Prima ediție a evenimentului „Cafeneaua științei”, organizată prin proiectul „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” de către Centrul de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV), a reunit, în spațiul librăriei Alexandria de pe strada Universității, profesioniști din mediul academic și mediul privat.
Discuția, moderată de către doamna prof. univ. dr. Elena-Brândușa Steiciuc, director COACH USV, și domnul dr. cercetător științific II Ionuț Ștefan- Iorgu, director de proiect, a avut ca scop principal prezentarea rezultatelor cercetărilor de ultimă oră către publicul larg și a abordat teme legate de medicină, alimentație și tehnologie.
„Mulțumirile noastre merg către doamna dr. șef lucrări Alina Melinte, Facultatea de Medicină și Științe Biologice, doamna Mihaela Chistol, reprezentant al firmei Assist Software, și domnul prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian, decan al Facultății de Inginerie Alimentară, pentru excepționalele prezentări. Seara a fost foarte reușită, a existat o complementaritate a domeniilor științifice, o sinergie a rezultatelor și a valorilor prezentate publicului, toate obținute în urma unei munci tenace atât a cercetătorilor USV, cât și a celor din mediul privat. Mulțumiri librăriei Alexandria pentru găzduirea evenimentului”, a declarat prof. dr. Elena-Brândușa Steiciuc.
În cadrul discuției, s-a subliniat faptul că tehnologia a schimbat în mod definitoriu procesele de cercetare și a favorizat obținerea unor rezultate cu reală aplicabilitate în societate. Spre exemplu, doamna dr. Alina Melinte a precizat că, în prezent, un făt de 500 de grame are șanse reale de a supraviețui, în condițiile tehnologizării secțiilor de profil. Totodată, doamna Mihaela Chistol a prezentat Autisma Therapy Assistant, o aplicație interactivă dedicată copiilor diagnosticați cu autism. Aplicația este dezvoltată la Suceava, cu scopul de a sprijini pacienți din toată Europa de Est. Domnul prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian a prezentat rezultatele remarcabile obținute în cadrul Facultății de Inginerie Alimentară, atât ca produse dezvoltate, cât și privind colaborările pe care instituția le-a avut, inclusiv cu un bucătar care deține o stea Michelin.
Publicul s-a dovedit a fi extrem de interesat de munca profesorilor și a cercetătorilor suceveni. Liceenii, dar și studenții prezenți au adresat întrebări și au interacționat cu cei trei invitați ai primei ediții „Cafeneaua științei”.
Amintim faptul că, în luna mai 2023, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a semnat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de Coordonator de reforme și/sau investiții pentru componenta C9 –Suport pentru sectorul privat și CDI (PNRR), contractul de finanțare pentru proiectul Crearea și dezvoltarea Centrului de orientare, asociere și consiliere în cariera de cercetător pentru Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (COACH USV). Obiectivul general al proiectului este înființarea și susținerea financiară a Centrului Regional Nord- Est de orientare în cariera de cercetător ca parte a ERA TALENT PLATFORM, la care se adaugă obiective specifice atât privind consilierea cercetătorilor sau viitorilor cercetători, cât și privind popularizarea rezultatelor cercetărilor științifice în rândul publicului larg.
Date contact: Director de proiect: Ionuț-Ștefan IORGU |
|