Etapa națională a Olimpiadei de Creativitate Științifică este organizată de Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava și Societatea Științifică ,,Cygnus”- centru UNESCO, în perioada 15-20 iunie la Suceava și Gura Humorului.
Olimpiada de Creativitate Științifică se află la prima ediție și a fost înființată la inițiativa comună a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Inspectoratului Școlar Județean Suceava și Societății Științifice ,,Cygnus”- centru UNESCO, pentru a contribui la orientarea educației naționale către transformările profunde ce au loc într-o societate bazată pe cunoaștere și către dezvoltarea competențelor specifice creativității în domeniul științific și tehnic la elevi. Olimpiada de Creativitate Științifică este organizată pe două categorii, juniori (clasele a V-a – a VIII-a) și seniori (clasele a IX-a – a XIII-a), având următoarele secțiuni tematice: Științe fundamentale; Științe aplicate; Tehnologia Informației și Robotică. Participarea la olimpiadă se desfășoară în echipe de 2 sau 3 elevi, care vor intra în concurs cu un proiect sau un studiu din domeniul științific sau tehnic. La etapa națională s-au calificat 38 de echipe, numărul maxim permis de regulament, echipe care au în componență 99 de elevi proveniți din 15 județe.
Festivitatea de deschidere a Olimpiadei va avea loc în data de 15 iunie, începând cu ora 16:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Pe durata evenimentului, activitățile de prezentare și jurizare a lucrărilor vor alterna cu activități de informare și formare în domeniul inventicii și educației creative precum și cu programe culturale și turistice în județul Suceava. Elevii olimpici și profesorii însoțitori vor participa și la Târgul Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret, ICE-USV (Innovation and Creative Education) precum și la prezentările 10-InSTED (10-minute presentations about Innovation in Science, Technology, Engineering and Design), manifestări ce se vor desfășura în perioada 18-19 iunie la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava. Festivitatea de premiere a Olimpiadei va avea loc în data de 19 iunie, începând cu ora 15, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, premiile oferite de Ministerul Educației Naționale fiind suplimentate de medalii, diplome și premii oferite de organizatorii locali și de OSF Global Services, sponsorul principal al Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică. Programul complet al Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică poate fi consultat pe pagina web dedicată olimpiadei, la adresa https://www.isj.sv.edu.ro/oncs/index.php/program .
Prof.univ.dr. Mihai Dimian
Prorector cu activitatea științifică al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava
Președinte al Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică