având drept coordonatori pe conf.univ.dr. Adriana Dabija si conf.univ.dr. Cristina Gabriela Constantinescu din cadrul Facultății de Inginerie Alimentară a câștigat medalia de argint pentru înghețata TopIce la concursul internațional Ecotrophelia, desfășurat la Paris, în perioada 19-20 octombrie 2014.
La acest concurs au participat echipele câștigătoare ale concursurilor naționale Ecotrophelia desfășurate în 16 țări europene: Belgia, Croația, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Olanda, Marea Britanie, România, Serbia, Slovenia, Spania, echipa USV fiind devansată în clasamentul finalei internaționale doar de echipa țării gazdă.
Ecotrophelia este o competiție care se adresează tuturor studenților din domeniul ingineriei produselor alimentare, biotehnologiilor pentru industriile alimentare, chimiei sau ingineriei mediului, scopul competiţiei fiind crearea unui produs alimentar eco-inovativ cu potențial comercial în Uniunea Europeană.
Felicitări tuturor celor implicați în realizarea acestei performanțe și multumiri, în special, doamnei Adriana Dabija pentru tot efortul depus la organizarea participării echipelor USV la etapele Ecotrophelia din acest an.
Mai multe informații despre produs se pot consulta pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/TopIce.icecream